Tătaru, despre anunţul PSD privind votul pe legea carantinei: Un fals motiv; noi am dat explicaţii
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, la Ploieşti, că anunţul social-democraţilor referitor la votul asupra legii privind carantina şi izolarea reprezintă un "fals motiv", precizând că explicaţii asupra proiectului au fost date în repetate rânduri.
"Cred că este un fals motiv. Noi am fost de fiecare dată de câte ori am fost invitaţi. Cel puţin am avut Ora ministrului, moţiune simplă, am dat explicaţii. Faptul că astăzi şi ieri şi acum două zile a fost prezent secretarul de stat Raed Arafat de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, din punct de vedere medical şi legislativ, cred că Parlamentul, prin Comisiile de specialitate, poate amenda această lege şi aduce la acel nivel legislativ care să nu confere unui pacient lipsirea de libertate. Noi (...) am avut principii simple. Camera Deputaţilor a avut peste 800 de amendamente. A trecut la Senat şi aici s-a blocat. Cred că totuşi şi Camera şi Senatul ar trebui să ia nişte decizii, pentru că este vorba de sănătatea poporului român, nu de un moment politic în care trebuie să punctăm", a afirmat Tătaru.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor vota în Senat, Camera decizională, proiectul de lege privind carantina şi izolarea atunci când premierul şi ministrul Sănătăţii se vor prezenta în Parlament să lămurească aspectele nelămurite din acest proiect.
"Este nepermis să stăm de o lună de zile şi să aşteptăm în ultimul moment să venim cu o lege la Parlament, când lucrurile erau foarte clare, restrângerile de drepturi şi libertăţi nu se pot face decât prin lege, în Parlament. Legea înaintată de către Guvernul Orban este o lege proastă, aşa cum a fost prezentată, atât în Camera Deputaţilor, iar acum, în Senat, Senatul fiind forul decizional. Am încercat la Camera Deputaţilor să avem, cu ONG-urile, un punct de vedere transparent asupra legii, o să continuăm la Senat dezbaterile, atât cu CSM, cât şi cu organizaţiile care luptă pentru drepturi şi libertăţi. Nu putem accepta această lege şi nu putem vota această lege. (...) Legea, cum a fost înaintată de către Guvern către Parlament, nu a avut avizul Ministerului Justiţiei. (...) Nu se va vota legea în Senat până când primul ministru şi ministrul Sănătăţii nu vor veni să lămurească toate aspectele în discuţie, în acest moment. Am vorbit cu colegii mei în Comitetul Executiv, marea majoritate având acest punct de vedere ", a declarat, luni, Ciolacu, la finalul CExN al PSD. AGERPRES/(AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Toate investigațiile pentru pacienții cu boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice, renale, diabet - decontate
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că persoanele diagnosticate cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau cronice renale vor beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare, dintre cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, conform indicației medicului specialist.
Cluj: Institutul Oncologic a ajuns la 100 de operații robotice
Institutul Oncologic 'Prof. dr. Ion Chiricuță' din Cluj-Napoca (IOCN) anunță că a atins nivelul de 100 de operații robotice. 'Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiricuță' Cluj-Napoca marchează astăzi un moment important în dezvoltarea chirurgiei oncologice moderne: realizarea celei de-a 100-a intervenții chirurgical
Hunedoara: Modernizarea laboratorului de microbiologie al SJU Deva s-a încheiat; poate prelucra 4.000 de probe anual
Lucrările de modernizare a infrastructurii Laboratorului de microbiologie de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva s-au încheiat, proiectul, în valoare totală de 5,02 milioane lei, fiind realizat Programul Sănătate finanțat de Uniunea Europeană, a anunțat luni Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. Prin această investiție, laborat
Brăila: Operații minim invazive pentru afecțiuni articulare, cu un nou artroscop achiziționat de Spitalul Județean
Pacienții cu afecțiuni ale genunchiului, umărului, gleznei sau cotului vor putea beneficia, începând de marți, de intervenții chirurgicale minim invazive la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, după ce unitatea medicală a achiziționat un artroscop performant, o masă de operație modernă și două seturi de motoare chirurgicale pentru ortopedie, inform
Societatea Națională de Medicina Familiei îndeamnă populația să se vaccineze: 'Gripa nu așteaptă. Nici noi nu ar trebui'
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) îndeamnă populația să contacteze medicul de familie și să programeze o consultație pentru vaccinul gripal. 'Gripa nu așteaptă. Nici noi nu ar trebui. Cu acest mesaj, Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) transmite astăzi un apel către populație, copii și adulți, tineri și v&
Ziua mondială a sănătății mintale/ Mirabela Grădinaru: Să alegem mai multă grijă, înțelegere, curaj de a vorbi
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua mondială a sănătății mintale, în care invită la mai multă grijă, mai multă înțelegere și mai mult curaj de a vorbi despre sănătatea mintală, arătând că nimeni nu ar trebui să se simtă rușinat pentru că trece printr-o perioadă dificilă.
Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România
Președintele Consiliului Național al Medicilor Stomatologi din România (CMSR), dr. Florin Lăzărescu, a declarat, pentru AGERPRES, că una dintre problemele comunității pe care o conduce constă în numărul prea mare de medici stomatologi existenți în țara noastră. 'Principalele probleme ar consta în numărul mare de med
Guvern: Termenul de realizare a spitalelor regionale, prelungit până în 2029
Termenul de finalizare pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a fost prelungit până în decembrie 2029, iar pentru spitalul regional de la Craiova, până în mai 2029, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Cabinetul a aprobat amendamentul nr. 1 convenit între Guvernul României și Ban
Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo
INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese
Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p
Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică
Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d
Timiș: Consiliul Local Timișoara a aprobat preluarea Spitalului CFR de către Spitalul Municipal
Spitalul Municipal Timișoara a preluat în structurile sale medicale Spitalul Feroviar Timișoara, în urma votului dat, joi, de consilierii locali, după ce Ministerul Transporturilor a fost de acord cu transferul. Votul aleșilor locali a fost unanim, problema rămânând preluarea și a secțiilor medicale feroviare din afara municipiului.
Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie
Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P
Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an
Mirabela Grădinaru - vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la 'Marie Curie'; a mulțumit medicilor pentru dedicare
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a clinicii, aici sunt îngrijiți mulți dintre cei mai bolnavi copii din toată țara, cu patologii e










