Comisia Europeană lansează iniţiativa SURE: 100 de miliarde de euro pentru menţinerea locurilor de muncă şi sprijinirea întreprinderilor
Comisia Europeană (CE) a propus, joi, instituirea unui instrument de solidaritate în valoare de 100 de miliarde euro, denumit SURE, care îi va ajuta pe lucrători să îşi păstreze veniturile şi va sprijini întreprinderile, astfel încât acestea să se menţină pe linia de plutire, informează Executivul comunitar.
De asemenea, CE a propus redirecţionarea tuturor fondurilor structurale disponibile din bugetul UE pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor sistemelor de sănătate europene.
Potrivit Comisiei, de acest sprijin vor beneficia, de asemenea, fermierii şi pescarii, precum şi persoanele cele mai defavorizate. Toate aceste măsuri se bazează pe bugetul actual al UE şi vor valorifica la maximum fiecare euro disponibil. Acestea demonstrează necesitatea ca UE să dispună de un buget pe termen lung solid şi flexibil. Comisia va lua măsuri pentru a se asigura că UE se poate baza pe un astfel de buget solid care să îi permită să iasă din criză şi să facă progrese pe calea redresării.
"Numai răspunsurile cele mai puternice ne vor permite să facem faţă acestei crize provocate de coronavirus. Trebuie să ne folosim de toate mijloacele de care dispunem. Fiecare euro disponibil în bugetul UE va fi redirecţionat către depăşirea crizei, fiecare regulă va fi relaxată pentru a permite finanţării să circule rapid şi eficace. Prin intermediul noului instrument de solidaritate vom mobiliza 100 de miliarde de euro pentru a menţine locurile de muncă şi funcţionarea întreprinderilor", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Iniţiativa SURE va oferi împrumuturi în valoare de până la 100 de miliarde euro ţărilor care trebuie să se asigure că lucrătorii primesc un venit şi că întreprinderile îşi păstrează personalul. Acest lucru le permite oamenilor să îşi plătească în continuare chiria, facturile şi produsele alimentare şi contribuie la asigurarea stabilităţii atât de necesare în economie. Împrumuturile se vor baza pe garanţii furnizate de statele membre şi vor fi direcţionate acolo unde este cel mai urgent nevoie de ele. Toate statele membre vor putea să recurgă la acest instrument, însă acesta va fi deosebit de important pentru statele membre cel mai grav afectate.
În ceea ce priveşte agricultura şi pescuitul, două sectoare care au un rol esenţial deoarece ne furnizează alimentele pe care le consumăm, Comisia apreciază că aceste sectoare sunt grav afectate de criză, ceea ce afectează în consecinţă lanţurile de aprovizionare cu alimente şi economiile locale susţinute de aceste sectoare. Ca şi în cazul fondurilor structurale, utilizarea Fondului european pentru pescuit şi afaceri maritime va deveni mai flexibilă. Statele membre vor putea să ofere sprijin: pescarilor, pentru încetarea temporară a activităţilor de pescuit; fermierilor din sectorul acvaculturii, pentru suspendarea temporară sau reducerea producţiei şi pentru acordarea de sprijin şi organizaţiilor de producători, pentru depozitarea temporară a produselor pescăreşti şi de acvacultură.
De asemenea, executivul comunitar anunţă că toate fondurile neangajate din cele trei fonduri ale politicii de coeziune - Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune - vor fi mobilizate pentru a combate efectele crizei de sănătate publică. Pentru a se asigura că fondurile pot fi redirecţionate acolo unde este cel mai urgent nevoie de ele, vor fi posibile transferurile între fonduri, precum şi între categoriile de regiuni şi între obiectivele de politică. Mai mult decât atât, cerinţele de cofinanţare vor fi eliminate întrucât statele membre îşi utilizează deja toate mijloacele de care dispune pentru a combate criza. Nu în ultimul rând, se va simplifica administrarea.
UE propune astăzi să se utilizeze toate fondurile rămase disponibile din bugetul UE pentru acest an pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor sistemelor de sănătate europene. Instrumentul pentru sprijin de urgenţă va beneficia de 3 miliarde euro, din care 300 de milioane euro vor fi alocate RescEU în vederea sprijinirii stocurilor comune de echipamente. Prima prioritate ar fi gestionarea crizei de sănătate publică şi asigurarea echipamentelor şi materialelor vitale, de la ventilatoare la echipamente individuale de protecţie, de la echipe medicale mobile la asistenţă medicală pentru persoanele cele mai vulnerabile, inclusiv cele din taberele de refugiaţi. Al doilea domeniu de interes ar fi asigurarea intensificării eforturilor de testare. De asemenea, propunerea ar permite Comisiei să realizeze achiziţii direct în numele statelor membre. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Importurile de porumb ale UE au crescut cu 40% în acest sezon, România cel mai mare exportator de grâu (Reuters)
Importurile de porumb ale Uniunii Europene, de la 1 iulie, când a început sezonul 2026/27, și până la data de 18 octombrie, au crescut cu 40% în ritm anual, în contextul în care livrările de porumb american s-au triplat, în timp ce exporturile de grâu au rămas la același nivel, conform datelor publicate marți de Comisia
Bruxelles-ul salută acordul politic privind consolidarea stabilității și rezilienței pe termen lung a pieței carbonului din UE
Comisia Europeană a salutat, joi, acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la o modificare specifică menită să consolideze rezerva pentru stabilitatea pieței (MSR) a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Confo
Pierre Moscovici a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană
Fostul ministru francez al Economiei și Finanțelor, Pierre Moscovici, a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană (ECA), la mai puțin de un an de la numirea sa, a anunțat joi instituția cu sediul la Luxemburg, transmite AFP. Fostul președinte al Curții de Conturi Franceze a invocat motive personale și dorința de a-și menține libertatea de e
Camionagii italieni au redus intensitatea protestelor pe măsură ce Guvernul pregătește măsuri de sprijin
Protestele șoferilor de camioane din Italia, care au afectat grav aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării, s-au mai temperat joi, pe măsură ce Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a început să pregătească măsuri de sprijin și a adoptat o atitudine mai fermă împotriva blocajelor rutiere, transmite Reuters.
