Coronavirus/Vlad Voiculescu: Situaţia pare că este aproape scăpată de sub control
Copreşedintele USR PLUS Vlad Voiculescu a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că România a înregistrat săptămâna aceasta un record "trist" al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, iar "situaţia pare că este aproape scăpată de sub control".
"Săptămâna aceasta am avut câteva puncte cardinale. Unul dintre acestea este un nou record al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, un record trist, un record care aşază România în topul ţărilor din Europa care se confruntă cu această problemă. Situaţia pare că este aproape scăpată de sub control. Avem ţări precum Austria, în Belgia au fost discuţii şi în altele unde sunt discuţii în momentul acesta în legătură cu stoparea intrării cetăţenilor români sau oamenilor care vin din România pe teritoriul acestor ţări. E un lucru poate nu foarte grav pentru cei care stăm aici în Bucureşti şi care n-avem planuri de vacanţă, dar e un lucru deloc plăcut pentru toţi oamenii care şi-au făcut planuri cu familia", a afirmat fostul ministru al Sănătăţii.
Potrivit acestuia, în spitalele din Bucureşti personalul medical încă nu are toate echipamentele de protecţie necesare.
"Ceea ce vedem din partea Guvernului este, pe de o parte, o atitudine responsabilă în care ni se spune că s-ar putea să trebuiască luate măsuri, nu vedem însă că Guvernul îşi face treaba acolo unde este, pur şi simplu, responsabilitatea lor şi doar a lor. Aici putem să ne uităm la capacitatea de testare, aici putem să ne uităm la capacitatea Guvernului de a ne spune unde sunt focare. E uşor să spun că toată lumea trebuie să respecte regulile şi să învinovăţeşti oamenii şi vedem că este deja o diviziune în România. Ceea ce ar trebui autorităţile să facă este să le spună oamenilor unde există, în primul rând, focare, de ce ar trebui să se ferească şi să se ocupe, de asemenea, ca în spitale lucrurile să meargă, dacă nu ceas, cât mai aproape de ceea ce ne-am dori cu toţii", a explicat Voiculescu.
El a subliniat că fiecare cetăţean "trebuie să se ferească, pentru sine şi pentru cei din jur", iar autorităţile trebuie să fie un exemplu, trebuie să vegheze la respectarea regulilor şi trebuie, de asemenea, să aibă grijă să procure "echipamente şi proceduri care să funcţioneze". AGERPRES/(A - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Nicușor Dan primește noi ambasadori străini acreditați la București
Președintele Nicușor Dan va primi, vineri, la Palatul Cotroceni, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, un număr de 17 ambasadori străini agreați. Potrivit Administrației Prezidențiale, printre aceștia se află noii ambasadori ai Canadei - Kevin Rex, Serbiei - Dragan Simeunovic și Regatului Danemarcei - Stig Paolo Piras.
Oana Țoiu - întrevedere cu ministrul de Externe britanic; pe agendă - comunitatea română din UK și colaborarea în domeniul apărării
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut, joi, la Londra, o întrevedere bilaterală cu ministrul britanic al Afacerilor Externe, Ed Miliband, context în care au discutat inclusiv despre diaspora română din Regatul Unit, dar și despre cooperarea bilaterală în domeniul apărării, transmite MAE. Potrivit
AUR solicită CCR publicarea deciziilor privind conducerile TVR și Radioului public
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Curții Constituționale urgentarea redactării și transmiterii spre publicare în Monitorul Oficial a deciziilor privind desemnarea membrilor Consiliilor de administrație ale Societății Române de Televiziune (SRTV) și Societății Române de Radiodifuziune (SRR), precizând că au trecut 127 de zile
Delegația PSD în PE: Renew și Verzii au pus România pe banca acuzaților
Delegația PSD din Parlamentul European susține că a cerut apărarea României și a independenței justiției, în timp ce reprezentanții grupurilor Renew și Verzii au inițiat, în opinia social-democraților, un demers prin care România este pusă 'sub semnul întrebării' la nivel european. 'Noi am cerut apărar
Mirabela Grădinaru la Chișinău: Tehnologia - instrument valoros pentru educație, dar fără îndrumare devine dăunătoare
Tehnologia este un instrument valoros pentru educație și pentru conectare, dar, fără îndrumare și fără măsuri de protecție, poate deveni dăunătoare, a afirmat joi, la Chișinău, doamna Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la Conferința internațională 'Siguranța online și determinanții dig
Camera Deputaților/ O nouă ediție a Olimpiadei Internaționale a Elenismului are loc la București
Olimpiada Internațională a Elenismului, ajunsă la ediția a XI-a, va avea loc vineri, la Palatul Parlamentului, fiind prezenți elevi din zece țări - Albania, Armenia, Franța, Grecia, Moldova, Polonia, România, Turcia, Ucraina și Ungaria. Ediția din acest an, organizată în perioada 3 - 6 septembrie, are și o surpriză pentru p
Țoiu: Acordul de securitate socială România-SUA - o formă de respect pentru generațiile de români și americani
Acordul în domeniul securității sociale dintre România și Statele Unite, intrat în vigoare la 1 septembrie, reprezintă o formă de respect pentru generațiile de români și americani care au contribuit la economiile celor două țări, a transmis, joi, pe Facebook, ministrul interim
Ilie Bolojan și Oana Țoiu au solicitat urgentarea verificării conformității legii ANI cu principiile dreptului european
Guvernul anunță că face toate demersurile pentru ca România să încaseze integral suma de 770 de milioane de euro aferentă jalonului PNRR privind integritatea. 'Guvernul face toate demersurile pentru a se asigura că România va încasa integral cele 770.000.000 de euro aferente jalonului PNRR referitor la noua legislaț
Siegfried Mureșan: PSD știe foarte bine că UE îi cunoaste istoricul privind statul de drept; nu e deloc strălucit
Europarlamentarul Siegfried Mureșan i-a acuzat, joi, pe social-democrați de ipocrizie, afirmând că 'PSD știe foarte bine că Uniunea Europeană îi cunoaște istoricul privind statul de drept, iar istoricul PSD și al lui Sorin Grindeanu în această privință nu este deloc strălucit'. 'Ipocrizie marca PSD: Iulie - PSD an
PSD susține că USR dezinformează oficialii europeni pentru a-l proteja pe Fritz, în detrimentul României
PSD a condamnat ferm ceea ce numește 'acțiuni incalificabile' ale USR la nivelul Uniunii Europene, despre care social-democrații susțin că urmăresc să îl 'salveze' pe Dominic Fritz de sancțiunile legale aplicabile în cazul unui conflict de interese. 'USR dezinformează oficialii europeni, împotriva Rom&acir
Guvernul a aprobat cadrul legal pentru funcționarea Consiliului Consultativ al MAE
Guvernul a aprobat, joi, crearea cadrului legal pentru funcționarea Consiliului Consultativ al Ministerului Afacerilor Externe. Este vorba despre o structură permanentă de dialog, consultare și colaborare cu societatea civilă, mediul academic, mediul de afaceri, organizațiile neguvernamentale, think-tank-urile și alte organizații relevante pen
Guvernul: Modificări privind schema de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la motorină
Guvernul a aprobat, joi, modificarea HG privind instituirea schemei de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la motorină, astfel încât 'valoarea restituirii de acciză acordată transportatorilor va fi stabilită în raport cu treapta de diminuare a accizei activată la nivel național'. Potrivit unui comunic
Reorganizare la Ministerul Mediului: Numărul de posturi, redus de la 531 la 511
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor se reorganizează, iar numărul total de posturi se reduce de la 531 la 511, conform unei hotărâri aprobate joi de Guvern. 'În urma reorganizării, se desființează patru posturi din cadrul cabinetelor demnitarilor, trei posturi contractuale, patru funcții de conducere și zece posturi de exe
Guvern: Ajutoare în valoare de 2.184.600 de lei pentru 479 de familii și persoane aflate în situații de necesitate
Guvernul a aprobat, joi, acordarea de ajutoare de urgență în valoare totală de 2.184.600 de lei pentru 479 de familii și persoane singure aflate în situații de necesitate sau deosebite. Aceste familii au fost afectate de: incendii, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase, accidente, probleme grave de sănătate ori sit
Mihai Botez (USR): Incompetența PSD în privința PNRR se manifestă și local; proiecte importante ratate în județ
Deputatul USR de Vaslui Mihai Botez afirmă că 'incompetența și reaua-voință a PSD' în ceea ce privește PNRR se manifestă și local, nu doar la nivel central, avertizând că mai multe proiecte importante de dezvoltare au fost ratate la Huși. Parlamentarul a dat, joi, exemplul unor proiecte din municipiul Huși care vizează modernizarea













