Iohannis: Capacitatea şcolilor de a oferi o experienţă educaţională cu ajutorul mijloacelor online de comunicare - o condiţie esenţială în viitor
Capacitatea şcolilor de a oferi o experienţă educaţională cu ajutorul mijloacelor online de comunicare este o condiţie esenţială în viitor, a declarat vineri preşedintele Klaus Iohannis.
"Pe viitor, în ciuda obstacolelor puse de virusul SARS-CoV-2, menţinerea legăturii dintre elevi şi şcoală rămâne esenţială. Această perioadă a vacanţei de vară reprezintă o bună ocazie pentru a ne pregăti în perspectiva următorului an şcolar şi universitar. Capacitatea şcolilor de a oferi o experienţă educaţională cât mai completă cu ajutorul mijloacelor online de comunicare va fi o condiţie esenţială în viitor, chiar dacă reprezintă o ruptură faţă de tradiţiile şcolii româneşti. Doar prin asigurarea unei continuităţi funcţionale a actului educaţional putem împiedica propagarea pe termen lung a efectelor negative ale actualei pandemii. Nu trebuie să decontăm efectele acestei crize în 2030 sau 2040, ci să ne aşezăm, ca societate, pe drumul spre o relansare economică, socială şi civică amplă şi rapidă", spune şeful statului, într-un mesaj transmis, vineri, cu prilejul Galei "Teleşcoala", mesaj prezentat de consilierul prezidenţial Ligia Deca.
Preşedintele Iohannis se arată convins că îndrumarea unor cadre didactice dedicate, precum a celor care au contribuit la programul "Teleşcoala" şi la organizarea de activităţi educaţionale online, poate fi un punct de plecare pentru o reformare pe termen lung a învăţământului românesc. "Una în care modalităţile de comunicare dintre elevi şi cadre didactice sunt mai flexibile şi permit completarea armonioasă a educaţiei din clasă cu module online", adaugă el.
Şeful statului arată, în mesaj, că anul şcolar care s-a încheiat a reprezentat pentru cei mai mulţi o "provocare neaşteptată, dificilă şi impredictibilă".
"Începând cu luna martie, procesul educaţional din şcolile româneşti, aşa cum îl ştiam, s-a oprit sub imperiul nevoii de a asigura siguranţa elevilor, profesorilor şi familiilor acestora în contextul epidemiei de COVID-19. Educaţia s-a mutat astfel, treptat, în mediul online şi nu a fost deloc uşor să ne adaptăm noii paradigme. Pentru elevi, această perioadă a fost una complexă, trăind experienţe diferite, în funcţie de posibilităţile tehnice, de implicarea şi flexibilitatea cadrelor didactice, de susţinerea şi resursele părinţilor. În cazul elevilor din anii terminali, cei aflaţi în pragul examenelor naţionale, era nevoie de soluţii rapide, eficiente, care să asigure un acces cât mai facil la educaţie. Parcurgerea materiei, recapitularea conţinuturilor de examen şi menţinerea unui ritm de învăţare s-au realizat prin metode diverse", menţionează Iohannis.
El indică faptul că teleşcoala a fost o soluţie de urgenţă, care a folosit infrastructura deja existentă a televiziunii naţionale pentru a veni în ajutorul elevilor.
Şeful statului îi felicită pe profesorii care au pregătit lecţii ce au fost difuzate prin intermediul unor programe TV, asigurând astfel accesul unei largi majorităţi a elevilor la procesul educaţional.
"Vă felicit pentru creativitatea şi implicarea de care aţi dat dovadă, devenind repere pentru elevi şi pentru colegii dumneavoastră. În perioade de criză, este important să fim solidari şi să nu ne uităm menirea. Dar aş vrea să vedem şi oportunitatea ivită în toată această situaţie. Un număr mare de profesori cu vocaţie din întreaga ţară au pregătit lecţii şi au derulat orele online cu elevii lor. Mulţi nu s-au limitat la a trimite fişe sau teme, ci şi-au ţinut orele live, pe diverse platforme de conferinţă, menţinând vie interacţiunea cu elevii lor. Deşi nu aveau o formare anterioară pentru predarea online, nici resursele tehnice necesare pentru aceasta, iată că multe cadre didactice au făcut pasul următor, au ieşit din zona de confort şi s-au adaptat mediului online. Contactul permanent între elevi şi profesorii lor este important nu doar prin prisma transferului de cunoştinţe. Cred că putem fi cu toţii de acord că educaţia nu este doar un proces de livrare a informaţiilor, ci este reprezentată de întregul mediu şcolar în care elevul este încurajat să descopere lumea. Îi felicit pe acei dascăli care în această perioadă nu şi-au uitat menirea şi au fost alături de elevii lor!", a transmis Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Referendum Rășinari/ Vot consultativ privind exploatările miniere; AEP: Urnele - deschise până la 23:00
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că duminică, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Rășinari, județul Sibiu, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor cu privire la exploatările miniere. În conformitate c
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo
Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor
Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție
Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs














