Berlinul şi Kievul salută un armistiţiu-record în Ucraina
Kievul şi Berlinul au salutat luni respectarea vreme de aproape o lună de zile a unui armistiţiu cu separatiştii proruşi în estul Ucrainei, un record ce ar putea alimenta eforturile în vederea unei reglementări politice a conflictului, informează AFP.
Acest armistiţiu a intrat în vigoare pe 27 iulie. De atunci, niciun soldat ucrainean nu a fost rănit sau ucis în lupte, a declarat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
"Armistiţiul este respectat probabil pentru cea mai lungă perioadă de după 2014", data izbucnirii conflictului armat, a subliniat şeful diplomaţiei germane Heiko Maas în timpul unei conferinţe de presă la Kiev, salutând "progrese considerabile".
"Această situaţie creează un fond pozitiv pentru a continua să avansăm" spre "sfârşitul total al agresiunii ruse" în Ucraina, a adăugat, stând alături de Maas, omologul său ucrainean Dmitro Kuleba.
În acest context, Maas, a cărui ţară mediază împreună cu Franţa procesul de pace în Ucraina, a îndemnat "să nu se reducă eforturile" şi să se meargă înainte cu partea politică a reglementării, aflată într-un punct mort de ani de zile şi care înglobează inclusiv problema desfăşurării de alegeri locale în zonele aflate sub control separatist.
O nouă întrevedere a miniştrilor de externe ucrainean, rus, francez şi german este preconizată să aibă loc în septembrie, pentru a aborda inclusiv acest dosar, a precizat el.
"Ucraina nu va accepta niciodată concesii ce vor submina integritatea noastră teritorială" şi apropierea acestei foste republici sovietice de UE şi NATO, a atenţionat Kuleba.
Războiul din estul Ucrainei a făcut în şase ani peste 13.000 de morţi şi circa 1,5 milioane de strămutaţi, în această ţară cu 40 de milioane de locuitori.
Rusia, în pofida faptului că neagă aceasta, este considerată drept susţinătoare politică, financiară şi militară a separatiştilor. Potrivit Kievului şi Occidentului, prin alimentarea acestui conflict, Moscova încearcă să păstreze Ucraina în zona sa de influenţă şi în special să o împiedice să adere la NATO.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bahrain și Kuweit denunță noi atacuri iraniene, iar Manama cere 'acțiune internațională'
Bahrain și Kuweit au afirmat duminică că au interceptat noi rachete și drone lansate de Iran în noaptea precedentă împotriva teritoriului lor, după noile atacuri ale Statelor Unite sâmbătă împotriva Iranului, motiv pentru care guvernul din Bahrain a cerut o 'acțiune internațională' pentru a opri 'agresiunile iraniene', informează EFE.
Cel puțin doi răniți la Kiev după un atac nocturn rusesc cu rachete și drone
Forțele aeriene ucrainene au raportat un atac rusesc lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică cu opt rachete de diferite tipuri și 142 de drone diferite, un bombardament soldat cu cel puțin doi răniți în capitala Ucrainei, transmite EFE. Conform unui raport al forțelor aeriene ale Ucrainei pe canalul lor de Telegram, 132 dintre ținte - 125
Rusia: Un mort și un incendiu la o rafinărie în atacuri ucrainene în regiunea Krasnodar
O persoană a fost ucisă și alta rănită duminică, într-un atac 'masiv' cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar din sudul Rusiei, unde a izbucnit un incendiu la o rafinărie, a anunțat guvernatorul regional Veniamin Kondratiev, transmite AFP. 'Regiunea Krasnodar a fost ținta unui atac masiv efectuat de dronele inamice. La Slaviansk-pe-Kub
Trump acuză Iranul că încalcă acordul de încetare a focului și amenință că SUA își vor intensifica atacurile
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat din nou sâmbătă Iranul că a încălcat acordul de încetare a focului și a avertizat că Washingtonul ar putea să își intensifice ofensiva militară dacă Teheranul continuă atacurile până la punctul în care Republica Islamică 'va înceta să existe', transmite duminică EFE.
Italia: Soțul Eugeniei Roccella, ministrul familiei, dat dispărut într-un lac
Soțul Eugeniei Roccella, ministrul italian al familiei, este dat dispărut în lacul Vico, situat la circa 80 km nord-vest de Roma, au relatat sâmbătă seara mass-media italiene, notează AFP. Luigi Cavallari se afla la bordul unei ambarcațiuni împreună cu soția sa când a dispărut în apă fără să reapară.
