logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Germania, confruntată cu o creştere 'clar exponenţială' a infectărilor cu COVID-19

Image

Germania se confruntă cu o creştere "foarte clar exponenţială" a infectărilor cu COVID-19, legată în special de răspândirea variantei britanice de coronavirus, a declarat vineri vicepreşedintele Institutului de supraveghere sanitară Robert Koch (RKI), Lars Schaade, relatează AFP.

"Este cu posibil ca de Paşte să avem o situaţie similară cu cea pe care am trăit-o înainte de Crăciun, cu un număr foarte mare de cazuri, numeroase cazuri grave şi decese, şi spitale copleşite", a avertizat în cadrul unei conferinţe de presă Lars Schaade.

"Ne aflăm în cel de-al treilea val al pandemiei, cifrele sunt în creştere, numărul de variante (de coronavirus) este mare", a reacţionat la rândul său ministrul Sănătăţii, Jens Spahn.

"Nu există încă suficiente doze de vaccin în Europa pentru a opri cel de-al treia val doar prin vaccinare", a adăugat Spahn.

"Chiar dacă livrările comenzilor UE sunt acum fiabile, vor mai trece câteva săptămâni până când grupurile cu risc vor fi complet vaccinate", a completat el.

Germania a înregistrat peste 17.000 de cazuri raportate oficial în 24 de ore, cu aproximativ 5.000 mai multe decât în urmă cu o săptămână. Rata de incidenţă a ajuns vineri la 95,6 (faţă de 90 joi), foarte aproape de valoarea de 100 care ar trebui să declanşeze noi restricţii.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Ana Bîgu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 47

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie