Marcel Vela, despre bolnavii care necesită terapie intensivă: Niciun pacient nu rămâne pe dinafară
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a afirmat, sâmbătă, la inaugurarea Unităţii Mobile de Terapie Intensivă de la Timişoara, că există gândit un sistem astfel încât niciodată o persoană care are nevoie de terapie intensivă, indiferent dacă este afectată de COVID-19 sau de altă boală, să nu rămână netratată.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
"Tehnic, există această organizare de a extinde capacitatea secţiilor de TI prin mai multe metode - mobile, fixe, avem în plan încă o variantă de a extinde prin construcţii modulare secţii de TI amplasate în jurul marilor spitale sau a celor care se ocupă de acest domeniu, pentru că este foarte importantă şi mâna de lucru - specialiştii, şi nu în ultimul rând, se va proceda şi la transferul bolnavilor, indiferent dacă sunt cu COVID sau alte boli care necesită terapie intensivă, în alte spitale pentru a fi trataţi în mod eficient. Niciun pacient nu rămâne pe dinafară", a declarat Marcel Vela.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
El a explicat că în ţară există patru asemenea unităţi mobile - unul prevăzut pentru Iaşi, dar care în prezent este amplasat la Galaţi, având în vedere nevoile judeţului Galaţi şi a zonei aferente, unul este la Ploieşti şi unul la Timişoara, în timp ce a patra unitate mobilă este în rezervă la IGSU, fiind pregătită să intervină acolo unde există nevoia acută de a suplimenta paturile în sistemul de terapie intensivă.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
"Sunt judeţe care au, într-adevăr, un număr destul de mare de cazuri, dar şi unele judeţe care sunt într-o situaţie mai bună. Printr-un echilibru pot fi transferaţi spre judeţele unde există o nevoie acută de cadre medicale, iar în centrele universitare, în zonele urbane mari unde avem specialişti de marcă există posibilitatea ca să extindem capacitatea de Terapie intensivă prin mai multe metode - au fost făcute şi spitale mobile de către Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, printr-un parteneriat excelent cu societatea civilă şi cu zona economică, pentru că cele patru TIR-uri au fost achiziţionate printr-un parteneriat public-privat (...) fie că a fost vorba de Asociaţia Mereu Aproape sau de Fundaţia SMURD (...) am dovedit că putem realiza lucruri deosebite, lucruri necesare pe care să le experimentăm, să le aducem în diferite zone unde există o nevoie acută de locuri", a arătat Vela.
Ministrul a precizat că spitalul mobil de la Timişoara va fi pus în funcţiune "cât mai repede", aceasta însemnând câteva zile. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Declarație pentru menținerea votului unanim la nivelul Consiliului UE în chestiuni de politică externă și securitate
Senatul a adoptat luni, în plen, o Declarație privind apărarea dreptului României de a-și proteja interesele naționale în cadrul Politicii Externe și de Securitate Comune (PESC) a Uniunii Europene, în care se evidențiază lipsa unui mandat politic și parlamentar transparent al ministrului interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, în mat
Niculescu, după întâlnirea cu grupul PACE: Discuția - foarte deschisă; Peia: Voturi pentru un Guvern politic
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu grupul PACE - Întâi România, că discuția a fost 'foarte deschisă', iar senatorul Ninel Peia a precizat că parlamentarii din acest grup sunt dispuși să voteze pentru învestire 'un Guvern politic', care să adopte măsuri de relansare economică și p
Luca Niculescu: Grupul parlamentar al minorităților va participa la un acord între partidele politice, este nevoie să avansăm
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat luni, la Parlament, că a avut o discuție extrem de bună cu grupul parlamentar al minorităților naționale, le-a ascultat problemele, pentru care se vor găsi soluții comune, și a afirmat că reprezentanții minorităților vor participa, dacă este cazul, la un acord între partidele politice. 'Am
Pambuccian: Avem un prim-ministru desemnat cu șanse reale de a face treabă bună și îl sprijinim
Premierul desemnat Luca Niculescu va fi sprijinit la votul din Parlament de grupul minorităților naționale, a anunțat, luni, liderul grupului, deputatul Varujan Pambuccian. 'Scopul oricărei politici, scopul final sunt cetățenii și trebuie să ne gândim, în primul rând, la cum trăiesc oamenii în țara asta. Traiul a fo
