Sanitas: Timpul de lucru pentru personalul sanitar care tratează pacienţi COVID-19 ar putea fi redus
Guvernul analizează posibilitatea reducerii timpului de lucru pentru personalul sanitar care tratează pacienţi COVID-19, potrivit unui comunicat al Federaţiei Sindicale Sanitas, remis, marţi, AGERPRES, după întâlnirea cu premierul Ludovic Orban.
"Guvernul a oferit garanţii că toţi salariaţii din sistemul sanitar vor primi echipamente de protecţie conforme şi suficiente, iar în acest sens vor emite noi reglementări avizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică. În ceea ce priveşte reducerea timpului de lucru a personalului din spitalele faza I, faza II şi suport COVID-19, se caută soluţii inclusiv pentru adaptarea normativului de personal la condiţiile specifice", se precizează în documentul citat.
Totodată, părţile au convenit că este indispensabilă reluarea dialogului social pentru a putea preîntâmpina apariţia unui număr atât de mare de probleme precum şi pentru a găsi modalităţi de soluţionare a acestora.
Autorităţile au promis şi creşterea salariilor pentru angajaţii din direcţiile de sănătate publică implicaţi direct în activităţile de limitare a efectelor pandemiei şi crearea posibilităţii de plată a orelor suplimentare pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar, inclusiv pentru funcţionarii publici din cadrul direcţiilor de sănătate publică. În acest sens, Guvernul României va emite o ordonanţă de urgenţă în cel mai scurt timp.
În plus, părţile au convenit că se va suplimenta cu 1.000 numărul de posturi din cadrul direcţiilor de sănătate publică şi din serviciile de ambulanţă publică.
O altă cerinţă care va fi luată în calcul de autorităţi este amendarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul creşterii plafonului pentru sporuri de la 30% la 35% pe ordonator principal de credite. Acest lucru se va realiza printr-o nouă lege. Federaţia Sanitas consideră necesară exceptarea sistemului sanitar de la acest plafon pe perioada pandemiei declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
În ceea ce priveşte detaşarea personalului medical în această perioadă, părţile au convenit cumularea sporului de detaşare (50%) cu celelalte drepturi salariale. În acest sens, Guvernul va emite un act normativ care să reglementeze condiţiile de detaşare.
Cu privire la acordarea voucherelor de vacanţă aferente anului 2020, reprezentanţii Guvernului au oferit garanţii că acestea se vor acorda conform legislaţiei în vigoare, managerii unităţilor sanitare urmând să facă demersurile necesare.
În ceea ce priveşte creşterea salarială la nivelul anului 2022 pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar public (infirmiere, personal TESA, brancardieri, îngrijitoare etc.), Ministerul Sănătăţii şi-a asumat ca în cel mai scurt timp să calculeze impactul bugetar, urmând ca împreună cu reprezentanţii Federaţiei SANITAS să stabilească data de aplicare. Organizaţia a reiterat că această solicitare rămâne una dintre cele mai importante în această perioadă.
În ceea ce priveşte aplicarea Legii nr. 82/2020 (acordarea stimulentului de 2.500 de lei), părţile au convenit identificarea sursei de finanţare şi a soluţiilor tehnice pentru acordarea unitară a acestuia. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Finanțelor participă luni la reuniunile ECOFIN și Eurogrup, la Bruxelles
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, va participa luni, la Bruxelles, la o nouă reuniune a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) și la reuniunea Eurogrup în format inclusiv. Conform unui comunicat al ministerului, participarea ministrului Finanțelor urmărește susținerea intereselor economice ale României &i
Datoria guvernamentală a crescut, în august 2026, cu 25 miliarde lei, la 61,1% din PIB (minister)
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în august 2026, de peste 1.230 miliarde lei, în creștere cu 25 miliarde lei față de luna anterioară, când s-a cifrat la 1.205 miliarde de lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernament
ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile
ELCEN trebuie să introducă suplimentar în sistem 1.860 tone de apă fierbinte pe oră (1.860.000 litri pe oră), pentru a compensa pierderile din rețeaua operată de Termoenergetica, informează compania printr-un comunicat remis, duminică, AGERPRES. 'Această cifră indică multe avarii și șantiere de termoficare deschise. Agentul termic ca
Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică
Un report de peste 3,47 milioane de lei (peste 649.900 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, pentru tragerea de duminică, 8 noiembrie, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 1,91 milioane de lei (peste 358.400 de euro), informează Loteria Română. La Joker, la categoria I, reportul d
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr







