REPORTAJ Mureş: Colecţie de păretare cu mesaje religioase şi motivaţionale, la Biserica Evanghelică din Reghin
Muzeul Saşilor din Reghin, care este amenajat în Biserica Evanghelică din oraş, deţine o colecţie impresionantă de păretare cusute de mână, cu mesaje religioase şi motivaţionale, care au împodobit cândva casele gospodinelor şi care erau la mare modă în anii '40.
Iniţiatorul Muzeului Saşilor, Heinz Peter Schueller, fost profesor de Biologie şi angajat al Primăriei Reghin, a declarat, pentru AGERPRES, că aceste păretare au mesaje de încurajare, de mobilizare, de întoarcere la credinţă, pentru respectul părinţilor şi pentru conştientizarea unor aspecte importante ale vieţii.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
"În cadrul muzeului nostru săsesc, am făcut apel la doamnele mai în vârstă să caute prin sertare aceste păretare, care nu mai sunt la modă astăzi. Şi din această cauză, foarte multe au fost dosite sau au fost folosite ca şi cârpe de şters, însă o parte au ajuns întregi la noi. Dar aceste păretare sunt deosebite, mai ales că toate au un mesaj adresat familiei, iubirii, lui Dumnezeu, adresat bunului mers al familiei. De exemplu, aici mesajul este 'A iubi şi a fi iubit este cea mai mare fericire de pe pământ' sau 'Cine trăieşte în această casă să aibă harul lui Dumnezeu deasupra capului', 'Pe Dumnezeu singur să te bazezi, pe ajutorul omului nu', 'Bea şi mănâncă, dar nu uita de Dumnezeu'. Unele sunt în versuri, eu traduc fără a avea un talent de poet, dar textul este foarte frumos şi spune că atunci când ochii părinţilor se închid şi sunt obosiţi de moarte, atunci s-a rupt cea mai frumoasă panglică, fiindcă iubirea de părinţi nu se uită niciodată", a spus Heinz Peter Schueller.
El a adăugat că l-au impresionat mai ales un text care spune că inima de mamă trebuie iubită cât mai bate, fiindcă atunci când nu va mai fi, va fi târziu, dar şi unul în care omului plecat în lume i se reaminteşte de casa părintească.
"Majoritatea sunt în rime, aşa cum este şi acest mesaj 'Dacă te chinuie o durere ascunsă şi tăcută, atunci vorbeşte cu Dumnezeu cu lacrimi, fiindcă voia Lui se va întâmpla', 'Deasupra casei mele, Dumnezeule drag, întinde braţele tale, schimbă-mi zilele tiste şi rele şi condu-mă în fiecare zi şi rămâi în paza mea noaptea întunecată'. Mai avem aici rugăciuni, 'Lasă-mă, Dumnezeule, ca în suferinţa mea să fiu răbdător cum a fost Hristosul nostru', dar şi mesaje care arată suferinţa din dragoste: 'Când te năpădeşte durerea, când o rană adâncă nu se vindecă, atunci trebuie să găseşti un suflet care împarte cu tine toate durerile'. Mesajele sunt foarte frumoase şi pline de înţelepciune", a menţionat Heinz Peter Schueller.
Iniţiatorul muzeului precizează că săsoaicele brodau sau coseau aceste păretare pe timpul iernii şi că indiferent că este vorba despre păretare sau feţe de masă, culorile acestora erau invariabil roşu şi albastru, care sunt culorile comunităţii.
Cei care vizitează Muzeul Saşilor din Reghin constată, cu suprindere, că păretarele reprezentau în trecut gândurile, sentimentele şi încurajările gospodinelor, pentru ele şi pentru familia lor, şi sunt oarecum similare cu unele mesaje care sunt postate acum pe Facebook. Singura diferenţă este că aceste mesaje erau cusute pe pânză şi erau amplasate în diferite locuri din casă, la vedere, exact aşa cum recomandă acum psihologii unor clienţi, care au nevoie permanentă de încurajare şi de motivaţie.
În Muzeul Saşilor de la Biserica Evanghelică din Reghin se regăsesc sute de obiecte extrem de valoroase, printre care costume populare vechi de peste 100 de ani, cărţi şi obiecte bisericeşti din anii 1800, dar şi bunuri gospodăreşti.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
Iniţial s-a dorit doar amenajarea unei expoziţii temporare pentru cea de-a 26-a întâlnire a saşilor din Transilvania, care a avut loc la Reghin în 24 septembrie 2016, însă generozitatea comunităţii s-a dovedit cu mult peste aşteptări, întrucât saşii din oraş şi din împrejurimi au acceptat să doneze aceste bunuri pentru un muzeu permanent.
