Coronavirus: Tom Hanks susţine că Hollywoodul nu are nicio idee despre când vor fi reluate filmările
Actorul american Tom Hanks a declarat marţi că Hollywoodul "nu are nicio idee" cu privire la data când se vor putea relua filmările, oprite din cauza pandemiei de coronavirus, căruia chiar el i-a căzut victimă în urmă cu câteva luni, informează AFP.
Actorul, recompensat cu Oscar pentru "Forrest Gump" şi "Philadelphia", a fost prima vedetă din lumea filmului care a anunţat public că a contractat COVID-19 în luna martie, pe când se afla în Australia - alături de soţia sa, Rita Wilson, la rândul său infectată - pentru filmări la o peliculă despre Elvis Presley.
"Am avut timp de zece zile simptome extrem de deranjante, dar din fericire nu periculoase", a declarat Tom Hanks într-o conferinţă de presă desfăşurată online.
California, unul dintre principalele focare de coronavirus din Statele Unite, a dat recent undă verde studiourilor pentru a relua filmările, cu condiţia respectării unor reguli sanitare stricte, însă majoritatea producţiilor sunt încă oprite, iar Hanks nu îşi imaginează o reluare a filmărilor curând.
"Nu ştiu când pot reveni la muncă", a declarat el. "Nimeni nu are nici cea mai vagă idee", a subliniat actorul.
"Se va întâmpla, dar nu ştim când. Trebuie luate în considerare multe lucruri, aspectul financiar, aspectul juridic, asigurările ", a explicat actorul, fără a vorbi despre constrângerile legate de distanţarea fizică.
"Greyhound", un thriller a cărui acţiune se desfăşoară pe fundalul celui de-al Doilea Război Mondial, cu Hanks în rolul principal, urma să fie lansat în această vară. Cu toate acestea, în contextul în care majoritatea cinematografelor din Statele Unite rămân închise sau funcţionează la capacitate redusă din cauza pandemiei, Sony a acceptat să vândă pelicula platformei Apple TV + pentru o difuzare directă în streaming.
Pentru Tom Hanks, care a scris şi scenariul filmului, faptul că "Greyhound" nu este proiectat în cinematografe este "sfâşietor", însă se bucură de posibilitatea ca acesta să fie difuzat în întreaga lume începând din 10 iulie prin intermediul internetului.
Filmările s-au reluat recent în unele ţări precum Islanda, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă, însă pentru "Elvis", în regia lui Baz Luhrmann, vedeta susţine că nu deţine încă un calendar al reluării filmărilor în Australia.AGERPRES/ (AS - autor: Ana Bîgu, editor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi
Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d