Tenis/Coronavirus: Simona Halep se declară 'puţin îngrijorată' în privinţa participării la turneul US Open
Jucătoarea română de tenis Simona Halep (2 WTA) spune că este ''puţin îngrijorată'' în privinţa participării la turneul US Open din acest an, primul de Mare Şlem al anului, în condiţiile anulării Wimbledonului, după relaxarea măsurilor impuse de pandemia de coronavirus, scrie BBC.
Competiţia se va juca în spatele uşilor închise, la New York, începând cu 31 august.
''Va fi puţin dificil, depinde de restricţii, sunt puţin îngrijorată să merg acolo'', a declarat Halep pentru BBC.
În iunie, Simona Halep spunea că nu este sigură dacă va fi sau nu prezentă la turneul american, menţionând totuşi că planurile ei nu sunt ''bătute în cuie''. Acum ea a spus: ''Nu am idee deocamdată, nimeni nu ştie ce se va întâmpla după această lună. O să aştept să văd ce se decide, să văd ce fac şi ceilalţi jucători''.
Pe de altă parte, românca a spus că abia aşteaptă să joace din nou, afirmând că vrea să fie prezentă la turneul WTA de la Palermo, de pe 3 august. ''Am nevoie de câteva meciuri'', a punctat Halep.
Întrebată cum şi-a petrecut perioada în care au existat restricţii, Simona Halep a răspuns că s-a bucurat de lucruri normale, a ascultat muzică, a citit şi a fost conectată, prin internet, la situaţia internaţională.
''A fost cea mai lungă pauză din viaţa mea. Le-am spus tuturor că voi pune racheta deoparte şi voi duce o viaţă normală. Nu am avut un program, nici emoţii pentru antrenamente sau pentru meciuri, sau că trebuia să împachetez din nou şi să plec. Aşa că a fost destul de bine, am vrut să fiu cât mai pozitivă. Am făcut chestii normale, nimic special. Am vrut să mă deconectez, să-mi limpezesc mintea, după mulţi ani în vârf presiunea a fost ridicată. Acum sunt din nou nerăbdătoare să joc, să particip la turnee'', a menţionat românca.
BBC precizează că dacă cei mai mulţi câştigători ai turneului de la Wimbledon au putut să-şi apere titlul anul următor, Halep, care a cucerit trofeul anul trecut, nu a avut această ocazie din cauza izbucnirii pandemiei.
"Aş putea spune că sunt campioană la Wimbledon doi ani; îmi place asta. Mai am încă un an să mă bucur de acest lucru'', a adăugat Halep amuzată.
Simona Halep a participat duminică la un meci de dublu mixt, care a încheiat turneul demonstrativ Winners Open de la Cluj-Napoca. Halep şi Horia Tecău s-au impus cu 6-3, 6-4 în faţa cuplului format din Gabriela Ruse şi Marius Copil. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Lionel Messi a câștigat din nou Gheata de Aur în MLS
Lionel Messi, fotbalistul argentinian al echipei americane Inter Miami, a câștigat pentru al doilea an consecutiv Gheata de Aur în MLS, sâmbătă, în ultima etapă a sezonului regulat, la finalul căreia deținătoarea titlului a încheiat pe locul al doilea în Conferința de Est, transmite AFP. Messi nu a marcat &i
Baschet - NBA: San Antonio Spurs, la a opta victorie consecutivă
San Antonio Spurs a obținut sâmbătă a opta victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se cu scorul de 125-103 în fața lui Portland Trail Blazers, datorită unui nou meci foarte bun al lui Victor Wembanyama, informează AFP. Wembanyama a înscris 29 de puncte în 24 de m
Fotbal: PSG, victorie la limită în Ligue 1 în fața lui Troyes
Paris Saint-Germain a obținut o victorie la limită în fața nou-promovatei Troyes (1-0) — suficientă, totuși, pentru a-și consolida poziția în fruntea campionatului de fotbal al Franței — sâmbătă, pe Parc des Princes, în cadrul etapei a 10-a, informează AFP. Un gol cu capul marcat de fundașul Ilia Zabarn&icir
Fotbal: Nicolae Stanciu a câștigat spectaculos titlul în China cu Dalian Yingbo
Mijlocașul român Nicolae Stanciu a câștigat spectaculos titlul în Superliga chineză de fotbal (CSL) cu Dalian Yingbo, cupă ce a învins-o pe Tianjin Tiger cu 3-1, iar fostul lider Chengdu Rongcheng a pierdut cu 2-3 în deplasare cu Shandong Taishan, duminică, în ultima etapă. Mingrui Yang (5), Jintao Liao (70)
Fotbal: Manchester City a suferit a treia înfrângere consecutivă în Premier League
Manchester City, trădată din nou de defensivă, a suferit sâmbătă a treia înfrângere consecutivă în Premier League, pe terenul codașei Nottingham Forest (1-3), o serie slabă de care profită liderul campionatului, Arsenal, relatează AFP. După zece etape, Manchester City (locul 2, 21 de puncte) se află acum la șase puncte
