USR: PSD să nu blocheze adoptarea legii carantinei şi izolării; să nu se mai joace cu sănătatea românilor
Uniunea Salvaţi România cere PSD să nu blocheze adoptarea legii carantinei şi izolării şi ''să nu se mai joace'' cu sănătatea românilor.
USR condamnă modul cinic în care PSD joacă politic atât de importantul subiect al sănătăţii românilor şi cere social-democraţilor să nu blocheze dezbaterea şi adoptarea legii carantinei şi izolării, în condiţiile în care autorităţile nu au instrumentele necesare pentru a gestiona pandemia şi numărul persoanelor bolnave de COVID-19 creşte alarmant de la o zi la alta, transmite luni un comunicat al formaţiunii.
"PSD se joacă cu sănătatea românilor. Legea carantinei este necesară şi trebuie adoptată de urgenţă. Da, este adevărat că proiectul a venit cu întârziere de la Guvern, o nouă bâlbă dintr-un lung şir care poate fi imputat actualului Executiv. Dar PSD şi aliaţii săi trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi să nu transforme o situaţie proastă într-o catastrofă sanitară doar pentru că vin două rânduri de alegeri şi pentru că îşi fac calcule cinice pe spatele românilor. Toate partidele trebuie să înţeleagă că nu pot să-şi vadă propriul interes în timp ce ţara traversează o criză. Ne confruntăm cu cea mai gravă criză sanitară din timpul vieţii noastre, iar vechile partide politice trebuie să abandoneze jocul practicat în ultimii 30 de ani", a declarat Dan Barna, preşedintele USR, conform sursei citate.
USR menţionează că tergiversarea adoptării acestei legi este inexplicabilă, având în vedere că autorităţile sunt lipsite de un instrument indispensabil în gestionarea pandemiei de COVID-19.
Potrivit comunicatului, proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic a fost adoptat de Camera Deputaţilor joi, în regim de urgenţă, la trei zile de la înregistrare. Proiectul urma să fie dezbătut şi adoptat de Senat în condiţii similare, dar, la solicitarea PSD, votul final nu a avut loc la finalul săptămânii trecute, nefiind finalizate nici măcar dezbaterile în comisiile de specialitate.
Tergiversarea este cu atât mai inexplicabilă, cu cât social-democraţii ştiu foarte bine că, după adoptarea de către plenul Senatului, mai trebuie să treacă cel puţin cinci zile - două pentru eventuala depunere a unei sesizări la CCR, trei zile după promulgare - înainte ca legea să intre în vigoare, mai arată USR. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Referendum Rășinari/ Vot consultativ privind exploatările miniere; AEP: Urnele - deschise până la 23:00
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că duminică, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Rășinari, județul Sibiu, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor cu privire la exploatările miniere. În conformitate c
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo
Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor
Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție
Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs














