logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

China: 23 de inculpări după prăbuşirea unui hotel folosit pentru carantină, soldată cu 29 de morţi

Image

Autorităţile chineze au inculpat 23 de persoane în legătură cu modificarea ilegală a unei construcţii, după prăbuşirea în martie a unui hotel folosit ca spaţiu de carantină, soldată cu 29 de morţi şi 42 de răniţi, informează marţi AFP şi Xinhua.

Hotelul Xinjia, cu 66 de camere, situat în oraşul Quanzhou din provincia estică Fujian, s-a prăbuşit la 7 martie, prinzând sub dărâmături zeci de oameni ţinuţi acolo în carantină, după ce reveniseră din regiuni puternic afectate de noul coronavirus.

Ancheta oficială a stabilit că la structura iniţială cu patru etaje au mai fost adăugate trei, în mod ilegal, iar responsabilii cu controlul securităţii în construcţii au prezentat, în înţelegere cu proprietarul, rapoarte false cu privire la imobil, a relatat canalul CCTV.

Împotriva a 23 de persoane implicate în aceste lucrări au fost luate "măsuri penale executorii", iar o serie de responsabili locali sunt anchetaţi pentru posibile fapte de corupţie legate de producerea tragediei, a menţionat CCTV.

În legătură cu aceeaşi prăbuşire au fost sancţionaţi primarul din Quanzhou, Wang Yongli, pentru neîndeplinirea obligaţiilor, precum şi circa zece alţi funcţionari, a mai indicat într-un comunicat direcţia anticorupţie din provincia Fujian.

Înainte de Anul nou lunar - marcat anul acesta pe 25 ianuarie - la hotel începuseră lucrări de renovare la primul etaj, iar muncitorii îi semnalaseră proprietarului clădirii, cu puţin timp înainte de prăbuşire, că un stâlp de susţinere era deformat, a precizat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă.

Toţi ocupanţii hotelului fuseseră testaţi negativ pentru coronavirus, a mai scris cotidianul local Quanzhou Evening News.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie