Producătorii de şampanie din Franţa vor mai puţini struguri, pentru a-şi reveni după pandemie
Producătorii de şampanie din Franţa au ajuns marţi la un acord de ultimul moment cu viticultorii pentru a reduce cantitatea de struguri pe care o vor recolta în acest an, în încercarea de a-şi reveni după colapsul vânzărilor provocat de criza coronavirusului, transmite Reuters.
În condiţiile în care recoltatul strugurilor a început deja încă de luni, mai devreme decât de obicei din cauza vremii secetoase din acest an, producătorii de şampanie au ajuns la un acord privind diminuarea cantităţi de struguri care va fi recoltată în 2020 până la 8.000 de kilograme pe hectar, o scădere de aproape 22% de la 10.200 de kilograme pe hectar în 2019, a informat marţi un purtător de cuvânt de la Uniunea Producătorilor de Şampanie din Franţa (CIVC).
Marii producători de şampanie au făcut presiuni asupra viticultorilor pentru a recolta semnificativ mai puţini struguri, în ideea de a evita o saturaţie a pieţei şi a susţine preţurile. În schimb, viticultorii au susţinut o reducere mai modestă în ideea de a profita de recolta promiţătoare de struguri din 2020.
Cu toate acestea, volumul de struguri care va fi procesat în acest an va fi ajustat în funcţie de evoluţia cererii, a informat CIVC. "Sistemul va permite atât vânzătorilor de struguri să îşi menţină un venit acceptabil cât şi distribuitorilor să răspundă la cererea clienţilor şi să îşi păstreze fluxul de numerar", a informat CIVC.
Aceasta înseamnă că o proporţie de 1.000 de kilograme de struguri la hectar va fi utilizată în acest sezon numai dacă exporturile vor atinge un anumit nivel, a adăugat purtătorul de cuvânt de la CIVC. În aceste condiţii, este posibil ca în 2020 cantitatea de struguri care va fi transformată în şampanie să fie de 7.000 de kilograme la hectar, o scădere de 31% comparativ cu cea de anul trecut.
Anul trecut, aproximativ 300 de sticle de şampanie franţuzească au fost vândute în întreaga lume, iar jumătate din aceste sticle au fost exportate spre SUA, Marea Britanie şi Japonia.
Pentru acest an, CIVC estimează că până la 100 milioane de sticle de şampanie vor rămâne nevândute, ceea ce înseamnă o diminuare a cifrei de afaceri cu 1,7 miliarde de euro. Această scădere a vânzărilor a dus la dispute aprige între proprietarii de vii şi producătorii de şampanie, inclusiv nume renumite precum Bollinger, Moët & Chandon şi Piper-Heidsieck, care cumpără struguri de la viticultori şi îi transformă în spumant. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.
Prezență record a constructorilor chinezi la Salonul Auto de la Paris
Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, o dovadă a modului în care producătorii auto din China au devenit o amenințare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegația chineză de anul acesta va fi de
VIDEO Comisarul european pentru comerț dorește rezultate 'concrete' în urma discuțiilor sale din China
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, așteaptă 'rezultate concrete' în cursul discuțiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China și Uniunea Europeană, a declarat acesta pe rețelele sociale, notează AFP. Sefcovic a reiterat joi seară pe X că lucrează 'ac
Regnier (Comisia Europeană): Este timpul ca Europa să se trezească și să înceapă să-și sprijine industria de apărare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene - Direcția Generală Comunicare, a declarat, joi, că a venit timpul ca Europa să se trezească și să-și sprijine industria de apărare, care 'este practic inexistentă'. 'Este timpul ca Europa să se trezească și s
În pofida stocurilor extrem de scăzute, UE este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime 'istorice' și vor trebui monitorizate îndeaproape, a subliniat joi rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), informează AFP. 'Instalațiile subterane de depozitare a gazelor din UE erau umplu
OMC și-a îmbunătățit prognozele privind creșterea comerțului mondial cu mărfuri
Comerțul mondial cu mărfuri rezistă mult mai bine decât se preconiza la criza din Orientul Mijlociu, susținut de adaptarea lanțurilor de aprovizionare și de creșterea investițiilor în Inteligență Artificială, ceea ce a determinat Organizația Mondială a Comerțului să își îmbunătățească, joi, prognozele de creștere, transmite AFP.
Comisia Europeană: România primește 14,3 milioane de euro din Fondul de solidaritate, după inundațiile din 2025
Comisia Europeană (CE) a decis joi să acorde 134,8 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a sprijini redresarea în Spania și România, în urma dezastrelor naturale majore din 2025, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Spania va primi 120,5 milioane de euro, în
Raportul Curții de Conturi Europene confirmă că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare
Curtea de Conturi Europeană (ECA) și-a publicat raportul anual, oferind conturilor anuale ale UE un aviz favorabil pentru al 19-lea an consecutiv. ECA a confirmat că în 2025 colectarea veniturilor UE nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. 'În contextul incer
Franța acordă fermierilor credite fără dobândă în valoare de două miliarde euro
Franța va acorda fermierilor credite fără dobândă, în valoare de până la două miliarde euro (2,24 miliarde dolari), după ce în această vară seceta severă și valurile de căldură au afectat culturile agricole și pășunile, a anunțat joi Ministerul Agriculturii, transmite Reuters. Măsura, destinată să ajute fermierii să cum
Lituania cere sancțiuni UE contra tranzitului de cereale rusești
Premierul Lituaniei, Mindaugas Sinkevicius, a solicitat din nou UE să impună sancțiuni asupra cerealelor rusești, informează publicația online The Kyiv Independent. Într-o postare joi pe Facebook, Sinkevicius a scris: 'Lituania va propune nu doar interzicerea acestui tranzit (de cereale rusești prin UE), ci și adăugarea pe lista pers
Exporturile Germaniei au scăzut neașteptat în august
Exporturile Germaniei au scăzut în mod surprinzător în august, pe fondul reducerii livrărilor către Statele Unite, în timp ce importurile s-au redresat moderat, informează DPA. Oficiul federal de statistică a informat joi că exporturile Germaniei au scăzut cu 0,8% în august față de luna precedentă, când s-a î
Geopolitica este cea mai mare provocare în calea extinderii BYD
Principala provocare în calea extinderii BYD este geopolitica, a afirmat joi vicepreședintele executiv Stella Li, la câteva luni luni după ce președintele companiei anunțase că obiectivul este de a deveni cel mai mare producător auto mondial, transmite Reuters. În prezent BYD este cel mai mare producător mondial de vehicule e











