Dăianu: Vaccinarea populaţiei pentru Covid ajută redresarea economică
Vaccinarea populaţiei pentru Covid ajută redresarea economică, care însă va fi una dificilă, neuniformă şi cu daune de durată, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES de Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal.
În comunicat se precizează că acest text nu angajează în mod necesar instituţiile cu care autorul este afiliat.
Pandemia a lovit năprasnic lumea, a provocat o criză sanitară globală şi o criză economică severă. Există multă anxietate, presiune psihologică pe oameni, scrie Dăianu.
Vaccinarea populaţiei ajută redresarea, însă economiile sunt încă suferinde. De aceea, regulile fiscale rămân "dezactivate" în UE şi în perioada 2021-2022. Revenirea PIB-ului la nivelul pre-pandemie este aşteptată în unele state din UE în acest an, în altele în 2022. Dar va fi o redresare dificilă, neuniformă, cu daune de durată, cu transformări induse de noi tehnologii şi efecte ale schimbării de climă.
Acesta este contextul general în care se mişcă economia noastră care, spre deosebire de celelalte din UE, a pornit războiul cu virusul Covid-19 cu un deficit bugetar structural de peste 5% din PIB, cel mai înalt în UE. În 2020, deficitul cash (încasări vs. ieşiri efective) al bugetului public a fost de 9,79% din PIB, încadrabil în tabloul european.
Pentru 2021, Guvernul ţinteşte un deficit cash de 7,16% din PIB (ESA de 8,23% din PIB), ce indică debutul corecţiei macroeconomice, ce a fost amânat de pandemie. Începutul corecţiei defineşte proiecţia bugetară, care a fost subliniată şi de Consiliul Fiscal (CF). Tot CF a notat ponderea investiţiilor, ce ar urmă să crească la 5,5% din PIB în acest an.
Există însă neclarităţi la venituri bugetare (ce includ venituri fiscale şi nefiscale) care, potrivit strategiei fiscal bugetare (SFB), ar rămâne în jur de 31% din PIB până în 2024, adică perioada ce corespunde corecţiei deficitului bugetar către 3% din PIB (cash şi ESA), spune Dăianu.
"Şi acest an va testa răbdarea oamenilor, rezilienţa comunităţilor, a firmelor, capacitatea autorităţilor de a gestiona o situaţie tare complicată. Cum este firesc, discuţii sunt pe temele ce preocupă opinia publică. Dar este esenţial că interesele cetăţenilor legate de sănătate şi premize de baza pentru viaţă economică să fie tratate cu luciditate de toţi în societate. Solidaritatea şi responsabilitatea contează enorm în asemenea condiţii dificile, iar mize mici, personale, este bine să fie lăsate deoparte", arată analistul economic.
Tema corectiei bugetului public este dezbătută şi s-a conturat un curent de opinie ce câştigă greutate, cu o matrice de gândire schiţată mai jos: Corecţia bugetului trebuie să fie graduală, pe câţiva ani; gradualizarea este cerută de evitarea împiedicării redresării economice. Este greşită analogia cu anii 2010-2011, cu tăieri drastice de venituri personale; bugetul public din 2021 nu este de austeritate. Trebuie să fie mobilizate resurse şi în acest an în lupta contra pandemiei şi sprijinirea economiei, a locurilor de muncă. Este nevoie de limitare a cheltuielilor bugetare, de o restructurare. Se impune o reforma a salarizării în sectorul bugetar pentru a elimina inechităţi şi excese; nu trebuie neglijată reforma sistemului de pensii, ce conţine inechităţi importante
Dăianu se referă şi la faptul că reforma guvernanţei companiilor de stat este necesară, mai ales că rezultatele sunt uşor de comparat cu resursele utilizate; este imperativă o creştere a veniturilor fiscale, în sine şi pentru a ajută procesul de corecţie; declaraţii oficiale arată că se înţelege nevoia de a le creşte în mod semnificativ.
Absorbţia fondurilor europene (inclusiv Next Generation EU/NGEU) ar putea aduce un plus anual de resurse la bugetul public de peste 2,5% din PIB, ce ar atenua impactul contracţionist al corecţiei bugetare.
Există redundanţe în aparatul public şi se impune o restructurare nu de faţadă, susţine Dăianu.
"Dar este neavenit să vorbeşti despre necesitatea/posibilitatea de a reduce cu 25-30% personalul în sectorul bugetar. Cei care folosesc cu nonşalanţă asemenea cifre agregate nu înţeleg problemele şi implicaţiile. Necazurile din finanţele publice sunt legate de creşterea masivă şi rapidă a unor venituri personale (prin bugetul public) simultan cu reducerea mare de taxe şi impozite. Această constatare nu anulează nevoia de a fi crescut salarii în sectorul public pentru a stopa hemoragia de capital uman (ex: personal medical), de a mări pensii şi salariul minim în economie. Regimul fiscal autohton este profund inechitabil: nu numai că penalizează pe cei de bună credinţă şi încurajează evaziunea fiscală şi concurenţa fiscală neloială, dar nici nu asigură venituri fiscale îndestulătoare, care să finanţeze bunuri publice de bază", atrage atenţia economistul.
În concluzie, Daniel Dăianu arată că, împreună cu obiectivul de creştere a absorbţiei de resurse europene medii anuale cu 2 - 2,5% din PIB în intervalul 2022 - 2024 (datorită NGEU), corecţia macroeconomică trebuie să aibă două trasee de acţiune: restructurare de cheltuieli; creşterea veniturilor bugetare.
"Una peste alta, este bine să existe atenţie faţă de cifrele folosite în diverse evaluări şi comentarii. Este de repetat că sute de mii de oameni scoşi din sectorul bugetar pentru ajustarea anvelopei salariale nu este o soluţie realistă economic şi social; un coleg economist a avut o formulare neinspirată, fiind însă interpretat că ar fi sugerat o asemenea alternativă la limitări/scăderi de salarii. În politica publică, opţiuni alternative (trade-offs) trebuie să fie fezabile", spune el.
Totodată, economistul subliniază că nu se poate ajunge la o creştere de venituri fiscale de 5-6% din PIB în 3-4 ani, în condiţiile în care România este codaşă în UE cu venituri fiscale (inclusiv contribuţii) de circa 27% în 2019.
"Să ne cântărim bine acţiunile şi vorbele, cifrele pe care le utilizăm. Să nu stresăm oamenii în mod inutil, în vremuri atât de grele. Să dăm dovadă de responsabilitate, solidaritate şi empatie, să nu confecţionăm teme false, mai ales că lupta cu pandemia continuă. Bine că acum există vaccinuri şi vaccinarea este în desfăşurare", a conchis specialistul. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

