MAE: Noi măsuri de intrare pe teritoriul Ungariei începând de miercuri; România, pe lista cu restricţii
Autorităţile ungare au anunţat duminică noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul acestei ţări, măsuri care vor intra în vigoare de miercuri, ora 00,00, informează Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat transmis AGERPRES.
Condiţiile de intrare vizează clasificarea statelor de provenienţă a persoanelor care doresc să intre în Ungaria pe trei categorii: zona verde - fără restricţii, zona galbenă - cu restricţii şi zona roşie - nu este permisă intrarea.
Conform informaţiilor comunicate public de autorităţile ungare, România a fost inclusă pe lista statelor galbene, precizează MAE.
Cetăţenilor care intră în Ungaria din România le sunt aplicabile următoarele dispoziţii: la intrarea în această ţară vor fi supuşi examinării medicale, iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19 nu li se va permite accesul; în situaţia în care nu prezintă simptome, aceştia vor fi obligaţi să intre în carantină pentru o perioadă de 14 zile (instituţionalizată sau prin izolare la domiciliu), fiind luaţi în evidenţele autorităţilor sanitare ungare.
Intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetăţenilor care vin din România şi care prezintă la punctul de frontieră două teste moleculare negative pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferenţă de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.
Totodată, MAE precizează că autorităţile ungare pot permite accesul, pentru o perioadă de maximum 24 ore, pentru cetăţenii anumitor state vecine cu Ungaria, pe o rază de maximum 30 de kilometri de la frontieră.
Lucrătorii sezonieri din România pot, de asemenea, intra pe teritoriul Ungariei, cu condiţia ca angajatorul ungar să transmită poliţiei locale un formular electronic cu datele de identificare a acestora. Punctele de trecere a frontierei în acest scop vor fi stabilite de conducerea poliţiei ungare.
Autorităţile ungare precizează că tranzitul este permis în anumite condiţii, respectiv: durata să nu depăşească 24 de ore; persoanele care nu prezintă simptome specifice infecţiei cu COVID-19 pot demonstra scopul călătoriei, respectiv dreptul de intrare în ţara de destinaţie, eventual de tranzit.
Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă, precizează MAE.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta: 0036 13 847 689, al Consulatului General al României la Szeged: 0036 62 424 431 sau al Consulatului General al României la Gyula: 0036 66 464 579, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0036 30 535 69 12 sau ale oficiilor consulare: 0036 30 6777 980 - Consulatul General al României la Szeged şi 0036 30 6357181 - Consulatul General al României la Gyula. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Caraș Severin: O tânără de 21 de ani a urcat băută la volan și a produs un accident rutier; un copil a fost rănit
O tânără de 21 de ani este cercetată penal, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a urcat băută la volan și a produs un accident rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș Severin. Potrivit oficialilor IPJ, tânăra, care avea o concentrație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expi
Harghita: Minus 10,5 grade Celsius la Miercurea-Ciuc, cea mai scăzută temperatură din țară
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Caraș-Severin: 4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș
Aproximativ 4.000 de anvelope au ars în incendiul izbucnit la depozitul din municipiul Caransebeș, a transmis, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. Potrivit oficialilor ISU, în incendiul de la depozitul de anvelope, izbucnit sâmbătă seară, au mai ars 800 jante auto, o construcție metalică de
Hunedoara: Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe gheață în Retezat
Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Vaslui: Un urs a fost văzut în orașul Negrești; cetățenii - avertizați prin RO-ALERT
Prezența unui urs a fost semnalată, sâmbătă seară, în zona Școlii din orașul Negrești, populația fiind avertizată prin mesaj RO-ALERT, au informat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vaslui. Animalul a fost observat ulterior pe strada Gării, într-o zonă locuită, pentru gestionarea situației și prevenirea
Infotrafic: Transporturi agabaritice pe mai multe drumuri din țară
Centrul Infotrafic informează că, începând de duminică după-amiază, se vor deplasa patru transporturi agabaritice în țară. Traseele sunt: - PTF Agigea - DN 39A - DN 39 - A4 - DN 2A - DN 21A - DN 21 - DN 2B - DN 26 - Tulucești, Galați; un transport format dintr-un camion cu masa 120 tone; - PTF Nădlac II
Infotrafic: Circulație în condiții de ceață pe mai multe artere rutiere din județele Dolj, Mehedinți și Olt
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că vizibilitatea în trafic este redusă din cauza ceții la sub 200 metri, izolat la sub 50 de metri, duminică dimineață, pe mai multe artere rutiere din județele Dolj, Mehedinți și Olt. În funcție de condițiile locale, fenomenul poate favoriza formarea
Aproape 1,5 milioane de români - sărbătoriți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc duminică onomastica, la praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit datelor comunicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, este vorba despre 836.706 bărbați și 637.217 femei. Dintre bărbații sărbătoriți cei mai mulți
VIDEO Caraș-Severin: 700 de anvelope, un ATV și un autoturism au ars într-un incendiu la Caransebeș
Un ATV, un autoturism și 700 de anvelope au ars într-un incendiu care a izbucnit, sâmbătă seara, la un depozit de profil din municipiul Caransebeș, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. La fața locului au intervenit pompierii militari din Caransebeș, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru
REPORTAJ/Prahova: Au scris istorie cu cazmaua - 2.512 persoane au plantat o pădure de record mondial (FOTO/VIDO)
Peste 2.500 de persoane au scris istorie cu cazmaua în comuna prahoveană Poienarii Burchii, unde a fost plantată sâmbătă o pădure de record mondial al cărei nume - Pădurea Prieteniei - transmite optimism pur și demonstrează ce pot realiza oamenii atunci când își unesc forțele. Dis-de-dimineață, străzile localității au &
ISU Neamț - precizări privind acționarea sistemului de avertizare a populației pe cursul râurilor Bistrița și Siret
Autoritățile au venit sâmbătă cu precizări în cazul mesajului transmis, dintr-o eroare de soft, locuitorilor din județele Galați, Brăila și Vrancea, referitor la deversarea controlată de la Barajul Reconstrucția, de pe râul Bistrița, acumularea Piatra-Neamț. ''S.C. Hidroelectrica S.A. - Sucursala Hidrocentrale Bistriț
CFR: Șase vagoane au deraiat în stația Dornești, dintre care trei s-au răsturnat
Șase vagoane de marfă au deraiat în urma unei coliziuni produse sâmbătă în stația CF Dornești, dintre care trei s-au răsturnat, iar una dintre locomotivele lovite a fost grav avariată, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate 'CFR' SA. 'În urma reconfirmării datelor operative de la fața l
Iași: Bombă de aviație de circa 100 kg, descoperită în localitatea Cărbunari
O bombă de aviație, cu greutatea de aproximativ 100 de kilograme, a fost descoperită sâmbătă în localitatea Cărbunari, comuna Grajduri, din județul Iași, proiectilul fiind identificat și ridicat de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). 'În urma intervenției, a fost identificată și ridicată
Harghita: IJJ a sărbătorit 35 de ani de la înființare, cu o ceremonie militară, demonstrații și paradă în centrul municipiului Miercurea-Ciuc
Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita a marcat sâmbătă împlinirea a 35 de ani de la înființare printr-o manifestare organizată în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, care a cuprins o ceremonie militară și religioasă, exerciții demonstrative, precum și o paradă la care au participat mai multe structuri de jandarmi.
Olguța Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II: Viitoarea criză mondială va fi a apei potabile; Craiova nu va avea probleme
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducțiune Isvarna II - Craiova, că viitoarea criză mondială va fi cea a apei potabile, însă municipiul nu se va confrunta cu această problemă cel puțin 100 de ani, datorită noii investiții, care permite alimentarea orașului cu apă de izvor din zona montan














