Coronavirus: Ucraina prelungeşte cu două luni restricţiile antiepidemice, ia măsuri împotriva localurilor frecventate de tineri şi interzice accesul străinilor
Guvernul ucrainean a prelungit miercuri până pe 31 octombrie restricţiile antiepidemice, a luat măsuri suplimentare împotriva cluburilor şi discotecilor şi a interzis accesul în ţară pentru majoritatea străinilor, ca urmare a creşterii numărului cazurilor de COVID-19, 1.670 de noi cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore, relatează agenţia EFE.
''Carantina permite menţinerea echilibrului între restricţii şi viaţa normală a ţării, însă creşterea numărului infecţiilor în ultimele săptămâni ne obligă să acţionăm mai hotărât'', a declarat premierul ucrainean Denis Şmigal, citat de agenţia 112.ua.
Prin urmare, el a anunţat prelungirea până la 31 octombrie a restricţiilor menite să prevină agravarea şi mai mult a epidemiei, fiind luate şi măsuri suplimentare. Printre acestea se numără închiderea cluburilor de noapte, a discotecilor şi celorlalte localuri în care nu sunt respectate măsurile preventive. ''Am cerut şi voi continua să cer poliţiei să ia măsuri drastice împotriva localurilor care alimentează infectările cu noul coronavirus în rândul tinerilor'', a avertizat şeful executivului ucrainean.
Guvernul său a anunţat şi decizia de închidere a graniţelor Ucrainei pentru străini până pe 28 septembrie. Potrivit ministrului de interne Arsen Avakov, vor fi mai multe excepţii, printre acestea numărându-se persoanele care deţin un permis de rezidenţă în Ucraina, care participă la misiuni internaţionale sau umanitare, pasagerii în tranzit, şoferii vehiculelor care transportă mărfuri, instructorii NATO şi personalităţile culturale invitate în Ucraina.
Premierul Denis Şmigal a mai semnalat că la ora actuală se desfăşoară un intens proces de pregătire a spitalelor pentru a primi un eventual ''al doilea val'' de contaminări. ''Pregătim activ spitalele pentru al doilea val, cumpărăm ventilatoare pulmonare suplimentare. Instalăm de asemenea surse suplimentare de furnizare de oxigen pentru fiecare pat pentru pacienţii COVID-19'', a menţionat el.
Ucraina a impus în luna martie măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, pe care le-a relaxat parţial începând din luna mai pentru a permite redresarea economiei. De atunci, ''carantina adaptivă'', procedură prin care pot fi menţinute sau instituite restricţii antiepidemice, este prelungită lunar.
De la 1 august restricţiile sunt aplicate ţinând cont numărul cazurilor de infectare din fiecare regiune a ţării şi au fost astfel stabilite patru zone în funcţie de nivelul de gravitate a epidemiei, respectiv zonele verde, galbenă, portocalie şi roşie. Restricţiile decise prin plasarea unei regiuni într-una din aceste zone includ suspendarea transportului public, a serviciilor publice şi alte măsuri.
Această ţară cu circa 40 de milioane de locuitori a înregistrat până în prezent 110.085 de cazuri de COVID-19, dintre care 2.354 de decese, miercuri fiind confirmate 1.670 de noi îmbolnăviri.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf
Comitetul Nobel 'nu este un tribunal', afirmă președintele său, întrebat în legătură cu existența unui genocid în Gaza
Jurgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a
Polonia: O comisie parlamentară cere trimiterea guvernatorului Băncii Centrale în fața instanței
O comisie parlamentară poloneză, condusă de un membru al partidului premierului liberal Donald Tusk, a cerut vineri ca guvernatorul Băncii Centrale, Adam Glapinski, un apropiat al liderului partidului naționalist care a pierdut puterea în 2023, să fie deferit justiției pentru a răspunde unor acuzații de încălcare a Constituției în exercitarea atribuțiilor,
ONU, CPI și UE salută decernarea Premiului Nobel pentru Pace juristei sud-africane Navi Pillay
Organizația Națiunilor Unite (ONU), Curtea Penală Internațională (CPI) și Uniunea Europeană (UE) au salutat vineri decernarea de către Comitetul Nobel norvegian a Premiului Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay
Ambasadorul SUA condamnă acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova
Ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, a condamnat vineri acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova, inclusiv încălcarea spațiului aerian de către drone, atacurile cibernetice și tentativele de ingerință în alegeri. Într-un discurs rostit la Forumul de Securitate de la Chișinău, diplomatul american a avertizat că aceste
Nobel/'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu Trump', glumește Navi Pillay
'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu (președintele american Donald) Trump', a glumit vineri jurista sud-africană Navanethem 'Navi' Pillay, după ce a aflat, în aplauze furtunoase, că a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, informează AFP. 'Dar, ca avocat și judecător, tot vreau să v
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza nu are un adăpost adecvat înainte de sosirea iernii (ONU)
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza, adică două milioane de persoane, este lipsită de adăposturi adecvate înainte de venirea iernii, a avertizat vineri ONU, cerând acces pentru livrarea de ajutoare în enclavă, relatează AFP. Aproximativ 1,8 milioane din cei două milioane de palestinieni din Fâșia Gaza
Consiliul UE a prelungit până la 9 octombrie 2027 măsurile restrictive ca răspuns la activitățile hibride ale Rusiei
Consiliul Uniunii Europene a decis joi să prelungească cu un an, până la 9 octombrie 2027, măsurile restrictive individuale împotriva celor responsabili pentru acțiunile destabilizatoare ale Rusiei în străinătate, având în vedere activitățile hibride intensificate și susținute ale Rusiei, inclusiv acțiunile străine de manipulare a inform









