Arad: Peste 27.000 de contracte de muncă închise în primele zile ale lunii aprilie
Peste 27.000 de contracte de muncă au fost închise în primele zile ale lunii aprilie, în judeţul Arad, din care 16.000 reprezintă persoane trimise în şomaj tehnic, iar 11.000, în şomaj clasic, conform informaţiilor obţinute de AGERPRES, luni, de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) şi Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Directorul AJOFM Arad, Marinel Henteş, a declarat, pentru AGERPRES, că "sute de e-mail-uri privind solicitări referitoare la şomajul tehnic sunt primite în fiecare zi" începând cu 1 aprilie.
"Din păcate, 70% dintre aceste formulare care ajung la noi sunt completate greşit şi suntem nevoiţi să le redirecţionăm către cei care le-au completat, pentru a face corecturile necesare. E drept, timpul a fost scurt, oamenii nu au înţeles foarte bine ce e de făcut", a spus Henteş.
Conform sursei citate, din cele 27.000 de contracte de muncă încheiate la nivelul judeţului Arad, 16.000 reprezintă angajaţi trimişi în şomaj tehnic şi 11.000 în şomaj clasic.
Directorul AJOFM Arad a adăugat că se fac verificări încrucişate privind exactitatea datelor din formulare, descoperindu-se şi situaţii în care au solicitat şomaj tehnic persoane care nici nu erau angajate.
Marinel Henteş a adăugat că "volumul de muncă este uriaş în această perioadă", iar la AJOFM Arad se lucrează cu mai puţin de 20 de persoane, în condiţiile în care 12 sunt în concediu medical.
AJOFM nu a realizat deocamdată o situaţie statistică exactă cu dosarele de şomaj tehnic depuse, directorul instituţiei precizând că cifrele pe care le deţine sunt primite de la ITM şi sunt valabile pentru la încheierea zilei de vineri.
"În această perioadă prioritatea noastră o reprezintă preluarea solicitărilor şi soluţionarea acestora. Activitatea de întocmire a situaţiilor statistice este, în acest moment, de importanţă secundară", a spus Henteş.
Conducerea ITM Arad a confirmat, pentru AGERPRES, că datele erau valabile şi luni dimineaţă. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei
Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei. Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare. 'Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu lumin
Principele Radu a participat la ceremonia aniversară '165 de ani de învățământ medical veterinar la București'
Principele Radu a luat parte la ceremonia aniversară '165 de ani de învățământ medical veterinar la București', organizată în aula Prof. dr. Aurel Popoviciu a Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV București. Cu acest prilej au avut loc lansarea albumului '165 de ani de învățământ medical veterinar la Bucur
Covasna: Element de muniție găsit în centrul municipiului Sfântu Gheorghe
Un element de muniție, provenind cel mai probabil din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperit, miercuri, în zona rezidențială aflată în spatele sediului Consiliului Județean Covasna din municipiul Sfântu Gheorghe. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna, pompierii militari au fost solicitați printr-un apel
Hunedoara: Baza de tratament a SJU din Deva, modernizată cu fonduri europene
Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a finalizat proiectul de creștere a eficienței energetice și reabilitare a Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, valoarea investiției ridicându-se la peste 4,4 milioane lei. Proiectul a fost realizat prin Planul Național de Redre
Olguța Vasilescu: Primarii municipiilor din România cer buget la timp și fonduri europene gestionate regional
Președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiovaa declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Iași, că primarii vor ca bugetul de stat pentru anul viitor să fie adoptat până la sfârșitul acestui an și solicită să fie consultați în privința următorului ciclu de finan
Hunedoara: Turistă străină evacuată cu elicopterul din masivul Retezat
O tânără în vârstă de 26 de ani, care se afla în masivul Retezat împreună cu un grup de turiști olandezi, a fost evacuată din zona lacului Zănoaga, miercuri, cu ajutorul unui elicopter, după ce a căzut și a suferit un traumatism sever la un picior. 'Se pare că turista s-a dus după apă și a alunecat, rănindu-se
Şeful SMAp - întâlnire cu oficiali americani; cooperarea dintre Armata României şi Garda Naţională a SUA - pe agendă
Dezvoltarea cooperării dintre Armata României și Garda Națională a SUA a fost unul dintre subiectele discutate la întâlnirea dintre șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, cu oficiali americani. Marți, la sediul Ministerului Apărării Naționale, generalul Gheorghiță Vlad s-a întâlnit cu generalul Thomas M. Card
Primarul Târgu Jiului: Lucrările la primul pasaj subteran de pe Unirii încep după jumătatea lunii septembrie
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că lucrările la primul pasaj subteran de pe bulevardul Unirii vor începe după jumătatea lunii septembrie. El a menționat că au fost finalizate licitațiile pentru două dintre cele trei pasaje, urmând ca în scurt timp să fie finalizat
Alba: Turistă rănită după ce a căzut în 'micul canion al României', la Râpa Roșie
O turistă a fost rănită după ce a căzut, miercuri, în zona rezervației Râpa Roșie, lângă Sebeș, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba. Detașamentul de pompieri Sebeș a intervenit, miercuri, pentru căutarea-salvarea și acordarea primului ajutor medical unei persoane căzute în zona Râpa Roșie, a informat purt
Cluj: Incendiu la mai multe apartamente ale unui bloc din Florești
Un incendiu a izbucnit, miercuri, într-un bloc de locuințe din localitatea Florești, focul cuprinzând mai multe apartamente, precum și acoperișul imobilului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj 'Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbuc
Brigada Rutieră: Polițist pe motocicletă - implicat într-un accident produs pe șoseaua Viilor din Capitală
Un polițist care se deplasa cu o autospecială moto pe șoseaua Viilor din Capitală a fost rănit ușor, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 68 de ani, a informat, miercuri, Brigada Rutieră a Capitalei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, miercuri, în jurul orei 13:10, Brigada Rutie
Harghita: Palatul Administrativ din Miercurea-Ciuc, aproape finalizat; lucrările de reabilitare ar urma să se încheie în decembrie
Lucrările de reabilitare a Palatului Administrativ din Miercurea-Ciuc, investiție finanțată într-un proiect PNRR, au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 95,04% și se preconizează că se vor încheia la finalul lunii decembrie, arată datele furnizate de Consiliul Județean (CJ) Harghita, la solicitarea AGERPRES. Potrivit sursei cit
Iași: Un bărbat a murit după impactul frontal dintre un autoturism și un autocamion
Un bărbat în vârstă de 40 de ani și-a pierdut viața, miercuri, după ce autoturismul în care se afla a intrat într-un camion, a informat coordonatorul SMURD Iași, doctor Diana Cimpoeșu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în localitatea Lețcani, în apropierea municipiului Iași. 'L
Maramureș: Legumicultura, sever afectată de caniculă; fermierii caută soiuri rezistente la temperaturi ridicate
Canicula prezentă timp îndelungat în sezonul de vară a afectat serios culturile legumicole, producția fiind compromisă, deși fermierii au făcut eforturi îndelungate pentru a salva plantele, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, vicepreședintele Asociației Legumicultorilor din Maramureș, Iulian Pop. 'Lipsa ploilor, lipsa a
REPORTAJ/Sălaj: Castelul Bánffy din Nușfalău, reședința nobiliară care renaște după decenii de degradare
La marginea satului Nușfalău, în județul Sălaj, zidurile Castelului Bánffy păstrează încă ecoul unei epoci în care reședințele nobiliare din Transilvania erau adevărate lumi în miniatură. Ridicat, cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, peste o veche proprietate a familiei Bánf









