AlegeriLocale2020/Geeks for Democracy: Observatorii independenţi din secţiile de vot - echipaţi cu viziere, mănuşi, măşti şi dezinfectant
Asociaţia Geeks for Democracy anunţă că observatorii independenţi din secţiile vot la alegerile locale din 27 septembrie vor fi echipaţi cu viziere, mănuşi, măşti şi dezinfectant.
"Mai este doar o lună până la alegerile locale din 27 septembrie 2020 şi românii încep să se înscrie ca observatori independenţi în cele 18.000 de secţii de votare din toată ţara. Peste 4.000 de observatori au fost acreditaţi pe platforma FiecareVot.ro pentru monitorizarea procesului electoral din 2016 până acum, însă anul acesta organizatorii se tem că pandemia va duce la o scădere a numărului celor care aleg să vegheze voluntar la bunul mers al votării", se arată într-un comunicat al Geeks for Democracy transmis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit Ralucăi Paraschiv, reprezentant al asociaţiei, "votul trebuie să rămână relevant şi în vremea COVID-19, prin prezenţă semnificativă a cetăţenilor la urne şi a observatorilor independenţi în secţii".
"De aceea, am pregătit un kit de siguranţă pentru cei care se înscriu: vizieră, mască, mănuşi, dezinfectant şi instrucţiuni clare privind măsurile de protecţie", explică Paraschiv.
Potrivit sursei citate, până pe 24 septembrie, observatorii independenţi se pot înscrie online pe fiecarevot.ro şi o coaliţie de organizaţii nonguvernamentale din toată ţara se va ocupa de acreditare şi training. Înainte de prezenţa fizică în secţia de vot, observatorii vor primi echipamente de protecţie şi indicaţii foarte clare cum să se protejeze de COVID-19, respectând recomandările specialiştilor şi legislaţia în vigoare.
Înscrierea ca observator se face exclusiv online. Cei înscrişi pot monitoriza mai multe secţii de votare în ziua alegerilor într-o echipă mobilă cu minimum doi observatori. Recomandarea organizatorilor este ca, pentru o siguranţă sporită, anul acesta echipele mobile să fie formate din rude sau prieteni apropiaţi.
"Observarea alegerilor vizează exclusiv integritatea procesului electoral, de aceea, observatorii trebuie să fie fără excepţie imparţiali, să nu facă parte din partide politice şi să nu se implice în campania electorală. Toţi observatorii independenţi încep activitatea din ziua alegerilor la 06,30 dimineaţa, odată cu deschiderea secţiilor de votare, şi o încheie după ora 21,00, odată cu terminarea numărării voturilor. În ziua scrutinului, fiecare observator va folosi o aplicaţie de monitorizare special realizată şi va fi în legătură continuă cu echipa FiecareVot, online şi printr-un call-center special creat", se mai arată în comunicat.
Proiectul "Fiecarevot contează!" a fost lansat în 2016 la iniţiativa Geeks for Democracy, comunitate civică formată din tineri specialişti din IT, comunicare, digital.
Printre cei înscrişi ca observatori independenţi la ediţiile trecute s-au aflat numeroase persoane publice, influencers, antreprenori. Primele două legitimaţii de observator independent emise la alegerile europarlamentare din 2019 au aparţinut lui Mihai Şora şi soţiei sale.
Recrutarea şi validarea observatorilor, obţinerea acreditării, organizarea sesiunilor de training online şi offline, coordonarea echipelor de observatori şi susţinerea activităţii acestora în ziua alegerilor, precum şi raportarea concluziilor se realizează încă de la prima ediţie în parteneriat cu 10 organizaţii nonguvernamentale şi civice active la nivel naţional: Expert Forum, Observatorul Electoral, Code for Romania, Rezistenţa TV, CENTRAS, Declic, TechSoup, Centrul pentru Resurse Civice (Constanţa), Civica (Iaşi) şi Centrul pentru Studiul Democraţiei (Cluj).
