Grecia deschide pe 14 mai sezonul turistic; călătorii vor prezenta dovada vaccinării sau test Covid
Grecia a decis să deschidă oficial sezonul turistic pe data de 14 mai, iar turiştii fie vor face dovada vaccinării sau a anticorpilor, fie vor prezenta un test negativ şi vor purta mască în toate spaţiile publice, se arată într-un comunicat de presă al Organizaţiei Naţionale de Turism a Greciei remis, miercuri, AGERPRES.
Planul Guvernului grec pentru deschiderea în siguranţă a sezonului turistic din 2021 a fost prezentat de ministrul Turismului, Haris Theocharis, într-o conferinţă de presă susţinută în cadrul Expoziţiei Internaţionale de Turism ITB Berlin. El a stabilit data de 14 mai ca dată pentru începutul oficial al sezonului turistic 2021 în Grecia.
În acelaşi timp, a dezvăluit şi sloganul central al noii campanii promoţionale pentru turismul grecesc, "All You want is Greece" ("Tot ce vrei este Grecia").

Sursa foto: Visit Greece / Facebook
După cum a subliniat în mod caracteristic ministrul Turismului, "având întotdeauna în vedere implementarea fidelă a protocoalelor sanitare, aspirăm să deschidem turismul grecesc pe data de 14 mai. Până atunci, vom ridica gradual restricţiile, dacă acest lucru este permis de estimările medicilor specialişti şi de evoluţia pandemiei. De exemplu, planificăm pentru luna aprilie implementarea experimentală a măsurilor pe care le-am stabilit, în prima fază cu vizitatorii din ţările Uniunii Europene, precum şi cu alte ţări de plecare unde vaccinarea a progresat, cum ar fi Israel. Subliniez, totuşi, că toate datele de deschidere sunt orientative şi se pot modifica, în funcţie de evoluţia pandemică".
În timpul prezentării sale, Theocharis s-a referit pe scurt la protocoalele sanitare de bază, care vor fi aplicate la intrarea vizitatorilor pe teritoriul Greciei.
Mai exact, va fi permis accesul celor care înaintea călătoriei fie au fost vaccinaţi, fie au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus sau vor prezenta un rezultat negativ al unui test pentru COVID-19 recent efectuat.
În plus, după cum a comunicat ministrul, "toţi turiştii pot fi supuşi unor teste aleatorii, în acelaşi mod ca anul trecut. Cu toate acestea, o diferenţă semnificativă faţă de anul trecut sunt "testele rapide", datorită cărora carantina, pentru cazurile pozitive, va fi instituită imediat, fără timpul de aşteptare de 24 de ore din 2020".
"Costul spitalizării sau orice altă acţiune necesară care vizează protejarea sănătăţii turiştilor, a profesioniştilor şi a cetăţenilor, va fi suportat de statul grec", a clarificat Theocharis.
În acelaşi timp, a subliniat că "în ceea ce priveşte măsurile sanitare toate regulile care se aplică cetăţenilor greci se vor aplica şi turiştilor, fără nicio diferenţă sau excepţie, de exemplu utilizarea obligatorie a măştii în locurile publice".
"Am creat protocoale specializate pentru fiecare activitate şi au fost instruiţi mii de angajaţi. Am colaborat îndeaproape cu companii din domeniu, iar protocoalele au fost implementate într-un mod exemplar. Am adoptat sistemul inovator "EVA" pentru eşantionarea turiştilor, obţinând precizie de predicţie de 4 ori mai mare decât alte metode", a mai arătat reprezentantul Guvernului de la Atena.
El a mai spus că statul elen îşi ia angajamentul că fiecare turist va fi în deplină siguranţă.
"Pentru a vă regăsi din nou zâmbetul, pentru a vă recupera viaţa normală, tot ceea ce vă doriţi este Grecia", a conchis ministrul Turismului. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reuters: Fostul guvernator al băncii centrale, Pablo Hernandez de Cos, nominalizat de Spania la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernul spaniol a anunțat vineri că l-a propus pe fostul guvernator al băncii centrale, Pablo Hernandez de Cos, drept candidat pentru a-i succeda lui Christine Lagarde în funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), conform unei scrisori consultate de Reuters. 'Sunt încrezător că Pablo ar arăta aceeași mână sigură și aceeași
SUA: Rata șomajului a scăzut la 4,1% în octombrie
Economia americană a majorat neașteptat numărul locurilor de muncă create în octombrie, în timp ce rata șomajului a scăzut la 4,1%, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP și Reuters. Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută numărul locurilor de muncă create de către
Franța: Ministerul Agriculturii a revizuit în creștere previziunile privind producția de vin în 2026
Ministerul Agriculturii din Franța a revizuit în creștere estimările privind producția de vin a țării din 2026, pe fondul randamentelor peste așteptări din unele regiuni majore, deși se mențin problemele legate de recoltă, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, transmite Reuters. Valul de căldură de la f
Eurostat: Bulgaria, Grecia, Ungaria și România au avut cele mai mici salarii medii anuale ajustate din UE, în 2025
Salariul mediu anual ajustat pentru angajații cu normă întreagă din Uniunea Europeană a fost anul trecut de 41.500 euro, reflectând o creștere de 4,3% față de nivelul din 2024, de 39.800 euro, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statisti
Eurostat: România, printre țările UE cele mai scăzute cheltuieli cu protecția socială ca procent din PIB, în 2025
Cheltuielile totale cu protecția socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 5.183 miliarde de euro, în creștere cu 4,9% comparativ cu 2024, potrivit datelor publicate vineri de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Germania și România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie
Volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană și cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în ambele zone, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În rândul statelor
Tesla ar putea renunța anul viitor la producția Cybertruck în Texas
Tesla intenționează să renunțe până la mijlocul anului viitor la producerea camionetei Cybertruck la uzina din Texas, SUA, pentru a se concentra pe majorarea producției Cybercab-ului, un vehicul fără pedale sau volan conceput special pentru servicii de taxi fără șofer, a anunțat vineri șeful directorul general Elon Musk, într-o postare pe platforma X, tra
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale
Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit
Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%












