Retrospectiva evenimentelor interne 18-22 mai 2020
Declararea unei noi stări de alertă pe teritoriul României, iniţierea şi adoptarea unor moţiuni simple în parlament, sancţionarea preşedintelui Klaus Iohannis de către CNCD, rămânerea Sorinei Pintea sub control judiciar, încetarea din viaţă a arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor sunt o parte dintre evenimentele interne ale perioadei 18-22 mai 2020.
CORONAVIRUS
Evoluţia cazurilor de COVID-19 în intervalul 18-22 mai 2020:
18 mai: 17.036 cazuri, dintre care 9.930 vindecate; 165 cazuri noi faţă de 17 mai; 1.107 decese; 10 decese noi faţă de 17 mai; 313.621 de teste.
19 mai: 17.191 cazuri, dintre care 10.166 vindecate; 155 de cazuri noi; 1.126 decese; 19 decese noi; 322.074 de teste.
20 mai: 17.387 cazuri, dintre care 10.356 vindecate; 196 de noi cazuri; 1.141 decese; 15 decese noi; 332.487 de teste.
21 mai: 17.585 de cazuri, dintre care 10.581 vindecate; 198 de cazuri noi; 1.151 decese; 10 decese noi; 342.466 de teste.
22 mai (ora 13.00): 17.712 de cazuri, dintre care 10.777 vindecate; 127 cazuri noi; 1.159 decese; 8 decese noi; 352.647 de teste.
POLITIC
*Guvernul a aprobat, la 18 mai 2020, hotărârea privind instituirea stării de alertă, în conformitate cu noua Lege nr. 55/2020. Potrivit Hotărârii nr. 394 din 18 mai 2020, starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, începând cu data de 18 mai, pe o durată de 30 de zile. La data intrării în vigoare a Hotărârii 398 încetează aplicabilitatea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2020, se arată în actul Guvernului. Prin Hotărârea 24/2020 a CNSU a fost declarată starea de alertă, la 14 mai 2020, în baza OUG 68/2020.
Dintre măsurile aplicate odată cu instituirea stării de alertă, amintim: obligativitatea purtării măştii în spaţiile închise; posibilitatea celor care vin din străinătate de a se carantina/izola şi la domiciliu împreună cu colocatarii sau familia; interdicţia organizării şi desfăşurării de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, inclusiv a celor de tipul drive-in, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise; deschiderea muzeelor, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor şi a altor instituţii de cultură; interzicerea activităţilor recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 3 persoane; permiterea desfăşurării evenimentelor private, cu participarea a cel mult 8 persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare socială; circulaţia în interiorul localităţii este permisă fără restricţii, în timp ce circulaţia în afara localităţii se poate face doar în baza declaraţiei pe proprie răspundere şi pentru motive întemeiate; suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Franţa, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia, şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România etc.
La 20 mai, Parlamentul a adoptat, cu modificări, hotărârea de încuviinţare a instituirii stării de alertă pe teritoriul României, cu 372 de voturi "pentru", 37 "împotrivă" şi şapte abţineri. Printre modificări se numără şi punerea la dispoziţia autorităţilor publice locale a necesarului de măşti de protecţie pentru persoanele defavorizate.
La 20 mai, Ministerul Sănătăţii şi cel al Afacerilor Interne au emis un ordin comun conform căruia copiii cu vârsta mai mică de 5 ani şi elevii şi studenţii în timpul orelor de curs se află printre cei exceptaţi de la purtarea măştii.
* Moţiunea simplă "Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros", iniţiată de 72 de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros, a fost adoptată în plenul Senatului. Votul a fost cu bile, înregistrându-se 68 "pentru", 32 "împotrivă" şi cinci abţineri.
* Pro Europa şi PSD au depus, la 20 mai 2020, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Monica Anisie, intitulată "Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a creat România NeEducată".
* Preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat, la 20 mai 2020, de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu o amendă de 5.000 lei, pentru discriminare şi încălcare a dreptului la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională. Şeful statului a fost sancţionat pentru declaraţiile făcute în contextul adoptării tacite la Cameră a proiectului legat de autonomia Ţinutului Secuiesc. La 29 aprilie, Klaus Iohannis declara că PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc.
* La 21 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede majorarea salariilor kinetoterapeuţilor, fiziokinetoterapeuţilor şi profesorilor de cultură fizică medicală (CFM) din sistemul sanitar. Potrivit actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut şi profesor CFM va beneficia, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute pentru anul 2022.
* Preşedintele Klaus Iohannis are, la Palatul Cotroceni, o nouă şedinţă privind evaluarea situaţiei economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, conform Administraţiei Prezidenţiale.
JUSTIŢIE
* Magistraţii Tribunalului Olt au stabilit, la 20 mai, că deliberarea şi pronunţarea în cauza referitoare la dosarul ''Caracal'', având ca obiect măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, să aibă loc pe 3 iunie 2020. Avocaţii familiilor Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu au solicitat la Tribunalul Olt retrimiterea dosarului la procurori spre completarea urmăririi penale, iar avocatul familiei Alexandrei Măceşanu a solicitat şi anularea actului constatator de deces al adolescentei.
* Curtea de Apel Bucureşti a decis, la 21 mai, ca fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, să rămână sub control judiciar în dosarul în care a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită. Iniţial, pe 11 mai, Tribunalul Bucureşti a revocat această măsură, însă DNA a făcut contestaţie şi a avut câştig de cauză la Curtea de Apel Bucureşti. Sorina Pintea a fost trimisă în judecată la 30 aprilie 2020 pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
* Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a anunţat, la 21 mai 2020, că procurorii anticorupţie au înregistrat 33 de dosare în legătură cu atribuirea unor contracte de achiziţii în domeniul sanitar pe timpul pandemiei de coronavirus. "În legătură cu pandemia provocată de coronavirus, pot să vă aduc la cunoştinţă că la DNA sunt înregistrate 33 de dosare penale, dintre care în 25 de cauze procurorii s-au sesizat din oficiu. În aceste cauze, se efectuează cercetări privind încălcarea prevederilor legale în legătură cu organizarea, atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţii publice directe a unor echipamente de protecţie: măşti, viziere, combinezoane, izolete şi altele materiale", a declarat şeful DNA, în cadrul unei conferinţe de presă online.
* Tribunalul Bucureşti a dispus, la 22 mai 2020, încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Elan Schwartzenberg, pe motiv că faptele s-au prescris, în dosarul legat de campusul social "Henri Coandă" din Constanţa, în care a fost trimis în judecată de DNA pentru complicitate la dare de mită (decembrie 2017).
SOCIAL
* În jur de 2.000 de elevi din clasele a VIII-a şi a XII-a, cadre didactice, medici şi asistenţi şcolari din Alba Iulia vor fi testaţi gratuit pentru COVID-19, în vederea reîntoarcerii în siguranţă în şcoli, a transmis, DSP Alba, la 20 mai 2020. Campania este parte a proiectului pilot de testare prin metoda pooling ce se derulează în Alba Iulia.
ECONOMIC
* Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât la 0,3% în luna aprilie 2020, de la 0,7% în luna martie 2020, în timp ce în Uniunea Europeană a coborât până la 0,7%, de la 1,2% în luna precedentă, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Cehia, Polonia, Ungaria şi România, arată datele publicate, la 21 mai, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
CULTURĂ
* Filmul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, "Acasă" / "Acasă, My Home", care spune povestea familiei care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcăreşti, a câştigat Marele Premiu la DOK.fest Munchen. Documentarul "Acasă"/ "Acasă, My Home" poate fi văzut în curând online în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cracovia, din 31 mai - 7 iunie 2020, şi în competiţia internaţională Thessaloniki Documentary Festival, în perioada 19 - 28 mai 2020.
* Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a încetat din viaţă la 20 mai, în jurul orei 0,50, la Institutul "Matei Balş" din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord, potrivit anunţului Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române. Din cauza infectării cu noul coronavirus, ierarhul a fost transportat de la Suceava la Bucureşti cu un elicopter SMURD, pe 20 aprilie. În urma complicaţiilor pulmonare apărute, arhiepiscopul în vârstă de 90 de ani a fost intubat.
SPORT
* La 19 mai 2020, Ministerul Tineretului şi Sportului a emis un ordin prin care s-a dispus constituirea Comisiei consultative pentru analiză impactului pandemiei de coronavirus asupra activităţii sportive şi identificarea soluţiilor de relansare a sportului, din care face parte şi secretarul general al AFAN (Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori), Dumitru Costin, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, remis AGERPRES. Membrii comisiei vor formula propuneri de măsuri pentru protejarea sănătăţii practicanţilor de activităţi sportive şi pentru relansarea şi dezvoltarea viitoare a domeniului sportive din România.
* Materialul a fost realizat în baza Ştirilor AGERPRES.
AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
6 aprilie - Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace (ONU)
Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace (IDSDP), ce are ca obiectiv recunoașterea puterii sportului în stimularea schimbărilor pozitive și în depășirea barierelor și a granițelor, este marcată în fiecare an pe data de 6 aprilie, potrivit https://www.un.org/. În 2026, Zi
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 6 aprilie
Ortodoxe Sfânta și Marea Luni (Denie); Sf. Sfințit Mc. Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul; Sf. Cuv. Platonida Duminica a 5-a din Post Greco-catolice Lunea Mare. Sf. m. Eutihie al Constantinopolului; Sf. ep. m. Irineu de Sirmium. Den
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 aprilie
Este a 96-a zi a anului 2026. Au mai rămas 269 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 48 m și apune la 19 h 49 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 08 h 23 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Psihologul Florian Ștefănescu-Goangă
Florian Ștefănescu-Goangă a fost un psiholog de prestigiu, membru corespondent al Academiei Române, politician și rector al Universității din Cluj, fiind considerat fondatorul școlii clujene de psihologie experimentală. Discipol al lui Wilhelm Wundt la Leipzig, el a jucat un rol crucial în modernizarea sistemului academic și de cercetare din România î
5 aprilie - Ziua Automobilistului
Ziua Automobilistului este marcată în fiecare an la 5 aprilie, dată la care, în 1904, a fost înființat Automobil Clubul Român, de către un grup de automobiliști amatori, constituiți în Adunarea Generală, desfășurată în salonul de onoare al Hotelului Bulevard din București. Prima asociație a automobiliștilor din țara noastră,
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea actorului Gregory Peck (5 aprilie)
Înalt și izbitor de chipeș, cu o prezență impunătoare și o voce profundă și rezonantă, Gregory Peck a fost unul dintre cei mai respectați actori ai cinematografiei. Gregory Peck a apărut în peste 60 de filme de-a lungul unei cariere care s-a întins din anii 1940 până la începutul anilor 2000. Demnitatea, umanitatea și integritatea
5 aprilie - Ziua internațională a conștiinței (ONU)
Ziua internațională a conștiinței - International Day of Conscience (ONU), marcată la 5 aprilie, urmărește promovarea unei culturi a păcii prin dragoste și conștiință, menționează www.un.org. Adunarea Generală a ONU a declarat această zi cu scopul de a crea condiții de stabilitate și bunăstare, de relații pașnice și prietenoase bazate pe respectarea drepturilor omului și a l
SĂRBĂTORI: Săptămâna Pătimirilor Domnului - Săptămâna Mare
Din Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului începe Săptămâna Mare a Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos, în acest an în ziua de 5 aprilie. Săptămâna Patimilor se mai numește și Săptămâna Mare, pentru că în aceste zile s-au săvârșit niște lucruri cât se poate de mari: patimile și
SĂRBĂTORI: Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) (5 aprilie)
'A doua zi, mulțime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic și au ieșit întru întâmpinarea Lui și strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!' (Ev.: Ioan 12, 12-13) Intrarea Domnului în Ierusalim este sărbă
SĂRBĂTORI: Biserica Romano-Catolică sărbătorește Învierea Domnului (5 aprilie)
Duminică, 5 aprilie, este sărbătorită de Biserica Romano-Catolică Învierea Domnului. În perioada 2-4 aprilie Biserica Romano-Catolică a celebrat cele trei zile sfinte care preced marea sărbătoare a Învierii Domnului (Sfintele Paști). Triduumul pascal a început cu Liturghia Cinei Domnului în Joia Mare. Papa Leon al X
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 aprilie
Ortodoxe Intrarea Domnului în Ierusalim Duminica a 6-a din Post Greco-catolice Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile). Sf. m. Claudiu, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor și Serapion Romano-catolice Învierea Domnului (Paștele)
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 aprilie
Este a 95-a zi a anului 2026. Au mai rămas 270 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 19 h 48 m. Luna răsare la 23 h 48 m și apune la 07 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
4 aprilie - Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal (ONU)
La 4 aprilie este marcată Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal. Ziua a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite la 8 decembrie 2005, în urma adoptării Rezoluției 60/97, potrivit www.un.org. În acest an, ziua este marcată î
4 aprilie - Ziua Academiei Române
Ziua Academiei Române este marcată în fiecare an, la 4 aprilie, dată la care, în anul 2000, a fost instituită celebrarea acestei zile de prezidiul instituției, cu prilejul ''Zilei Porților Deschise''. Instituția, înființată la 1/13 aprilie 1866, ca ''Societate Literară Română'', și-a început a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 aprilie
Ortodoxe Sf. Cuv. Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon și Zosima Greco-catolice Sâmbăta lui Lazăr. Sf. cuv. Teodul și Agatopod; Sf. cuv. Gheorghe din Maleon și Iosif Imnograful Romano-catolice Sâmbăta Sfântă Sf. Isidor, ep. înv.