Fotbal - La Liga: Real Madrid, victorie la scor, într-o zi marcată de omagii aduse lui Jesus de Miguel
Învingătoare cu 3-0 la Valencia sâmbătă, în etapa a 12-a a campionatului de fotbal al Spaniei, Real Madrid a ajuns, cel puțin temporar, la egalitate cu marea sa rivală, FC Barcelona, în fruntea clasamentului din La Liga, într-o zi marcată de omagii aduse atacantului de la Tenerife, Jesus de Miguel, care a încetat din viață marți, r
Tenis: Elena Rîbakina, numărul 1 mondial, a declarat forfait pentru Turneul Campioanelor
Kazaha Elena Rîbakina, numărul 1 mondial al tenisului feminin, s-a retras sâmbătă de la Turneul Campioanelor, prestigioasa competiție de final de an la care participă cele mai bune opt jucătoare ale sezonului, din cauza unor probleme de sănătate, informează AFP. 'Îmi pare foarte rău să-mi informez fanii că, din păcate, tr
Auto - F1: Lando Norris (McLaren) va pleca din pole position în Marele Premiu al Braziliei
Britanicul Lando Norris (McLaren) va pleca din pole position în Marele Premiu al Braziliei de Formula 1, care va avea loc duminică la Sao Paulo, în urma unei sesiuni de calificări perturbate sâmbătă de ploi torențiale, informează AFP. Campionul mondial din 2025 va lua startul alături de proaspătul campion din 2026, italianul
VIDEO Fotbal: Daniel Dos Santos a marcat cel mai frumos gol al etapei a treia din Conference League
Daniel Dos Santos, care a închis tabela în partida FC Lugano - FK Kauno Zalgiris 3-0, joi seara, a fost desemnat laureatul anchetei pentru cel mai frumos gol al etapei a treia a competiției de fotbal Conference League, pe site-ul UEFA. Dos Santos a marcat cu un șut din careu, după ce a jonglat cu mingea de trei ori.
VIDEO Auto - F1: Verstappen, cel mai rapid în ultima sesiune de antrenamente din Brazilia
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a reușit cel mai bun timp din cea de-a treia și ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, sâmbătă, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, transmite AFP. După ce a fost al treilea în
UPDATE MotoGP: Marc Marquez a câștigat cursa de sprint din Qatar și s-a apropiat de titlul mondial
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câștigat sâmbătă cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al Qatarului la MotoGP, pe circuitul de la Lusail, și va avea duminică o primă ocazie de a-și asigura al optulea titlu la clasa regină, informează AFP. Catalanul, care a plecat de pe a doua poziție, a obținut victoria în fața it
Rugby: Noua Zeelandă, învingătoare în Scoția (43-21) în Campionatul Națiunilor (FOTO/VIDEO)
Noua Zeelandă, pusă inițial în dificultate, a dat dovadă de răbdare și a obținut sâmbătă în Scoția o victorie prețioasă cu punct bonus, cu scorul de 43-21, în Campionatul Națiunilor la rugby, All Blacks ținând pasul cu sud-africanii în fruntea clasamentului, informează AFP. Prin acest succes, cu șapte eseuri
Hochei masculin: România, victorioasă în fața Spaniei în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala masculină de hochei pe gheață a României a învins greu echipa Spaniei, cu scorul de 6-5 (2-3, 3-2, 0-0, 1-0), după prelungiri, sâmbătă, la Tallinn (Estonia), în ultimul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Golurile României au fost marcate de Balazs Gajdo (2), Tamas Laday (2), Zoltan Roth
Handbal feminin: Dunărea Brăila a pierdut la un singur gol în Norvegia, în EHF European League
HC Dunărea Brăila a fost învinsă de echipa norvegiană Molde Elite, cu scorul de 30-29 (16-14), sâmbătă seara, la Molde, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Gazdele au marcat golul victoriei cu 12 secunde înainte de final, prin Tveiten, iar Dunărea a ratat
VIDEO Handbal feminin: CSM București, surclasată de Brest în Liga Campionilor
CSM București a fost surclasată de echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 40-25 (20-11), sâmbătă seara, în Hexagon, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Brest și-a luat o revanșă în fața ''tigroaicelor'', care au câștigat cu 32-26 în finala mică a ediției trecute