FiecareVot a fost recompensat cu Premiul I la Gala Societăţii Civile 2017, secţiunea Comportament civic şi Participare publică, precum şi cu Golden Award for Excellence la Romanian PR Award, ediţia a XV-a. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aproape 1,5 milioane de români - sărbătoriți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc duminică onomastica, la praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit datelor comunicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, este vorba despre 836.706 bărbați și 637.217 femei. Dintre bărbații sărbătoriți cei mai mulți
VIDEO Caraș-Severin: 700 de anvelope, un ATV și un autoturism au ars într-un incendiu la Caransebeș
Un ATV, un autoturism și 700 de anvelope au ars într-un incendiu care a izbucnit, sâmbătă seara, la un depozit de profil din municipiul Caransebeș, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. La fața locului au intervenit pompierii militari din Caransebeș, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru
REPORTAJ/Prahova: Au scris istorie cu cazmaua - 2.512 persoane au plantat o pădure de record mondial (FOTO/VIDO)
Peste 2.500 de persoane au scris istorie cu cazmaua în comuna prahoveană Poienarii Burchii, unde a fost plantată sâmbătă o pădure de record mondial al cărei nume - Pădurea Prieteniei - transmite optimism pur și demonstrează ce pot realiza oamenii atunci când își unesc forțele. Dis-de-dimineață, străzile localității au &
ISU Neamț - precizări privind acționarea sistemului de avertizare a populației pe cursul râurilor Bistrița și Siret
Autoritățile au venit sâmbătă cu precizări în cazul mesajului transmis, dintr-o eroare de soft, locuitorilor din județele Galați, Brăila și Vrancea, referitor la deversarea controlată de la Barajul Reconstrucția, de pe râul Bistrița, acumularea Piatra-Neamț. ''S.C. Hidroelectrica S.A. - Sucursala Hidrocentrale Bistriț
CFR: Șase vagoane au deraiat în stația Dornești, dintre care trei s-au răsturnat
Șase vagoane de marfă au deraiat în urma unei coliziuni produse sâmbătă în stația CF Dornești, dintre care trei s-au răsturnat, iar una dintre locomotivele lovite a fost grav avariată, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate 'CFR' SA. 'În urma reconfirmării datelor operative de la fața l
Iași: Bombă de aviație de circa 100 kg, descoperită în localitatea Cărbunari
O bombă de aviație, cu greutatea de aproximativ 100 de kilograme, a fost descoperită sâmbătă în localitatea Cărbunari, comuna Grajduri, din județul Iași, proiectilul fiind identificat și ridicat de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). 'În urma intervenției, a fost identificată și ridicată
Harghita: IJJ a sărbătorit 35 de ani de la înființare, cu o ceremonie militară, demonstrații și paradă în centrul municipiului Miercurea-Ciuc
Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita a marcat sâmbătă împlinirea a 35 de ani de la înființare printr-o manifestare organizată în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, care a cuprins o ceremonie militară și religioasă, exerciții demonstrative, precum și o paradă la care au participat mai multe structuri de jandarmi.
Olguța Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II: Viitoarea criză mondială va fi a apei potabile; Craiova nu va avea probleme
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducțiune Isvarna II - Craiova, că viitoarea criză mondială va fi cea a apei potabile, însă municipiul nu se va confrunta cu această problemă cel puțin 100 de ani, datorită noii investiții, care permite alimentarea orașului cu apă de izvor din zona montan
Prahova: Record mondial omologat la Poienarii Burchii - 2.512 arbori plantați simultan (FOTO/VIDEO)
Reprezentanții Guinness World Records au omologat, sâmbătă, un record mondial în județul Prahova, 2.512 arbori fiind plantați simultan în comuna Poienarii Burchii, sat Cărbunari. Primarul comunei, Ionuț Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, că recordul a fost omologat cu 2.512 puieți plantați simultan.
MAI avertizează asupra unei campanii care incită împotriva forțelor de ordine: Informațiile sunt false
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra unei campanii susținute cu postări în online care incită împotriva forțelor de ordine. Informațiile sunt false și special concepute pentru a produce disensiuni între reprezentanții MAI și cetățeni, avertizează sâmbătă sursa citată.
CFR SA : Mai multe vagoane de marfă au deraiat sâmbătă pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași
Mai multe vagoane de marfă au deraiat sâmbătă, în jurul orei 12:15, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași, informează CFR SA, subliniind că incidentul nu s-a soldat cu victime, iar circulația trenurilor de călători nu a fost afectată. 'Astăzi, la ora 12:02, în stația CF Vicșani, pe raza Sucursalei Regionale de C
Buzău: Femeie lovită mortal de o mașină pe DN10, în localitatea Sătuc
O femeie de 79 de ani a fost accidentată mortal sâmbătă, pe DN10, în Sătuc, de o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani din Buzău. Potrivit IPJ Buzău, din primele date de la fața locului a reieșit că autovehiculul condus pe direcția Brașov către Buzău de un bărbat de 45 de ani, din Buzău, ar fi surprins și a
Sibiu: Casă cuprinsă de flăcări la Șura Mare; bărbat găsit decedat
Un bărbat a decedat în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă la locuința sa din localitatea sibiană Șura Mare. Potrivit ISU Sibiu, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SAJ. Din primele date, incendiul s-a manifestat genera
IGPR - controale pe autostrăzi: Peste 1.500 de sancțiuni aplicate; 72 de permise de conducere reținute
Peste 1.500 de sancțiuni au fost aplicate șoferilor de polițiștii Brigăzii Autostrăzi, în perioada 26 octombrie - 1 noiembrie, cele mai multe fiind date pentru depășirea limitei legale de viteză și pentru nefolosirea centurii de siguranță. Potrivit IGPR, polițiștii au dat 1.568 de sancțiuni contravenționale, fiind aplicate 122 persoanelo
Aproape 1,5 milioane de români - sărbătoriți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc duminică onomastica, la praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit datelor comunicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, este vorba despre 836.706 bărbați și 637.217 femei. Dintre bărbații sărbătoriți cei mai mulți poartă numele de Mihai -














