FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI/ Dr. Laura Ghibu Ventimiglia: Am reuşit să explic lucruri complicate în mod simplu
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a adus-o în prim plan pe Laura Ghibu Ventimiglia, medic român stabilit în Suedia, care a ajutat milioane de oameni din întreaga lume să înţeleagă rolul vaccinurilor prin intermediul unor filmuleţe realizate împreună cu fiica sa de 12 ani.
Acum ea este unul dintre consultanţii onorifici ai campaniei de imunizare din România şi se implică activ în educarea şi informarea oamenilor în ceea ce priveşte vaccinarea.
"O voi spune răspicat şi de câte ori voi fi întrebată: Nu există nicio întrebare stupidă despre vaccinare! Orice întrebare trebuie pusă. Iar datoria specialiştilor e să răspundă pe înţelesul interlocutorului. Acest concept a fost discutat la CNCAV, iar rezultatul va fi o serie de sesiuni de întrebări şi răspunsuri. Emisiunea va fi live pe Facebook şi oricine doreşte poate interacţiona cu specialiştii şi coordonatorii campaniei pentru a-şi găsi răspunsuri la întrebări. Întrebaţi orice are legătură cu vaccinurile sau cu campania de vaccinare! Cei care au emoţii şi nu vor să intervină prin viu grai pot scrie întrebarea în comentarii", a declarat pentru AGERPRES Laura Ghibu Ventimiglia.
Aceasta a ajuns cunoscută în toată Europa, dar şi în ţări din America şi Asia, după ce un filmuleţ în care a explicat simplu şi pe înţelesul tuturor cum funcţionează vaccinul anti-COVID a devenit viral pe Internet.
"Nu m-am aşteptat să aibă atât de mare impact, deoarece consideram că majoritatea populaţiei era deja informată din surse oficiale despre modul de acţiune a vaccinului. Dar mai aveam eu câţiva prieteni şi pacienţi care totuşi mă mai întrebau cum funcţiona vaccinul pe bază de ARN mesager. Pentru a nu repeta de mai multe ori acelaşi lucru m-am gândit să realizez un material informativ. Nu ştiam prea bine cum şi aici m-a ajutat enorm fiica mea. I-am explicat ei procedeul şi am încercat să-mi ilustrez explicaţiile cu nişte desene. Spre norocul meu, fetiţa a înţeles mecanismul perfect şi, fiindcă desenele mele i s-au părut 'foarte urâte', le-a reinterpretat ea în forma care se poate vedea în filmuleţul cu pricina. (...) Nu aş putea cuantifica exact (câţi oameni au văzut - n.r.), dar filmuleţul a fost tradus în mai multe limbi şi a fost vizualizat în toată Europa, în Orientul Mijlociu, în America de Nord şi în cea de Sud. Presupun că a fost vizionat de mai multe milioane de oameni", spune Laura Ghibu.
Practic, din nedumeririle fetiţei de 12 ani legate de vaccin şi COVID-19, aceasta a ajuns să ofere informaţii utile despre pandemie tuturor.
"În momentul în care au apărut vaccinurile am studiat studiile ştiinţifice care le acompaniau, am consultat specialişti în materie, am participat la mai multe webinare de specialitate pe această temă şi apoi am încercat să explic ceea ce am învăţat eu unui public neiniţiat în materie, dar curios şi dornic de informaţie. Einstein spunea: 'Nu ai înţeles cu adevărat un subiect decât atunci când îl poţi explica bunicii tale'. Eu, cum nu o mai am pe bunica, am ales să-mi testez noile cunoştinţe explicându-i fiicei mele. Am discutat cu ea şi despre ce înseamnă pandemia, despre virus şi despre vaccinuri. Am luat în serios nedumeririle ei şi am căutat răspuns la ele. În aşa fel am reuşit să explic lucruri complicate în mod simplu", a menţionat ea.
Laura Ghibu Ventimiglia, în vârstă de 48 de ani, a plecat din ţară la 17 ani, în Suedia, iar până acum a locuit, studiat şi muncit în Marea Britanie, Elveţia şi Italia. Ea mărturiseşte că nu a încetat niciodată să iubească România, dovadă fiind implicarea ei constantă în proiecte din ţară.
"Am trăit în mai multe ţări ( Suedia, UK, Elveţia, Italia), unde am studiat, am lucrat şi unde a trebuit să mă adaptez la diferite culturi şi moduri de viaţă. Nu mi-am uitat niciodată rădăcinile şi sunt implicată în mai multe proiecte civice sociale, de educaţie şi de dezvoltare europeană în România. Am studiat doi ani de medicină de cercetare la universitatea din Uppsala, Suedia, şi 5 ani de medicină dentară la Universitatea din Lund. Apoi am făcut specializare în chirurgie orală în Italia şi în Suedia. Sunt medic stomatolog de 23 de ani, iar de 18 ani mă ocup preponderent de chirurgie orală. Am lucrat şi la Facultatea de medicină dentară din Malmo, într-un departament de cercetare, şi ţin şi cursuri internaţionale pe diferite subiecte în care sunt specializată", menţionează ea.

Sursa foto: Laura Ghibu/Facebook.com
În momentul în care s-a declarat pandemia de SARS-CoV-2, ''nu mi-a trebuit mult să înţeleg situaţia şi am urmărit cu mare interes şi îndeaproape ceea ce a urmat pe planul cercetării asupra virusului, a bolii COVID -19 şi a dezvoltării vaccinurilor'', îşi aminteşte Laura Ghibu.
''Pentru mine era foarte clar, având în vedere că omenirea se confrunta cu un virus nou, cu care nu se mai întâlnise în precedenţă, că ieşirea din această situaţie de pandemie se putea face doar prin imunizarea colectivă. Această imunizare se putea face ori natural, aşteptând ca virusul să infecteze majoritatea populaţiei, de preferinţă cât mai lent ca sistemul sanitar să nu intre în colaps, ori prin vaccinarea masivă a populaţiei. În ţara în care locuiesc în acest moment, Suedia, s-a pus foarte mare accent pe responsabilitatea personală a fiecăruia dintre noi pentru a gestiona pandemia. Trebuia deci să contribuim la efortul comun de combatere a pandemiei, după puterile şi priceperea noastră. Eu am ales să contribui, respectând recomandările autorităţilor, consultând materialul ştiinţific şi explicându-l pe înţelesul tuturor", a arătat medicul.
Prima instituţie din România care a contactat-o ca să explice angajaţilor ce înseamnă COVID-19 şi cum pot ajuta vaccinurile a fost Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu.
"Doamna Laura Vâlsan, directoarea DGASPC Sibiu, a aflat despre această iniţiativă a mea şi m-a invitat să ţin cursuri despre prevenţia şi protecţia infectării cu coronavirusul pentru angajaţii şi beneficiarii din centre. A fost o colaborare foarte strânsă şi fructuoasă care continuă şi acum", a afirmat aceasta.
Din ianuarie, Laura Ghibu Ventimiglia face parte din echipa RoVaccinare, fiind consultant onorific (neremunerat) pe comunicare.
"De ianuarie 2021 am activat într-o echipă care a realizat mai multe materiale informative despre vaccin. Filmul despre funcţionarea vaccinului pe bază de ARN mesager a fost preluat şi de Ministerul Sănătăţii, iar în acest moment colaborez şi cu profesorul Răzvan Cherecheş la realizarea filmuleţelor informative 'Profu' de sănătate publică'. Sunt în producţie şi alte materiale interesante şi vă invit pe toţi să consultaţi cât de des puteţi pagina de internet https://vaccinare-covid.gov.ro/ sau pagina de Facebook RoVaccinare pentru a le vizualiza" - este îndemnul medicului român.
Potrivit Laurei Ghibu, campania de informare despre vaccinare din România "se bucură de aprecierea oamenilor".
"O campanie atât de masivă şi complexă e extrem de greu de organizat şi gestionat. Şi vedem concret, cu datele statistice în faţă, că avem rezultate foarte bune. În primul rând, datorită populaţiei care a înţeles oportunitatea şi necesitatea vaccinării rapide şi în al doilea rând datorită personalului medical care participă în mod exemplar la realizarea acestui obiectiv. Acum, cu toţii ştim că nimic nu e perfect şi că se mai întâmplă greşeli. Important e însă să se înveţe din greşeli şi să nu se mai repete. Avem în continuare o cerere de vaccinare mai mare decât oferta, dar, din informaţiile venite de la Uniunea Europeană, în curând cererea şi oferta vor fi echilibrate, iar toţi cei care vor dori vor putea beneficia de vaccin. Avem norocul de a face parte din acea parte a lumii în care viaţa şi sănătatea fiecăruia dintre noi reprezintă o prioritate. Nu trebuie să uităm nicio clipă acest fapt şi să-l apreciem la adevărata sa valoare", este de părere Laura Ghibu.
Întrebată cum se împacă rolul de medic cu cel de soţie şi de mamă, Laura spune că se bucură de suportul soţului italian.
"Eu am o situaţie fericită, soţul meu m-a cunoscut când deja gestionam o clinică importantă în Italia şi ştia de la început cât timp dedicam activităţii mele profesionale. Ştie şi acceptă să mă implic activ în comunitate, benevol. În acelaşi fel, şi eu îl suport în pasiunile sale. În familia mea fiecare face ceea ce îi place mai mult, nu există stereotipuri. De exemplu, soţul meu adoră să gătească şi să aranjeze prin casă, iar mie îmi place să meşteresc. Când trebuie să facem o activitate care nu-i place nimănui, ori o facem împreună, ori o facem cu rândul. Amândoi suntem foarte implicaţi în creşterea şi educaţia fiicei noastre şi până acum ne-am descurcat destul bine", subliniază Laura Ghibu.