"Ne-am gândit atunci şi la un muzeu, dar aveam foarte puţine obiecte şi am fost puţin cam neîncrezător. Dar, spre suprinderea mea, foarte multă lume s-a implicat, în special femeile noastre, şi au găsit lucruri minunate. Aici găsim porturi populare, cusături, feţe de masă, păretare, vase, mojare, fiare de călcat, obiecte de uz casnic. Sunt şi obiecte de peste 200 de ani, până la 100 de ani. Fiarele de călcat au peste 100 de ani, la costumele populare pe fiecare şorţ şi pe fiecare cămaşă au brodat iniţialele şi anul în care le-au făcut. Tot am adunat obiecte şi până la urmă a ieşit acest muzeu", a declarat Heinz Peter Schueller.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
Printre exponatele deosebit de valoroase din muzeu se mai regăseşte Noul Testament din 1842, scris în limba germană, cu litere gotice, numeroase Biblii cu o vechime considerabilă, Vechiul şi Noul Testament din 1859 după traducerea Martin Luther, dar şi o copie a actului de înfiinţare a oraşului Reghin, semnat în urmă cu 158 de ani de către împăratul Franz Joseph.
Preotul paroh Johann Zey şi-a adus şi el contribuţia la constituirea muzeului din biserica în care slujeşte, donând două porturi populare deosebite, pe care la rândul său le-a primit de la o familie în vârstă, care a emigrat în Germania.
"Costumele populare le-am primit de la o familie care a emigrat în Germania. Cravata e din 1939 şi aceasta am purtat-o şi eu, cămaşa, pălăria şi cizmele vechi, făcute de mână, le-am purtat la evenimente. Acum le-am dat în expoziţie, dar dacă va trebuie să le mai îmbrac, le voi îmbrăca din nou. Avem şi un port de femeie tot din Gârbova, un pieptar colorat cusut foarte frumos, care se poartă în ziua confirmării (un fel de majorat), atunci poartă acest port şi preotul le binecuvântează. Din acel moment aparţin tineretului", a spus Johann Zey.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
Biserica Evanghelică din Reghin este cel mai vechi monument din oraş, fiind finalizată în 1330, după cum indică tabla comemorativă amplasată pe construcţie.
Din istoricul lăcaşului aflăm că biserica a avut o istorie zbuciumată, fiind incendiată în timpul răscoalei antihabsburgice condusă de Francisc Rákóczi al II-lea (1703-1711), iar actuala înfăţişare interioară şi exterioară s-a realizat în perioada Mariei Terezia sau a lui Iosif al II-lea.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
În timpul Revoluţiei din 1848 biserica a fost incendiată din nou, când a ars şi mobilierul bisericii, lucrările de reabilitare fiind terminate în anul 1851, o altă restaurare a avut loc între anii 1927-1930, iar ultima reabilitare a edificiului a avut loc în anul 2014, fondurile necesare fiind donate de către comunitatea săsească. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nemulțumiri privind legea salarizării; Federația CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia a anunțat luni că începe, în regim de urgență, consultarea membrilor și strângerea semnăturilor necesare pentru declanșarea grevei generale. 'Decizia este un răspuns direct la actuala formă a proiectului legii salarizării. În loc să corecteze inechi
CNA: Aviz favorabil pentru campania 'Vocea mâinilor contează'
Consiliul Național al Audiovizualului a dat aviz favorabil, luni, pentru campania 'Vocea mâinilor contează', propusă de Fundația CODA, care urmează să se desfășoare pe tot parcursul lunii septembrie. Reprezentanta fundației Lena Dermengiu a precizat că această campanie vizează conștientizarea modului de comunicare a persoanelor s
Festivalul de folclor 'Mamaia' - de miercuri până vineri, în Piațeta Perla
A XXV-a ediție a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc 'Mamaia' va avea loc, de miercuri până vineri, în Piațeta Perla din stațiunea de la malul Mării Negre. Potrivit unui comunicat al TVR, transmis luni AGERPRES, prima seară a festivalului se desfășoară sub genericul 'Cântec
Sălaj: Noaptea Muzeelor la Sate, marcată printr-o 'Șezătoare la Dealul Țarinei' organizată la Casa 'Iuliu Maniu'
'Șezătoare la Dealul Țarinei', un eveniment dedicat tradițiilor și poveștilor satului de altădată, ce își propune să creeze un spațiu de întâlnire între generații, în care amintirile celor care au cunoscut lumea rurală de odinioară să poată fi transmise celor mai tineri, este organizat, sâmbătă, 29 august, la Casa Memorială 'Iu
Poeți și artiști din întreaga lume - la a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București
Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), proiect care reunește poeți și artiști din întreaga lume într-un program amplu dedicat poeziei, dialogului intercultural și puterii cuvântului, va avea loc în Capitală, în perioada 14 - 20 septembrie, informează un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
Orchestra Filarmonicii 'George Enescu' concertează, miercuri, la Festivalul Ravello din Italia
Orchestra Filarmonicii 'George Enescu' concertează, miercuri, la Festivalul Ravello din Italia, pe Terasa Belvedere de la Villa Rufolo, sub bagheta noului său dirijor principal, Robert Trevino. Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, programul va cuprinde 'Rapsodia română nr. 1, op. 11' de George Enescu și '
Bihor: Expoziția ''Gustav Klimt și Künstler-Compagnie la Peleș'', la Casa Darvas-La Roche din Oradea
Expoziția ''Gustav Klimt și Kunstler-Compagnie la Peleș'', dedicată lucrărilor realizate de Gustav Klimt, fratele său Ernst Klimt și Franz Matsch la Castelul Peleș, va fi deschisă între 2 și 30 septembrie la Casa Darvas-La Roche din Oradea. Potrivit unui comunicat al Oradea Heritage, vernisajul va avea loc pe 2 septembrie
Timiș: ''Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX'', o nouă expoziție pregătită la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara pregătește o nouă expoziție intitulată ''Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX'', un titlu inspirat de romanul scriitorului austriac Stefan Zweig, a declarat, pentru AGERPRES, muzeograful Marius Cornea, inițiatorul proiectului. Parte a Trilogiei ''Albume de fami
Eveniment dedicat aniversării a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, organizat miercuri de ICR Chișinău
Institutul Cultural Român ''Mihai Eminescu'' la Chișinău organizează miercuri, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, conferința ''Republica Moldova la 35 de ani de Independență: 'Lecția de rusă' în dialog public''. Potrivit unui comunicat ICR transmis, luni, AGERPRES, evenimentul este ded
Spectacolul ''Avarul'', în regia lui Mihai Bendeac, deschide noua stagiune la Teatrul de Comedie
Spectacolul ''Avarul'', o adaptare liberă după piesa lui Moliere, cu un text semnat de Sebastian Filcea și în regia lui Mihai Bendeac, va avea premiera pe 23 și 24 septembrie, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie. Spectacolul va deschide stagiunea 2026-2027, informează organizatorii într-un comunicat transmis luni AGERPRES.
Neamț: Municipiul Piatra-Neamț este pentru două zile Capitala Tineretului Ortodox din Moldova
Municipiul Piatra-Neamț găzduiește, în perioada 24-25 august, a șasea ediție a ''Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova'' (ITOM), eveniment organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de Protopopiatul Piatra-Neamț. La eveniment sunt pre
Bihor: ''Impossible Dream'', concert vocal-simfonic în Cetatea Oradea, cu melodii celebre, povești de iubire și sonorități de film
Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea va oferi publicului meloman, vineri seară, în curtea interioară a Cetății Oradea, concertul vocal-simfonic ''Impossible Dream'', cu muzică celebră, povești de iubire și sonorități de film, parte a programului estival INIȚIO 2026, care se desfășoară în perioada 10 august - 4 septembrie).
Buzău: Lipsa indicatoarelor rutiere afectează atracțiile culturale; turiștii pot rata muzeele și siturile arheologice
Toate obiectivele culturale administrate de Muzeul Județean Buzău au nevoie de semnalizare rutieră pe drumurile din județ, lipsa indicatoarelor afectând în special atracțiile culturale aflate în mediul rural sau cele din zonele montane, unde semnalul de telefonie este slab, iar o parte dintre turiștii care nu cunosc regiunea le pot rata, susțin
Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse, în premieră, în România, la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou București
Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse pentru prima dată în România, a anunțat, duminică, părintele prof. dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou București 'Kilometrul Zero', locașul voievodal unde sfânta raclă va fi depusă spre închinare în perioada 5 - 10 septembrie. O delegație f
CulturMedia solicită partidelor să nu voteze legea salarizării în forma actuală și să elimine 'inechitățile' din sectorul muzeal
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia solicită partidelor politice să nu voteze proiectul legii salarizării în forma actuală și avertizează asupra unui conflict social 'de amploare'. Forma actuală a proiectului, în loc să elimine 'inechitățile' din sectorul muzeal, le consolidează și le










