Doborârea Boeing-ului ucrainean de apărarea antiaeriană a Iranului a fost o eroare individuală, conform procurorului militar iranian
Doborârea avionului civil ucrainean Boeing 737-800 de către Iran în ianuarie a fost rezultatul unei erori umane, nu al vreunui ordin dat de o autoritate militară iraniană, a declarat luni procurorul militar al provinciei Teheran, Gholam Abbas Torki, informează Reuters.
De asemenea, nu există indicii conform cărora doborârea avionului, soldată cu moartea tuturor celor 176 de persoane aflate la bord, ar fi fost provocată de vreun atac cibernetic asupra sistemelor iraniene de apărare antiaeriană, a spus procurorul, care a adăugat că trei persoane sunt în prezent arestate în acest dosar.
Avionul companiei Ukraine International Airlines, care efectua un zbor între Teheran şi Kiev, a fost doborât la scurt timp după decolare de apărarea antiaeriană iraniană, în condiţiile în care aceasta era în stare de alertă maximă în aşteptarea unui posibil atac american în urma lansării de către Iran a unor rachete asupra bazelor americane din Irak ca represalii pentru uciderea generalului iranian Qassem Soleimani de către aviaţia militară americană la Bagdad. Autorităţile iraniene au descris doborârea avionului drept o greşeală tragică, pe care au pus-o pe seama tensiunii din acel moment.
Operatorul sistemului antiaerian ar fi trebuit să primească un ordin din partea superiorilor săi înainte de a lansa cele două rachete, explică procurorul iranian. ''Între prima şi a doua lansare au trecut 26 de secunde, dar din nefericire în acest timp operatorul nu a cerut permisiunea pentru a lansa a doua rachetă'', mai precizează el.
Iranul a refuzat să predea Statelor Unite cutiile negre ale avionului, care, după o lungă dispută pe acest subiect, urmează să fie decriptate în Franţa.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.