Serbia: Președintele Vucic anunță că va demisiona în curând și că vor urma alegeri generale anticipate
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că va demisiona peste câteva săptămâni, și a anunțat alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate, transmite Reuters. 'Voi mai fi președinte doar vreo două săptămâni și apoi voi demisiona',
Ministrul israelian al apărării spune că armata a primit ordin să se pregătească pentru o 'ședere prelungită' în Liban
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat sâmbătă că armata a primit ordin să se pregătească pentru o 'ședere prelungită' în zona pe care o ocupă în sudul Libanului, la o zi după acordul-cadru încheiat între Liban și Israel pentru încetarea ostilităților, transmite AFP. 'Prim-minis
Liderul Hezbollah califică acordul-cadru Israel-Liban drept o 'gravă eroare'
Liderul mișcării șiite libaneze Hezbollah, Naim Qassem, a calificat sâmbătă drept o 'gravă eroare' acordul semnat vineri de Liban și Israel sub auspiciile Statelor Unite, considerându-l 'nul și neavenit', transmite AFP. 'Acordul-cadru de la Washington este umilitor, rușinos și reprezintă un abandon de suveranitate', a declar
#Ucraina: Un avion ucrainean MiG-29 s-a prăbușit în regiunea Poltava; pilotul s-a catapultat în siguranță
Un avion de luptă MiG-29 al forțelor aeriene ucrainene s-a prăbușit în timpul nopții în regiunea Poltava din centrul Ucrainei, transmite dpa, citând un anunț oficial. Pilotul s-a catapultat în siguranță și în prezent primește îngrijiri medicale, au precizat forțele aeriene ucrainene. Incidentul a avut loc &ici
Atac israelian asupra sudului Libanului, în pofida acordului-cadru
O dronă israeliană a lovit sâmbătă un obiectiv situat la o intersecție în orașul Nabatieh al-Fawqa din sudul Libanului, potrivit agenției naționale de presă libaneze (NNA), citată de Xinhua. Incidentul intervine la o zi după ce Libanul și Israelul au semnat la Washington un acord-cadru, mediat de SUA, menit să promoveze o înțelegere de securi
Maia Sandu a discutat cu Înaltul Comisar OSCE pentru minoritățile naționale despre alegerile din Găgăuzia
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut vineri o întrevedere cu Înaltul Comisar al OSCE pentru minoritățile naționale, Christophe Kamp, aflat în vizită la Chișinău. Oficialii au discutat, între altele, despre situația din Găgăuzia, regiune autonomă (din 1995) din sud-estul R. Moldova, informează NewsMaker.md. Potrivit unui com
Kiev: Nou atac cu drone asupra infrastructurii energetice din apropierea Moscovei
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a raportat sâmbătă despre un nou atac asupra unei stații de pompare a petrolului în localitatea rusă Vtorovo, infrastructură 'care alimentează cu combustibil Moscova', relatează EFE. 'Combatanții unității 'Alfa' a SBU au dat lovituri precise asupra stației de producție și control de la V
Doi morți în urma loviturilor rusești în #Ucraina, zeci de răniți de partea ucraineană și rusă
Loviturile nocturne ale rușilor au făcut doi morți și peste 20 de răniți în Ucraina, au anunțat sâmbătă autoritățile ucrainene, în timp ce loviturile Kievului asupra teritoriilor ocupate și a Rusiei au făcut un mort și zece răniți, potrivit Moscovei, relatează AFP. O persoană a murit și două au fost rănite în regiunea ucraineană Dniprop
Republica Moldova are nevoie de un guvern stabil la București, declară președintele parlamentului de la Chișinău
Republica Moldova are nevoie cât mai curând de un guvern stabil și proeuropean la București, care să continue proiectele comune și să sprijine parcursul european al Chișinăului, a declarat președintele parlamentului moldovean, Igor Grosu, solicitat de jurnaliști să spună ce așteptări are de la formarea noului guvern în România, informează sâmbăt
Trump amenință țările europene care ar impune taxe pentru serviciile digitale
Președintele american Donald Trump a amenințat vineri că va crește taxele vamale cu 100% pentru țările europene care ar institui o taxă pentru serviciile digitale, aceasta în pofida acordului comercial cu Uniunea Europeană care prevede o plafonare a taxelor vamale, relatează AFP. 'Numeroase țări europene discută despre aplicarea iminentă a unei taxe