În opinia ei, educaţia sanitară este foarte importantă pentru copii, însă părinţii trebuie ajutaţi să-şi înveţe micuţii cum să fie sănătoşi.
"E extrem de important ca orice copil mic să înveţe norme de bază de igienă şi prevenţie a bolilor. Apoi, crescând, e esenţial să beneficieze de o educaţie sanitară conformă cu vârsta sa. Inclusiv în această pandemie s-a văzut cât de mult ar fi folosit ca populaţia să fi beneficiat de educaţie sanitară făcută bine şi la timp. Nu cred însă că dacă o persoană e mamă acest fapt o face aptă în a da o minimă educaţie sanitară copilului ei. Nu e corect să cerem asta. Educaţia sanitară trebuie făcută de personal specializat. Deja de la naştere, părinţii trebuie ajutaţi cu sfaturi şi recomandări despre cum să-şi îngrijească copilul. Pentru o bună educare din punct de vedere sanitar a copilului, specialiştii trebuie să colaboreze cu părinţii şi cu şcoala şi fiecare să-şi asume responsabilitatea. În Suedia avem un proverb care spune: 'E nevoie de un sat întreg ca să creşti un copil' '', afirmă medicul.
În calitate de mamă, Laura Ghibu Ventimiglia consideră că în şcolile din România ar trebui ca oamenii să lucreze mai mult în echipă.
"Nu sunt un pedagog, dar ca părinte, schimbând experienţe cu alţi părinţi, aş dori să văd în şcolile din România mai mult accent pus pentru lucrul în echipă. Copiii ar trebui să înveţe în primul rând să fie membri ai comunităţii, să se îngrijească de ei înşişi, de cei din apropiere, să înveţe că regulile trebuie respectate, că 'unde-i lege, nu-i tocmeală'. Trebuie să înţeleagă la ce le folosesc cunoştinţele învăţate, să le aplice practic şi să aibă posibilitatea să-şi folosească creativitatea şi fantezia", consideră ea.
Laura Ghibu va realiza un material didactic, împreună cu un medic de familie din Sibiu, care să ajute la educaţia sanitară a copiilor şi a adulţilor.
"Pentru moment încerc să îmi aduc contribuţia la îmbunătăţirea educaţiei în şcolile din România, colaborând cu VeDem Just, un ONG condus de Oana Negru împreună cu Lucian Chercheriţă şi Cristi Danileţ, care se ocupă de educaţia juridică la nivel gimnazial şi liceal. De câteva luni au lansat şi o aplicaţie de educaţie juridică pentru toţi, numită Lege-N-Dar. Vă invit pe toţi să o descărcaţi. E gratuită şi s-ar putea să găsiţi acolo multe informaţii extrem de importante şi necesare, mai ales în această perioadă. După modelul de mai sus, în aceste zile construiesc, împreună cu medicul sibian Eduard Egri, o echipă de profesionişti care să producă material didactic pentru educaţia sanitară a copiilor şi a adulţilor", a anunţat ea.
Inspirată de femei cu rol major în lupta cu pandemia, Laura spune că, în ultimul an, sistemul sanitar a fost supus unei presiuni incredibile.
"Cunosc nenumărate femei excepţionale în România care au avut un rol decisiv şi un impact major în lupta cu pandemia. Aceste femei, de multe ori nebăgate în seamă, m-au inspirat şi lor aş dori să le aduc un elogiu. Să nu uităm că sistemul sanitar e un domeniu în care lucrează preponderent femeile, iar în ultimul an acest sistem a fost supus unei presiuni incredibile. De aceea, ceea ce neapărat doresc să menţionez e marea mea admiraţie pentru toate aceste femei din sănătate şi mai ales pentru asistentele medicale, coloana vertebrală a acestui sistem", a fost mesajul Laurei Ghibu Ventimiglia. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Laura Ghibu/Facebook.com
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Reguli noi pentru conducerea instituțiilor sanitare fără paturi; directorii - evaluați anual
Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională vineri un proiect de ordonanță prin care se introduc 'reguli clare' pentru conducerea instituțiilor publice cu statut sanitar, fără paturi, aflate în subordinea ministerului, a anunțat ministrul Alexandru Rogobete. Potrivit ministrului, conducătorii acestor instituții vor ocupa funcțiil
Sibiu: Spitalul Clinic de Pediatrie, premiat pentru depistarea precoce a unei boli rare
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a câștigat premiul pentru 'Excelență Clinică, Prevenție, Screening și Diagnostic Precoce' la Romanian Healthcare Awards 2026, pentru un proiect care permite depistarea precoce a atrofiei musculare spinale (AMS) la nou-născuți, a anunțat Primăria Sibiu, vineri, pe pagina sa de
VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi
INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA
Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica









