Coronavirus: Cum a influenţat criza sanitară activitatea agenţiilor de presă din Europa
Criza sanitară provocată de pandemia de COVID-19 a influenţat major activitatea agenţiilor de presă din Europa în ceea ce priveşte modalităţile de lucru, obligându-le să facă progrese rapide în domeniul digitalizării şi dezvoltării unui sistem funcţional de lucru online, potrivit declaraţiilor directorilor unora dintre aceste instituţii mass-media în interviuri publicate luni pe site-ul Alianţei Europene a Agenţiilor de Presă (EANA).
Agenţia bosniacă de presă FENA a răspuns la nevoia tot mai mare de ştiri factuale şi de încredere în Bosnia şi Herţegovina prin două proiecte care păstrează fluxul informaţional funcţional, furnizând în acelaşi timp materiale pentru presa naţională, a declarat Elmir Huremovic, directorul general al FENA. Agenţia a lansat o pagină specială de internet care publică în exclusivitate ştiri despre pandemie, iar acest conţinut este disponibil tuturor prin intermediul site-ul FENA. În acelaşi timp, în colaborare cu principalul operator din domeniul telecomunicaţiilor din ţară, a fost lansat proiectul fena.live, care asigură transmisiunea printr-un streaming în direct a celor mai importante evenimente, cu o prezenţă minimă a reporterilor şi a echipelor media.

Sursa foto: newsalliance.org
FENA a transmis în direct prin streaming conferinţele de presă ale oficialilor din domeniul sănătăţii şi ale altor reprezentanţi guvernamentali de la debutul pandemiei, livrând acest conţinut către toate instituţiile media. Toate evenimentele sunt transmise totodată pe pagina de Facebook a agenţiei. Numărul de clipuri video produse de FENA s-a triplat de la începutul epidemiei, precum şi numărul de articole publicate. Agenţia este, de asemenea, mult mai activă pe reţelele de socializare - Facebook, Instagram, Twitter -, a precizat Elmir Huremovic.
Agenţia de presă croată HINA ''a avut, în mod ironic, ghinionul de a fi afectată simultan de două catastrofe. (...) În timpul etapelor incipiente ale pandemiei de COVID-19 au circulat multe ştiri false pe diferite platforme, ca şi panica generală cauzată de ambele - de virus şi de cutremur'', a spus Branka Vojvodic, directoarea generală a agenţiei.

Sursa foto: newsalliance.org
HINA se confruntă în prezent cu două pericole financiare majore: reduceri bugetare impuse de guvern şi încasări reduse din piaţă, veniturile agenţiei bazându-se pe ambele surse aproape în mod egal, a mai precizat directoarea agenţiei croate. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
1. Coronavirus: Cum a influenţat criza sanitară activitatea agenţiilor de presă din Europa
2. Coronavirus: Cum a influenţat criza sanitară activitatea agenţiilor de presă din Europa
3. Coronavirus: Cum a influenţat criza sanitară activitatea agenţiilor de presă din Europa
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi
Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d