Grindeanu spune că PSD nu va susține un Guvern tehnocrat sau unul hibrid
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că nu va susține un Guvern tehnocrat sau un Guvern hibrid, format din miniștri social-democrați și tehnocrați. Într-o conferință de presă la sediul central al PSD, Grindeanu a fost întrebat dacă exclude sub orice formă ca PSD să ofere sprijin pentru un Guvern tehnocrat sau pentru u
Fritz: Grindeanu mi se pare ca un iepure speriat care fuge în toate direcțiile
Președintele USR, Dominic Fritz, a susținut luni că liderul PSD, Sorin Grindeanu, ar trebui să clarifice poziția partidului privind învestirea unui nou Guvern, deoarece nu mai înțelege nimic din ce afirmă acesta, în opinia sa social-democratul părând 'un iepure speriat care fuge în toate direcțiile'. Grind
Grindeanu: PSD e pregătit de alegeri anticipate și vom fi foarte bine pregătiți dacă se va intra pe acest scenariu
PSD va fi foarte bine pregătit dacă se va intra pe scenariul alegerilor anticipate, deși acest scenariu nu este unul bun pentru România, pentru că va porni 'un joc de domino' în urma căruia întreaga economie 'ar risca să devină o ruină', a declarat luni președintele partidului, Sorin Grindeanu. 'PSD este p
Fenechiu (PNL): Mi-am retras semnătura de pe propunerea legislativă de modificare a legii privind drogurile
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a anunțat luni că își retrage semnătura de pe proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu. 'Vox populi, vox dei - mi-am retras semnătura de pe propunerea legislativă privind modificarea Legii 143/2000 privind drogurile. Atunci
Niculescu: Aș prefera un guvern politic; discuțiile sunt deschise și nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuțiile sunt 'deschise', deoarece nu vrea să închidă 'nicio poartă de dialog'. 'Aș prefera un guvern care să fie politic sau să fie o formulă mixtă, politic-tehnocrat, pentru că, sincer, cred că a
Fritz: I-am spus lui Niculescu că nu vom face aranjamente care să prelungească actuala agonie
USR nu va face aranjamente 'de culise' care să prelungească 'actuala agonie', i-a transmis, luni, președintele USR, Dominic Fritz, premierului desemnat, Luca Niculescu. USR nu va mai forma un Guvern cu PSD, a subliniat Fritz, în cadrul unei conferințe de presă, la sediul partidului, după întâlnirea cu Niculescu.
Abrudean: Punctul de vedere al PNL - același: nu va intra la guvernare cu PSD și ia în calcul un vot de învestire a Cabinetului Niculescu
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, luni, că punctul de vedere al PNL rămâne același de a nu intra într-o formulă de guvernare alături de PSD și de a lua în calcul un vot de învestire pentru Cabinetul Luca Niculescu. 'Invitația (PSD) rămâne la fel de neonorată ca și până în prezent. Punctul nostru
Sorin Grindeanu: Vom continua să discutăm să găsim soluții alături de prim-ministrul desemnat
Biroul Permanent Național al PSD, reunit luni, a mandatat conducerea partidului să continue discuțiile cu premierul desemnat Luca Niculescu pentru formarea unui Cabinet și pentru elaborarea programului de guvernare, a anunțat președintele social-democraților, Sorin Grindeanu. 'PSD ar fi trebuit, și o mai spun o dată, să primească mandatul
Țoiu: Încetarea focului în regiunea Mării Negre - o prioritate; nu trebuie să permitem Rusiei să folosească pâinea ca pe o armă
România susține încetarea focului în regiunea Mării Negre, a afirmat, luni, ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, care a subliniat că nu trebuie să i permită Rusiei să folosească pâinea 'ca pe o armă'. 'Venim cu prioritatea, din punctul de vedere al României, să susținem o încetare a focului la Ma
Știrbu (PNL Olt): PNL să nu mai facă alianță cu PSD
Președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, și-a exprimat luni, într-o postare pe Facebook, împotrivirea față de o alianță între PNL și PSD și afirmă că social-democrații încearcă să-i determine pe lib
Marcel Ciolacu: Eu cred că trebuie să avem guvern; Luca Niculescu are capacitatea de a coagula o majoritate
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a precizat că este nevoie cât mai curând de un guvern cu puteri depline, iar premierul desemnat Luca Niculescu are capacitatea de a strânge voturile necesare în Parlament. Marcel Ciolacu a explicat luni că, deși partidele nu se înțeleg pe deplin, există posibilitatea fo







