Cluj: TIFF va avea proiecţii doar în aer liber, din cauza pandemiei de COVID-19
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va avea la ediţia din acest an doar proiecţii în aer liber, în mai multe locuri din judeţul Cluj, pentru a putea să fie respectate măsurile împotriva răspândirii COVID-19.
"Festivalul Internaţional de Film Transilvania (31 iulie - 9 august 2020) se reconfigurează, într-un an în care măsurile siguranţă şi cele de distanţare socială sunt prioritare, şi propune o ediţie cu proiecţii exclusiv în aer liber, în peste 10 locaţii din Cluj-Napoca şi din împrejurimi. Măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus vor fi obligatorii atât pentru echipă, cât şi pentru public şi invitaţi, şi vor fi afişate vizibil în toate locaţiile TIFF", se arată într-un comunicat transmis vineri de organizatori.
Ediţia cu numărul 19 se va deschide vineri, 31 iulie, în Piaţa Unirii Open Air, cu "La Belle Epoque", o comedie franceză cu Daniel Auteuil, Guillaume Canet şi Fanny Ardant, pentru care biletele s-au epuizat în prima zi.
"Filmul va putea fi vizionat în paralel şi în alte două locaţii, iar biletele vor fi puse în vânzare curând. Peste 130 de titluri selectate de directorul artistic Mihai Chirilov vor rula de-a lungul celor 10 zile. Proiecţiile vor începe la ora 21,30, cu excepţia câtorva locaţii, în care startul se va da la ora 19,00. Pentru cei mici, filmele EducaTIFF vor fi difuzate dimineaţa, de la ora 10,00, în curtea Muzeului de Artă. În programul TIFF intră cinci dintre locaţiile cu tradiţie, precum Piaţa Unirii Open Air, Castelul Banffy de la Bonţida, Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, Muzeul de Artă Cluj şi Iulius Parc Open Air, şi altele noi, care vor fi amenajate special pentru festival", se mai arată în comunicat.
Cei care vor prezenta simptome de infectare cu noul coronavirus sau vor refuza măsurarea temperaturii nu vor avea acces la vizionări.
"În fiecare locaţie de proiecţie, vor exista fluxuri de intrare şi ieşire vizibil marcate, iar membrii echipei TIFF vor ghida în permanenţă accesul. La intrare, se vor scana biletele, se va efectua un triaj observaţional şi se va verifica temperatura (non-contact). Astfel, persoanele care au temperatura mai mare de 37,3°C sau prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree), cât şi cele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locaţie. Purtarea măştii şi respectarea distanţei de minimum 1,5 metri între persoane vor fi obligatorii pe tot parcursul evenimentului. Scaunele vor fi aranjate în două moduri, pentru o persoană şi pentru 2 persoane care vor viziona filmul împreună, şi vor fi dezinfectate după fiecare proiecţie, cu substanţe avizate. Regulile detaliate vor fi publicate pe site-ul tiff.ro şi vor fi afişate în locaţii", precizează organizatorii.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania.
AGERPRES/(AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Expoziția 'Klimt la Palat' poate fi vizitată până la sfârșitul lunii septembrie
Publicul este invitat să descopere, până pe 30 septembrie, una dintre cele mai valoroase și importante picturi din România, 'Friedrich I de Zoller', o lucrare realizată de Gustav Klimt în 1884, care se află în colecția regală a Muzeului Național Peleș. După expozițiile 'Brâncuși' și 'Picasso
Tulcea: Expoziția 'Dimensiuni paralele', deschisă la Casa Avramide
Parterul Casei Avramide găzduiește, începând de joi, expoziția de grup 'Dimensiuni paralele', semnată de cadre didactice și absolvenți ai promoției 2022 a programului de master 'Educația vizuală prin studiul peisajului și figurii' din cadrul Facultății de arte a Universității Ovidius din Constanța. Expoziția care re
Iași: Opera din Iași intră în circuitul european al marilor teatre lirice
Opera Națională Română din Iași se aliniază circuitului european al instituțiilor lirice prin afilierea la Opera Europa, organizație internațională care reunește aproximativ 250 de teatre din întreaga lume, a declarat, joi, managerul instituției culturale, Andrei Fermeșanu. Potrivit acestuia, afilierea la Opera Europa oferă institu
Timiș: Șahul, între sport, știință și risc - volum lansat de maestrul internațional Ranko Szuhanek
Factorul uman decide de multe ori, alegând varianta optimă într-o situație, dar poate determina și dezastre, atât în viața personală cât și în diverse domenii, de la aviație și economie până la tabla de șah, a declarat joi, pentru AGERPRES, Ranko Szuhanek, doctor în științe economice și maestru internațional de șah, la
Bihor: TIFF Oradea va avea loc în perioada 25-27 septembrie, cu comedia spaniolă 'Cina' în deschidere
Festivalul de Film Transilvania (TIFF) Oradea revine, între 25 și 27 septembrie 2026, cu filme premiate, avanpremiere, întâlniri cu publicul și evenimente speciale. Potrivit organizatorilor, festivalul se va deschide vineri, 25 septembrie, la Teatrul Regina Maria, cu Gala de Deschidere și proiecția comediei spaniole 'Cina
Iași: Opera își propune să extindă spectacolele în regiune și pregătește o toamnă cu evenimente de amploare
Managerul Operei Naționale Române din Iași (ONRI), Andrei Fermeșanu, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că instituția pe care o conduce își propune extinderea spectacolelor în regiune, iar în noua stagiune pregătește o toamnă cu evenimente de amploare. Andrei Fermeșanu, a anunțat că ONRI își
Mureș: Spectacolul 'Romeo și Julieta' deschide noua stagiune a Companiei 'Liviu Rebreanu'
Stagiunea cu numărul 65 a Companiei 'Liviu Rebreanu' din cadrul Teatrului Național Târgu Mureș debutează cu spectacolul 'Romeo și Julieta' după William Shakespeare, într-o adaptare liberă semnată de regizorul Nicolas Cristache. Prima reprezentație a stagiunii 2026-2027 va avea loc marți, 8 septembrie, de la ora 19:0
Bihor: Zilele Europene ale Patrimoniului la Oradea, cu tururi ghidate și tehnologii 3D
Oradea se alătură, în 19 și 20 septembrie, evenimentelor dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, printr-un program de tururi ghidate și o prezentare despre utilizarea tehnologiilor 3D în cercetarea și gestionarea patrimoniului construit, a informat joi Oradea Heritage. Potrivit unui comunicat de presă, ediția din acest an are
Gala Premiilor Uniunii Compozitorilor - pe 14 septembrie, la Opera Națională București
Gala Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România - ediția a 55-a, va avea loc pe 14 septembrie, ora 18:00, la Opera Națională București. Punctul central al serii va fi decernarea Marelui Premiu al UCMR compozitoarei Doina Rotaru, informează UCMR, într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. De asemene
Patriarhul Daniel, la încheierea Întâlnii Tinerilor Ortodocși: Familia conjugală tradițională - în criză spre un viitor incert
Familia formată din bărbat, femeie și copii, pe care Biserica Ortodoxă Română o consideră o binecuvântare și o binefacere a lui Dumnezeu pentru Biserică, națiune și întreaga umanitate, se află în prezent într-o perioadă de criză, a afirmat Patriarhul Daniel la încheierea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) 202
Mureș: Filarmonica de Stat recrutează voluntari pentru noua stagiune
Filarmonica de Stat Târgu Mureș a lansat, joi, o campanie de recrutare adresată tinerilor din comunitatea locală, invitând elevii cu vârsta de peste 14 ani și studenții să devină voluntari ai instituției pe perioada viitoarei stagiuni, care se va desfășura în intervalul 17 septembrie 2026 - 30 iunie 2027. 'Programul își propun
Timiș: Fosta peluză Sud a Stadionului Dan Păltinișanu devine cinematograf pentru o seară
Fosta peluză Sud a Stadionului 'Dan Păltinișanu' din Timișoara va deveni, vineri seara, cinematograf pentru proiectarea peliculei 'Ultras', realizată de regizoarea suedeză Ragnhild Ekner, care face parte din seria de evenimente organizate înaintea celei de-a doua ediții a 'Timișoara Football Film Festival' (TMFF). Filmul u
AnulBrâncuși/Gorj: Lectură la Masa Tăcerii, printr-un eveniment cultural unic la Târgu Jiu
Comunitatea locală din Târgu Jiu este invitată să ia parte, pe 12 septembrie, la un eveniment cultural unic în municipiu, prin care Masa Tăcerii devine Masa Lecturii, fiind celebrați astfel 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Cărturești, pe 12 septembrie, turne
Suceava: Se împlinesc 557 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna
Mănăstirea Putna, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din România marchează, joi, 557 ani de la sfințirea sa. Mănăstirea Putna, ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare, a fost sfințită pentru prima dată pe 3 septembrie 1469 de către Mitropolitul Teoctist I al Moldovei, cel care l-a uns ca domn al Moldovei pe Ștefan cel Mare.
Târgul de Sfânta Maria Mică - de vineri până duminică la Muzeul Țăranului
Târgul de Sfânta Maria Mică, prima Piață Țărănească din această toamnă de la Muzeul Național al Țăranului Român, reunește în curtea instituției muzeale, de vineri până duminică, meșteri, artizani, producători și colecționari din toate zonele țării. 'Meșterii și artizanii aduc obiecte numai bune de dăruit celor dragi: icoane, b











