Taiwanul anunţă primul deces de COVID-19 după opt luni, un caz cu transmitere locală
Guvernul taiwanez a anunţat sâmbătă primul deces înregistrat în insulă din cauza COVID-19 după luna mai, în timp ce luptă împotriva unui număr mic şi neobişnuit de cazuri cu transmitere locală, relatează Reuters.
O femeie în vârstă de 80 de ani cu comorbidităţi a murit după ce a fost infectată cu coronavirus, a declarat ministrul sănătăţii Chen Shih-chung.
Taiwanul a luat măsuri timpurii şi eficiente pentru a controla virusul, cu marea majoritate a celor 909 cazuri confirmate la persoane care s-au infectat cu COVID-19 în străinătate. Noul focar a infectat 19 persoane de la începutul lunii, concentrat asupra unui spital din
oraşul nordic Taoyuan.
Chen, raportând patru noi cazuri dintr-un grup având legătură cu un spital, a anunţat moartea, ridicând la opt numărul total de decese în Taiwan din cauza pandemiei.
El a spus că femeia, care avea antecedente de probleme la rinichi şi diabet, a murit vineri noapte după ce a dezvoltat simptome inclusiv febră mare şi ulterior testată pozitiv pentru
COVID-19.
Femeia locuia în aceeaşi gospodărie cu o asistentă ce lucra la spital şi a fost infectată acolo, potrivit lui Chen.
Guvernul a instituit măsuri pentru controlul focarului din spital, inclusiv plasarea a peste 4.000 de persoane în carantină şi anularea evenimentelor publice la scară largă înainte de vacanţa de o săptămână prilejuită de Anul Nou Lunar în februarie.
Numărul cazurilor în Taiwan rămâne scăzut în comparaţie cu multe ţări din întreaga lume, cu 78 de persoane fiind acum tratate în spital. Taiwanul are atât de puţine cazuri încât guvernul ţine conferinţe de presă pentru a anunţa detaliile fiecăruia nou.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Taxe vamale: Flavio Bolsonaro vrea să apere Brazilia în Statele Unite
Flavio Bolsonaro, candidat conservator la președinția Braziliei, a anunțat marți că dorește să participe la o audiere în Statele Unite privind amenințarea cu o suprataxă vamală lansată de Washington, declarând că vrea să își apere țara în locul președintelui în exercițiu, Luiz Inacio Lula da Silva, notează AFP. Fi
Coreea de Nord: Kim Jong Un anunță că navele militare sunt în curs de a fi echipate cu arme nucleare
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a afirmat că armata este în curs de 'a echipa Marina cu arme nucleare', a raportat miercuri agenția oficială de presă KCNA, adăugând că dorește să construiască nave militare de 10.000 de tone, transmite AFP. Kim a făcut aceste declarații marți la Nampo, în cursul ceremoniei de intrare
VIDEO Cuba: Raul Castro aduce un omagiu camaradului său de arme Ramiro Valdes
Fostul președinte cubonez Raul Castro i-a adus un omagiu marți, la Havana, lui Ramiro Valdes, una dintre figurile istorice ale revoluției castriste din 1959, decedat duminică la vârsta de 94 de ani, scrie AFP. La fel ca Raul Castro, Ramiro Valdes a fost unul dintre ultimii supraviețuitori ai expediției iahtului Granma din 2 decembrie 195
SUA: Congresul adoptă o rezoluție simbolică pentru a cere retragerea forțelor americane împotriva Iranului
Senatul SUA a adoptat marți o rezoluție pentru a ordona retragerea forțelor americane din conflictul cu Iranul, o înfrângere înainte de toate simbolică pentru președintele Donald Trump, deoarece textul nu va avea putere de lege, notează AFP. Rezoluția, deja adoptată de Camera Reprezentanților, a fost aprobată cu 50 de voturi
Grupul de la Visegrad, reunit în Ungaria, vrea să conteze din nou
Premierul ungar Peter Magyar și-a afișat încă o dată ambiția de a reda 'o voce puternică' țărilor din Europa Centrală reunite în cadrul Grupului de la Visegrad, o alianță informală care reunește țara sa, Polonia, Republica Cehă și Slovacia, notează AFP. 'Vom reprezenta împreună Europa Centrală' la Bruxelles și
Justiția irakiană confiscă într-un caz de corupție 85 de milioane de dolari, o parte îngropați în pământ
Justiția irakiană a anunțat marți confiscarea a peste 85 de milioane de dolari bani cash, într-un caz de corupție în care este implicat viceministrul petrolului, relatează AFP. Acest oficial, Adnan al-Joumaili, responsabil cu gestionarea sectorului rafinării petrolului, a fost arestat luna trecută în provincia Salaheddine, &i
Estonia: Președintele Alar Karis nu va candida pentru un nou mandat
Președintele Estoniei, Alar Karis, a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat de șef al statului, decizie pe care a luat-o cu mult timp în urmă, din motive personale, transmite marți dpa. Karis (68 de ani) a făcut anunțul într-un discurs cu ocazia unui eveniment organizat marți în orașul Rapla, ulterior confirm&aci
Rusia intensifică ofensiva în estul Ucrainei și a infiltrat trupe în orașele Lîman și Kostiantinivka
Rusia și-a intensificat ofensiva pe mai multe axe ale frontului din estul Ucrainei și a reușit să infiltreze grupuri de soldați în reduta ucraineană din orașul Lîman, în partea de nord a regiunii Donețk, potrivit unui purtător de cuvânt militar ucrainean și platformei militare ucrainene DeepState, relatează marți agenția EFE.
Iordania a reluat execuțiile după aproape un deceniu
Iordania a executat șase condamnați, pentru prima dată în ultimii aproape zece ani, a anunțat marți organizația Human Rights Watch, transmite Reuters. ''Efectuarea a șase execuții într-o singură dimineață marchează o revenire abruptă la o practică pe care Iordania o folosise doar sporadic de la reinstaurarea pedepsei capita
Iran: Trei zile libere la Teheran pentru funeraliile ayatollahului Ali Khamenei
Autoritățile iraniene au declarat marți trei zile nelucrătoare la Teheran pentru funeraliile ayatollahului Ali Khamenei, care a condus Iranul timp de aproape 37 de ani înainte de a fi ucis pe 28 februarie în prima zi a campaniei de bombardamente americano-israeliene, relatează AFP. Un omagiu național este planificat la Teheran &ici
Organizația Maritimă Internațională începe evacuarea a 11.000 de marinari blocați în Golf
Organizația Maritimă Internațională (IMO), agenție a ONU pentru securitatea pe mare, a anunțat marți începerea implementării unui plan de evacuare pentru peste 11.000 de marinari blocați în regiunea Golfului Persic din cauza închiderii Strâmtorii Ormuz de la începutul războiului dintre SUA și Iran, informează AFP. Secretarul gener
Comisia Europeană confirmă că a primit pentru prima oară oficiali talibani după revenirea acestora la putere
Comisia Europeană a confirmat marți că a primit oficiali talibani pentru prima oară după ce regimul islamist al acestora a revenit la putere în Afganistan, informează dpa. Executivul european a invitat din mai la Bruxelles reprezentanți ai guvernului de la Kabul, pentru a discuta deportările din UE în Afganistan. Dialogul a fost so
Vladimir Putin: NATO se pregătește activ pentru un război contra Rusiei
NATO se pregătește activ pentru un război împotriva Rusiei, a susținut marți președintele rus Vladimir Putin, în fața a sute de noi absolvenți ai academiilor militare ruse reuniți la Kremlin, transmit dpa și Reuters. Potrivit lui Putin, până acum membrii Alianței Nord-Atlantice se limitaseră la a sprijini Ucraina, însă
Președintele libanez Joseph Aoun afirmă că refuză ocupația israeliană și ingerințele străine
Președintele Libanului a declarat marți că refuză ocupația israeliană în sudul țării sale și orice altă ingerință străină, într-un moment când la Washington se deschide a cincea sesiune de negocieri cu Israelul, stat căruia i se opune militar organizația proiraniană libaneză Hezbollah, transmite AFP. ''Nu vom accepta
#Ucraina revendică distrugerea unui pod feroviar peste Canalul Crimeii de Nord
Forțele ucrainene de operațiuni speciale au susținut marți că au distrus un pod feroviar peste Canalul Crimeii de Nord, în partea de sud a acestei peninsule anexate de Rusia, relatează agenția EFE. Respectivul pod are o importanță strategică pentru armata rusă, întrucât se află pe o rută de transport pentru echipamente milita














