Coronavirus: Grecia amână planurile de redeschidere a liceelor după creşterea ratei de infectare
Grecia a anunţat vineri amânarea planurilor de redeschidere a tuturor liceelor luna viitoare după o nouă creştere a numărului de infecţii COVID-19, spunând că şcolile din ''zonele roşii'', considerate critice, vor continua învăţarea la distanţă, informează Reuters.
Atena anunţase săptămâna trecută că va permite redeschiderea liceelor pe 1 februarie pentru prima dată după mai bine de două luni în contextul în care presiunea pe sistemul public de sănătate s-a relaxat în ultima perioadă.
''Liceele din zonele roşii vor continua să organizeze cursuri la distanţă'', a declarat adjunctul ministrului Educaţiei, Zeta Makri, în cadrul unui interviu pentru postul public de televiziune ERT.
Regiuni din nordul Greciei şi Attica de Vest sunt cele mai grav afectate de o nouă creştere a numărului de cazuri COVID-19, care s-a dublat de la începutul săptămânii.
Experţi din ministerele Protecţiei Civile şi cel al Sănătăţii vor susţine o informare de presă în cursul zilei de vineri pentru a oferi detalii suplimentare.
Grecia a implementat deja primele măsuri în vederea relaxării celui de-al doilea lockdown, impus în noiembrie, redeschizând şcolile primare şi grădiniţele, magazinele de vânzare cu amănuntul şi saloane de coafură.
Joi, autorităţile sanitare au raportat 716 noi cazuri de coronavirus şi 18 decese, bilanţul total al infecţiilor ajungând la 154.796 de la depistarea primului caz, în februarie anul trecut.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.