logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

EY: Consumatorii români devin atenţi la calitate, preferă produsele locale şi migrează spre cumpărăturile online

Imagine din galeria Agerpres

Criza COVID-19 a modificat preferinţele consumatorilor români, aceştia devenind mai atenţi la calitate şi preferând produsele locale şi cele achiziţionate online, se arată în studiul EY România "Comportamentul consumatorului român în contextul COVID-19".

Sănătatea proprie şi a familiei, precum şi efectele crizei sanitare asupra situaţiei financiare sunt principalele elemente care îngrijorează în prezent peste 64% dintre consumatorii români, se arată într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

Urmează preocupările privind accesul la necesităţile de bază (28%), relaţiile personale (30%), restricţionarea libertăţilor (32%) şi abilitatea de a-şi atinge potenţialul (36%, preponderent pentru cei cu vârste cuprinse între 25 şi 65 de ani).

Studiul EY, derulat în perioada mai - iunie 2020 şi dezvoltat exclusiv pe consumatorii din România, confirmă tendinţele identificate la nivel global, care semnalau apariţia a patru noi tipuri de comportament în rândul consumatorilor: "economiseşte şi fă stocuri", "redu drastic cheltuielile", "păstrează-ţi calmul şi cheltuie" şi "hibernează şi cheltuie" .

De asemenea, evidenţiază faptul că în perioada de relaxare a măsurilor de restricţie şi în România vor fi observabile cinci scenarii de comportament.

Prima este revenirea la normal: cheltuielile rămân în mare parte neschimbate pe acest segment format din consumatorii cel mai puţin preocupaţi de pandemie, pentru care viaţa nu a fost niciodată afectată cu adevărat.

Urmează precauţia, dar extravaganţa, în rândul celor cu venit mediu spre mare. Sunt foarte concentraţi pe sănătate, dar relativ optimişti, în pofida unei credinţe puternice că o recesiune globală se apropie. Vor cheltui mai mult în domenii importante pentru ei.

Unii români rămân economi: au cheltuieli mai mici, dar şi tăieri substanţiale pentru anumite produse. Încearcă să se redreseze şi sunt dintre cei mai pesimişti în privinţa viitorului.

Alţii continuă să reducă cheltuielile: în rândul celor cu nivelul cel mai scăzut de educaţie, pentru care pandemia a fost întotdeauna o îngrijorarea uriaşă. Sunt cei cu riscul cel mai mare de a-şi pierde locul de muncă, fac reduceri mari de cheltuieli şi îşi schimbă opţiunile privind ce şi cum cumpără.

Unii români au resimţit o revenire în forţă: în rândul celor mai tineri, care continuă să muncească. Cheltuie mult mai mult în toate categoriile de servicii şi produse. Viaţa lor de zi cu zi a fost cea mai perturbată. Acum sunt cei mai optimişti.

"Activităţile zilnice şi dinamica de consum au fost perturbate pe întreaga planetă. Din studiile noastre, putem observa tipare similare ale comportamentului consumatorului român cu cele ale consumatorilor din pieţe dezvoltate precum SUA, Regatul Unit, Franţa sau Germania. În acest context, companiile trebuie să-şi dezvolte capabilităţile necesare pentru a rămâne relevante în piaţă, de la adaptarea rapidă la noile cerinţe de produse şi servicii, la flexibilitatea lanţului de aprovizionare, dezvoltarea platformelor online şi implicarea în comunitate. Mai mult, în funcţie de tipurile de comportament existente în rândul populaţiei, guvernanţii pot să identifice nevoile sociale şi de business ce trebuie gestionate şi să răspundă printr-o actualizare a cadrului legal existent", spune Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România şi Moldova şi Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Regiunea Asiei Centrale.

Conform analizei EY, criteriile de achiziţie din timpul stării de urgenţă şi din perioada următoare s-au modificat. Calitatea a devenit reperul principal, cu cea mai mare creştere în importanţă în timpul pandemiei (66% dintre respondenţi), urmată de preţ. Volumul cumpărăturilor a crescut, observându-se o migrare spre produse locale în detrimentul celor de import. De asemenea, peste o treime din respondenţi au preferat să comande online produse alimentare, cu livrare acasă.

Pe un trend descendent se află criterii precum: brand, provenienţă, sustenabilitate, a căror importanţă a scăzut pentru aproximativ 20%, 11%, respectiv 17% dintre respondenţi.

O tendinţă majoră printre consumatorii români a fost reducerea bugetelor pentru cheltuieli neesenţiale, care s-ar putea permanentiza pentru aproximativ un sfert dintre cei intervievaţi. Tot un sfert dintre consumatori consideră că nu vor mai reveni în totalitate la obiceiurile de consum din anii trecuţi. În funcţie de evoluţia economică, este de aşteptat ca acest procent să se mărească, în cazul în care evoluţia economică nu va fi în V sau U, ci mai degrabă în formă de L cu mici reveniri şi scăderi.

Scăderea bugetelor de cheltuieli destinate nevoilor neesenţiale va afecta turismul, activităţile de sport, în aer liber, precum şi cheltuielile cu îngrijirea personală. În consecinţă, companiile cu aceste produse şi servicii în portofoliu vor trebui să îşi regândească strategia de comunicare, de vânzare, de marketing, să renegocieze contractele existente şi să analizeze achiziţiile şi reducerea costurilor pe întregul lanţ de aprovizionare.

În ceea ce priveşte efectuarea cumpărăturilor, peste 75% din consumatori au spus că vor migra către cumpărături online. Oricare ar fi opţiunile, companiile trebuie să fie receptive la nevoile din prezent ale consumatorilor, la comportamentul pe care trebuie să îl adopte pentru a rămâne relevante pe piaţa de consum din România.

Pentru peste 50% dintre respondenţii chestionarului, cheltuielile cu majoritatea bunurilor de consum au rămas la acelaşi nivel ca înainte de izbucnirea pandemiei COVID-19.

În ceea ce priveşte produsele alimentare, pentru un procent de 21% dintre respondenţi, cheltuielile au crescut (categoria Hibernează şi cheltuie), în timp ce pentru 64,81% dintre respondenţi, suma alocată lunar pentru alimente nu s-a modificat (caracteristică a categoriei Păstrează-ţi calmul şi cheltuie). Pentru 14,18%, cheltuielile cu produse esenţiale au scăzut - preponderent pentru cei din categoria de vârstă 31- 40 ani (Redu drastic cheltuielile).

Cheltuielile cu produsele de îngrijire personală au scăzut pentru 16,71% dintre respondenţi, iar 21,27% din consumatori au cheltuit mai mult pe acest tip de produse (Hibernează şi cheltuie).

Achiziţiile de articole sportive şi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte au scăzut pentru 41%, respectiv 63% din respondenţi (Economiseşte şi fă stocuri).

Pentru aproape un sfert din respondenţi, economiile şi investiţiile au crescut. La polul opus, 14% din consumatori au redus nivelul sumelor economisite/investite.

Cea mai mare creştere în cheltuieli poate fi observată în cazul produselor de curăţenie şi îngrijire a casei pentru peste o treime din consumatori.

Activităţile de relaxare au suferit cea mai puternică scădere - o reducere generală a cheltuielilor de 73,42%, o schimbare anticipată având în vedere restricţiile de circulaţie prezente pe parcursul lunilor martie, aprilie şi mai 2020.

Respondenţii au declarat că sunt interesaţi de comportamentul adoptat de companii în cadrul crizei COVID-19 (măsuri de siguranţă în magazine, dezinfecţia produselor comercializate etc.), cât şi în ceea ce priveşte strategia lor generală de business.

Consumatorii au fost atenţi la investiţiile şi donaţiile companiilor către infrastructura publică de sănătate şi totodată la grija şi protecţia oferită propriilor angajaţi. 80% dintre respondenţi consideră că mediul de afaceri are responsabilitatea de a face schimbări pozitive în societate, iar 84% poziţionează comportamentul companiilor pe aceeaşi poziţie cu produsele şi serviciile oferite.