Coca-Cola, Nestle și Danone au promis că vor modifica etichetele privind reciclarea sticlelor de plastic
Companiile din industria agroalimentară Coca-Cola, Nestle și Danone s-au angajat să modifice declarațiile de reciclare publicate pe sticlele lor de plastic, astfel încât consumatorii se pot baza pe informații corecte și clare cu privire la caracteristicile de reciclare ale sticlelor, a anunțat joi Comisia Europeană, transmite AFP.
FMI și OCDE avertizează că Inteligența Artificială ar putea adânci prăpastia dintre țările bogate și cele sărace
Inteligența Artificială ar putea impulsiona creșterea economică globală, însă țările sărace, companiile mai mici și lucrătorii tineri riscă să fie lăsați în urmă, dacă nu se îmbunătățesc accesul la energie, la infrastructură digitală și competențele, potrivit unor oficiali din cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI) și Organizația pentru Cooperare și De
Croitorii și cizmarii din SUA au mai mult de lucru grație Ozempic
Consumatorii americani care utilizează medicamente pentru slăbit, precum Ozempic de la Novo Nordisk și Mounjaro de la Eli Lilly, apelează la cizmari și croitori pentru a-și modifica hainele și articolele din piele, în ideea de a economisi bani în timp ce slăbesc, transmite Reuters. Un exemplu este Lorraine Scott, care a cheltuit ce
Eurostat: Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic
Uniunea Europeană a generat în 2024 o cantitate de 81,5 milioane tone deșeuri de ambalaje, sau 181 kilograme (kg) pe locuitor, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). De asemenea, în 2024 s-a
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu peste doi dolari după atacurile asupra Arabiei Saudite
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu peste doi dolari după ce mai multe atacuri ale rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen asupra Arabiei Saudite au sporit temerile privind o escaladare a conflictului și noi perturbări ale livrărilor de petrol din Orientul Mijlociu, transmite Reuters. La bursa ICE Futures, cotația barilului de petrol Brent din
Profitul Tesla a scăzut cu 43% în trimestrul trei din 2026
Profitul net trimestrial al Tesla a scăzut cu 43%, în pofida redresării vânzărilor în Europa, după declinul de anul trecut, transmit DPA și Reuters. În trimestrul trei din 2026, profitul net s-a situat la 787 milioane de dolari, de la 1,37 miliarde de dolari în perioada similară din 2025. De asemenea, veniturile a
ACEA: Vânzările de automobile Dacia în Europa au scăzut cu 8,9% în septembrie
Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în septembrie un declin anual de 8,9%, iar cota de piață a producătorului de automobile s-a redus la 3,3%, de la 4%, a anunțat joi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea B
ACEA: Vânzările de automobile în Europa au crescut cu 10,2% în septembrie
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie și țările EFTA) au crescut în ritm anual cu 10,2% în septembrie, în timp ce tranziția către vehicule electrice și hibride câștigă teren, arată datele publicate joi de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Datele statistic
Retailerii italieni avertizează că ar putea apărea penurii de alimente din cauza protestului camionagiilor
Un protest al șoferilor italieni de camioane, declanșat din cauza prețurilor carburanților și a costului vieții, provoacă o penurie de alimente în magazine, în condițiile în care livrările sunt perturbate, iar produsele proaspete se alterează, au avertizat miercuri retailerii italieni, transmite Reuters. Protestele, care au început săpt
BTA: O regiune a Mării Negre mai vulnerabilă ar face întreaga UE mai vulnerabilă, spune președintele CESE
Președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), Seamus Boland, susține includerea regiunii Mării Negre în următorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene, transmite BTA. Într-un interviu acordat miercuri la Bruxelles, cu ocazia începerii sesiunii din luna octombrie a CESE, Seamus Boland a subliniat importanța strategică
Șeful Nvidia îndeamnă Europa să implementeze mai rapid Inteligența Artificială în industrie
Directorul general al gigantul american Nvidia, Jensen Huang, a îndemnat miercuri Europa, care este în urmă în cursa pentru inteligența artificială, să accelereze implementarea acestei tehnologii în industrie, informează AFP. Într-un discurs ținut miercuri la conferința GTC, un eveniment dedicat inteligenței artificiale, organizat










