Senat - Comisia juridică/Legea carantinării: Izolarea pentru un minor se dispune în primă fază la domiciliul aparţinătorului
Izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul aparţinătorului sau într-o locaţie declarată de acesta, a decis, miercuri, Comisia juridică a Senatului la dezbaterea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
"În ceea ce priveşte izolarea minorului într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă, aceasta se instituie potrivit reglementărilor legale în vigoare. Aparţinătorul minorului, întrucât trebuie să stea cu el, este supus măsurii carantinei, în temeiul prezentei legi, dacă măsura izolării nu i se aplică", a precizat vicepreşedinta comisiei, senatoarea PNL Iuliana Scântei, care conduce şedinţa.
Senatorii din comisia de specialitate au venit, miercuri seara, cu completări la proiectul de lege.
Ei au adăugat un alineat corespunzător procedurii de instituire a măsurii izolării, în situaţia în care persoana izolată ar fi minor.
"Dacă persoana este un minor, măsura izolării pentru acesta se instituie (...) la domiciliul aparţinătorului sau într-o locaţie declarată de acesta. Izolarea minorului într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare (...) se instituie potrivit reglementărilor legale în vigoare", este precizat în respectivul alineat. De asemenea, nu este necesar ca minorii cu vârsta între 14 şi 18 ani să fie internaţi cu un părinte.
Potrivit completărilor aduse de Comisie, "până la emiterea deciziei care infirmă măsura izolării, recomandată de medic sau, după caz, de organele de control (...) sau până la data pronunţării hotărârii de revizuire sau, după caz, de încetare a măsurii izolării, în condiţiile alineatului 3 sau 4, persoana în cauză nu poate părăsi unitatea sanitară ori, după caz, domiciliul sau locaţia declarată, fără încuviinţarea medicului sau reprezentantului de Sănătate Publică, unitatea sanitară sau locaţia alternativă". Aceleaşi măsuri se aplică şi la carantină.
Comisia juridică a Senatului a mai decis miercuri că izolarea poate fi dispusă pe durată limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină.
Forma finală a textelor va fi cuprinsă într-un raport care va fi supus dezbaterii plenului Senatului. AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Simion: AUR va depune la DNA un denunț privind 'fapte de corupție' în legătură cu PNRR și SAFE
AUR va depune la DNA un denunț in rem privind 'fapte de corupție' legate de PNRR și SAFE, a anunțat liderul formațiunii, George Simion, miercuri, într-o conferință de presă susținută la Parlament. 'Programul PNRR - cum a fost gestionat de către coaliția PSD-PNL-USR-UDMR - a fost unul păgubos. La fel de păgubos, plin de acuzații de corupție es
Petrișor Peiu (AUR) a anunțat 10 propuneri pentru un program de guvernare, prin comparație cu cele ale PSD
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a prezentat miercuri, într-o conferință de presă, zece propuneri ale formațiunii sale pentru un program de guvernare, comparându-le pe fiecare cu cele prezentate recent de liderul PSD, Sorin Grindeanu, tot zece la număr. 'Noi ne-am propus astăzi, printre altele, să oferim și un răspuns cerințelor PSD priv
Simion: Nu va fi instalat niciun Guvern cu voturile AUR, fără participarea AUR la guvernare
Alianța pentru Unirea Românilor nu va vota instalarea unui Guvern din care să nu facă parte, a avertizat, miercuri, președintele formațiunii, George Simion. 'Sunt 120 de zile de când România nu are Guvern stabil, lucru fără precedent. Constituția României prevede modalitățile prin care românii sunt lăsați să decidă asupra conf
George Simion despre o alianță cu PSD pentru guvernare: Nu le dă voie Nicușor Dan
AUR nu ar putea face o alianță cu PSD, pentru că 'nu le dă voie' președintele Nicușor Dan, a susținut miercuri președintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion. Întrebat la finalul unei conferințe de presă, ce face AUR dacă PSD îi propune să intre împreună la guvernare, George Simion a răspuns: 'Nu poate exista a
Senat: Luni, în prima zi de școală, program în circumscripțiile electorale
Plenul Senatului a aprobat, miercuri, programul acestei camere legislative pentru săptămâna 7- 12 septembrie, luni, în prima zi de școală, senatorii urmând să lucreze în circumscripțiile electorale. Marți, Senatul va funcționa după programul unei zile obișnuite de luni, cu ședință a Biroului permanent, lucrări în grupurile parlame
Camera Deputaților/ USR îl cheamă la Comisiile de apărare pe șeful SPP, Lucian Pahonțu
Parlamentarii USR îl cheamă în Parlament pe șeful SPP, Lucian Pahonțu, pentru a lămuri o serie de informații apărute în spațiul public la adresa lui, a anunțat, miercuri, deputatul Allen Coliban. 'În lumina celor mai recente investigații de presă, dar și a unor afirmații contradictorii apărute în spațiul public, USR inițiază d
Senat: Proiectul Guvernului cu reguli noi privind cumulul pensiei cu salariul, adoptat tacit
Senatul a adoptat tacit, miercuri, un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai pensiilor militare de stat își pot continua activitatea în instituțiile publice doar dacă optează pentru reducerea cu 85% a cuantumului pensiei, pe întreaga perioadă în care lucrează. Nota privind adoptarea t
Senat: A fost eliminată scutirea de la plata accizelor pentru băuturile alcoolice tradiționale destinate consumului propriu
Senatul a decis miercuri, în urma reexaminării proiectului privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.22/2025 de modificare a Codului fiscal, eliminarea scutirii de la plata accizelor pentru băuturile alcoolice tradiționale produse destinate consumului propriu. Reexaminarea proiectului în Senat a fost făcută la solicitarea președintelui Nicușor Dan
Camera Deputaților/O parte din proiectele USR vizând modificarea legilor justiției - respinse de plen
Plenul Camerei Deputaților a avut, miercuri, pe ordinea de zi proiectele inițiate de USR privind modificarea legilor justiției și care au raport de respingere din partea Comisiei juridice. Din cele 10 proiecte care au raport de respingere, cinci au fost respinse de plen și celelalte cinci nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi respinse. Ace
Sorin Grindeanu: PNL și USR își plâng funcțiile, în timp ce românii așteaptă un Guvern
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat miercuri că România nu are un Guvern cu puteri depline, iar PNL și USR au alte urgențe - 'funcțiile, banii și puterea'. 'România nu are un Guvern. PNL și USR au însă alte urgențe: funcțiile, banii și puterea. Au pierdut câte un post în conducerea Camerei Deputaților și au de
Senat: Proba practică de obținere a permisului de conducere va include și manevre de deplasare în marșarier, întoarcere, parcare și oprire
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care candidații la permisul de conducere categoria B vor fi obligați să efectueze, în timpul probei practice, mai multe manevre de bază, precum mersul cu spatele, întoarcerea, parcarea și oprirea. Proiectul a fost adoptat cu 74 de voturi 'pentru', șapte 'împotrivă' și 17 abț
Ghigiu: Împărțirea funcțiilor în Biroul permanent al Camerei - o chestiune cât se poate de regulamentară
Deputatul PSD Mihai Ghigiu a declarat miercuri că împărțirea funcțiilor în Biroul permanent s-a făcut în urma înțelegerii între liderii de grup și a fost o chestiune 'cât se poate de regulamentară'. 'A fost o chestiune cât se poate de regulamentară. Statutul Camerei Deputaților și Regulamentul Camerei Deput
Camera Deputaților/ Csoma Botond: PSD a semnat cu AUR, S.O.S. și minoritățile naționale
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a afirmat miercuri că parlamentarii PSD au semnat un acord cu cei de la AUR și S.O.S. România și cu grupul minorităților naționale pentru funcțiile din Biroul permanent, fapt despre care a aflat la începutul plenului Camerei Deputaților de marți. 'Noi, când a început plenul, am aflat că PSD a
USR și PNL atacă la CCR modificarea componenței Biroului permanent al Camerei Deputaților
USR și PNL au anunțat că atacă la CCR hotărârea privind modificarea componenței Biroului permanent al Camerei Deputaților, apreciind că acest lucru s-a realizat prin încălcarea regulilor constituționale și parlamentare privind reprezentarea grupurilor politice. Prin această hotărâre, adoptată marți, în prima zi a sesiun
VIDEO Camera Deputaților și-a ales noul Birou permanent
Plenul Camerei Deputaților a ales, marți, noua componență a Biroului permanent, pentru sesiunea ordinară de toamnă din acest an.