Companiile de tehnologie se află pe primul loc în ceea ce priveşte încrederea consumatorilor în perioada de izolare, 85% din respondenţi considerând că au răspuns în mod eficient la situaţia actuală. Următorii clasaţi în topul încrederii sunt Uniunea Europeană, ONG-urile şi preşedintele. La polul opus se află Parlamentul şi autorităţile locale/regionale, în care au încredere un sfert, respectiv o treime dintre respondenţi.

Studiul "Comportamentul consumatorului român în contextul COVID-19", iniţiat de EY România, este menit să analizeze comportamentele de consum din România din ultimele luni, precum şi modul în care ne aşteptăm să arate o societate "post COVID-19", privită din perspectiva consumatorului. Astfel, dorim să contribuim la schiţarea unei imagini de ansamblu asupra evoluţiei modalităţilor de tranzacţionare şi de consum, precum şi asupra preferinţelor consumatorului din România, raportate la un context complet nou: o pandemie.

Studiul a fost derulat de EY în perioada 13 mai - 2 iunie şi este bazat pe răspunsurile a 393 de participanţi, colectarea datelor fiind realizată online, prin intermediul unei platforme interne.

Cele 25 de întrebări din cadrul chestionarului vizează atât comportamentul abordat de către consumatori înainte de izbucnirea pandemiei, cât şi în timpul izolării sociale, precum şi întrebări legate de scenarii posibile în ceea priveşte comportamentul lor în viitorul apropiat - când măsurile de distanţare socială se vor relaxa treptat. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 102

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 08-11-2026 13:15

Bursa de la București a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 24,46 miliarde de lei la capitalizare (-3,41%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 143,60 milioane de lei (+45,87%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 692,55 miliarde de lei, &ic

Economic Intern 08-11-2026 12:17

Ministrul Finanțelor participă luni la reuniunile ECOFIN și Eurogrup, la Bruxelles

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, va participa luni, la Bruxelles, la o nouă reuniune a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) și la reuniunea Eurogrup în format inclusiv. Conform unui comunicat al ministerului, participarea ministrului Finanțelor urmărește susținerea intereselor economice ale României &i

Economic Intern 08-11-2026 11:17

Datoria guvernamentală a crescut, în august 2026, cu 25 miliarde lei, la 61,1% din PIB (minister)

Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în august 2026, de peste 1.230 miliarde lei, în creștere cu 25 miliarde lei față de luna anterioară, când s-a cifrat la 1.205 miliarde de lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernament

Economic Intern 08-11-2026 11:10

ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile

ELCEN trebuie să introducă suplimentar în sistem 1.860 tone de apă fierbinte pe oră (1.860.000 litri pe oră), pentru a compensa pierderile din rețeaua operată de Termoenergetica, informează compania printr-un comunicat remis, duminică, AGERPRES. 'Această cifră indică multe avarii și șantiere de termoficare deschise. Agentul termic ca

Economic Intern 08-11-2026 10:43

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Un report de peste 3,47 milioane de lei (peste 649.900 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, pentru tragerea de duminică, 8 noiembrie, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 1,91 milioane de lei (peste 358.400 de euro), informează Loteria Română. La Joker, la categoria I, reportul d

Economic Intern 07-11-2026 13:47

Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor

Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,

Economic Intern 07-11-2026 13:18

Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni

Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se

Economic Intern 07-11-2026 10:03

ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.

Economic Intern 06-11-2026 22:20

Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei

Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele

Economic Intern 06-11-2026 21:17

Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro

Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.

Economic Intern 06-11-2026 21:14

Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii

Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației

Economic Intern 06-11-2026 20:31

Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul

Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o

Economic Intern 06-11-2026 19:20

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv

Economic Intern 06-11-2026 19:18

Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie

Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu

Economic Intern 06-11-2026 19:01

Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid