Coronavirus: Premierul Greciei anunţă că nu va accepta condiţiile stricte ale UE în cadrul planului de relansare (presă)
Grecia nu va accepta condiţiile stricte impuse de Uniunea Europeană pentru folosirea fondului de urgenţă în cadrul planului de relansare după pandemia de COVID-19, a declarat premierul elen Kyriakos Mitsotakis pentru Financial Times într-un interviu publicat duminică, relatează Reuters.
"Grecii s-au maturizat mult. Şi vrem să ne facem propriile reforme", a anunţat şeful guvernului de la Atena.
O revizuire semestrială a performanţelor economice desfăşurată de Comisia Europeană a fost suficientă şi nu este nevoie de "condiţionalităţi stricte suplimentare", a insistat el.
Mitsotakis a declarat pentru Financial Times că Grecia are "o agendă de reforme foarte agresivă" care se va concentra pe "tranziţia verde", "tranziţia digitală" şi încurajarea investiţiilor, în parte printr-un program de privatizare.
Vineri, într-o intervenţie în parlament, Mitsotakis a anunţat noi măsuri în valoare de 3,5 miliarde de euro pentru a sprijini afacerile afectate de carantina impusă pentru a stopa răspândirea epidemiei de coronavirus.
Grecia reuşise să depăşească criza a datoriei publice în 2018 şi spera să înregistreze o creştere economică puternică în 2020. Însă măsurile de izolare impuse la nivel naţional în martie pentru a preveni infecţiile cu coronavirus au dat peste cap aceste aşteptări. Acum, se aşteaptă ca economia Greciei să se contracteze cu 8% până la 10% în acest an, revenind pe creştere abia din 2021. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Republica Moldova: Premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat vineri demisia din fruntea guvernului, după opt luni de mandat, informează Moldpres. 'Azi îmi închei mandatul de prim-ministru. Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung va fi prezent la summitul NATO de la Ankara
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung va fi prezent la summitul NATO de la Ankara din 7-8 iulie, a anunțat vineri consilierul național pentru securitate de la Seul, Wi Sung-lac, citat de Reuters. Oficialul respectiv a precizat într-o conferință de presă că Lee se va întâlni în capitala Turciei cu secretarul general al
Trupul ghidului suprem Khamenei a ajuns în complexul religios de la Teheran unde vor avea loc funeraliile
Trupul neînsuflețit al fostului ghid suprem Ali Khamenei a ajuns vineri în complexul religios din Teheran unde vor avea loc funeralii de o amploare fără precedent, la patru luni după moartea sa într-o lovitură israeliano-americană, relatează AFP. Autoritățile așteaptă între 15 și 20 de milioane de participanți la Tehera
Armata olandeză investește milioane de euro într-o platformă software pentru drone
Armata olandeză va investi zeci de milioane de euro într-un parteneriat pe trei ani cu compania olandeză Intelic, specializată în tehnologii de apărare, pentru a dezvolta o platformă software pentru drone, au anunțat vineri cele două părți, potrivit Reuters. Ministerul Apărării olandez și compania Intelic au declarat că vizează cre
Trump susține că este ridicol ca SUA să mențină o relație unilaterală cu NATO
Președintele american Donald Trump a declarat joi că este 'ridicol' ca SUA să mențină o relație 'unilaterală' cu NATO, cu mai puțin de o săptămână înainte de summitul organizației de la Ankara, în Turcia, relatează AFP. 'Este ridicol pentru SUA să continue pe o cale unilaterală, când relația nu este
Brazilia: Lula îi reproșează lui Flavio Bolsonaro că a cerut Statelor Unite să 'amâne' taxele vamale
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva l-a criticat dur joi pe adversarul său electoral Flavio Bolsonaro pentru că a cerut Statelor Unite să 'amâne' după alegerile prezidențiale din octombrie eventuala aplicare a unor noi taxe vamale Braziliei, transmite AFP. 'A cere ca majorarea taxelor vamale împotriva țării
Chile: Guvernul vrea să înăsprească pedepsele pentru minorii care comit infracțiuni grave
Guvernul președintelui chilian de extremă dreapta Jose Antonio Kast va trimite Parlamentului un proiect de lege pentru înăsprirea pedepselor în cazul minorilor de peste 16 ani care comit infracțiuni grave, a anunțat joi ministrul securității, Martin Arrau, citat de AFP. În Chile, adolescenții răspund penal de la vârsta
Christine Lagarde nu exclude posibilitatea de a părăsi BCE pentru a conta în dezbaterea prezidențială din Franța
Christine Lagarde a afirmat joi că nu exclude posibilitatea de a părăsi președinția Băncii Centrale Europene (BCE) înainte de încheierea mandatului său în octombrie 2027 pentru a aduce 'o voce europeană' în dezbaterea prezidențială din Franța, potrivit unui interviu acordat jurnalului economic Les Echos, citat de AFP.
VIDEO UPDATE Tentativă de asasinat cu explozibil în Monaco: Un suspect a fost identificat (Parchet)
Un suspect a fost identificat în cadrul anchetei privind tentativa de asasinat cu un dispozitiv exploziv împotriva unui om de afaceri de origine ucraineană luni seară la Monaco, a anunțat joi Parchetul general al principatului, notează AFP. 'A fost emis un mandat de arestare pe numele suspectului care va face obiectul unei noti
Spania: Conservatorii și extrema dreaptă se aliază în Andaluzia, cea mai populată regiune a țării
Partidul Popular (PP, conservator) și extrema dreaptă (Vox) s-au aliat joi pentru a guverna Andaluzia, în sudul Spaniei, un nou exemplu de apropiere între cele două formațiuni care au ajuns la pacte similare în alte trei regiuni cu mai puțin de un an înainte de alegerile legislative, notează AFP. După un eșec marți &ici
Germania: AfD se menține pe primul loc în intențiile de vot, partidele coaliției de guvernare scad (sondaj)
Partidul antiimigrație Alternativa pentru Germania (AfD) se menține în fruntea preferințelor electoratului, cu un avans de cinci puncte procentuale, în timp ce partidele coaliției de guvernare pierd teren, arată sondajul Deutschlandtrend, realizat pentru postul public ARD de institutul Intratest dimap, transmite joi dpa. Blocul conservator
Drone rusești au spionat țări NATO, fără a fi contracarate
Rusia a desfășurat o campanie de supraveghere cu ajutorul dronelor timp de 18 luni a mai mult de 12 țări membre NATO, în mare parte fără a întâmpina obstacole, lansând aparatele fără pilot de pe avioane-cisternă aparținând 'flotei fantomă' a Rusiei, de pe nave de marfă aflate în apropierea țărmului și de pe vase mici, se arată &ici
Europenii au completat majoritatea golurilor lăsate de SUA în planurile de apărare ale NATO (SACEUR)
Aliații europeni din NATO au umplut în mare măsură golurile lăsate de SUA în planurile de apărare ale Alianței, a declarat joi Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul american Alexus G. Grynkewich, adăugând că Alianța caută acum soluții pentru deficiențele rămase în câteva domenii, relatează Reuters. W
Canada intenționează să anunțe la summitul NATO că 10 țări susțin înființarea unei bănci globale pentru apărare
Canada intenționează să anunțe împreună cu alte aproximativ zece țări înființarea unei bănci globale de apărare la summitul NATO de săptămâna viitoare din Turcia, a declarat joi pentru Reuters principalul negociator canadian, citat de Reuters. Premierul canadian Mark Carney promovează Banca pentru Apărare, Securitate și Rezil
Justiția franceză l-a achitat pe 'Josu Ternera', un fost lider marcant al ETA, de acuzațiile de terorism
Curtea de Apel din Paris l-a achitat joi pe Josu Urrutikoetxea Bengoetxea, supranumit 'Josu Ternera' de poliția spaniolă, un lider istoric al organizației separatiste basce ETA, de acuzațiile de participare la o organizație teroristă, invocând probe insuficiente în acest caz, relatează AFP și France 24. Spania cere extrădarea lui Ternera, c













