Coronavirus: Emiratele Arabe Unite permit accesul la aplicaţii mobile anterior interzise, însă nu şi la cele populare
Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat luni că au autorizat accesul la mai multe aplicaţii mobile, menţinând totuşi interdicţia utilizării WhatsApp sau Facetime pentru apeluri, în contextul în care populaţia este izolată la domiciliu pentru a lupta împotriva răspândirii noului coronavirus, relatează AFP.
Aplicaţii până acum inaccesibile, cum ar fi Google Hangouts Meet, Cisco Webex, Avaya Spaces, BlueJeans sau Slack, vor fi de acum "disponibile, cu titlu excepţional şi până la noi dispoziţii", a precizat Autoritatea de Reglementare a Telecomunicaţiilor (TRA) într-un comunicat.
Decizia a fost luată în cadrul "eforturilor Emiratelor Arabe Unite de a limita răspândirea noului coronavirus şi pentru a sprijini învăţământul la distanţă", se menţionează în comunicat.
Aplicaţiile care erau deja accesibile de la 24 martie vor putea fi folosite în continuare, a adăugat instituţia, spunând că este vorba de Microsoft Teams, Zoom, Blackboard sau chiar Skype.
Totuşi, aplicaţia Skype nu poate fi utilizată decât de către companii, conform TRA.
Folosirea de servicii de apeluri gratuite pe aplicaţiile foarte populare, cum ar fi WhatsApp sau FaceTime, rămâne ilegală pentru persoanele particulare.
Emiratele Arabe Unite, ţară care a înregistrat 570 de cazuri de noul coronavirus şi trei decese produse de boala COVID-19, au instituit o interdicţie de deplasare pe timp de noapte, au făcut apel la locuitori să nu iasă din casă pe timpul zilei şi au impus munca la distanţă instituţiilor publice şi companiilor private.
Luni, Ministerul Educaţiei a anunţat "continuarea învăţământului la distanţă" până la sfârşitul anului şcolar în iunie, "ca răspuns la circumstanţele excepţionale".
În ultimii ani, EAU şi-au afişat ambiţia de a deveni o putere tehnologică. Însă, condusă de un regim autoritar, această ţară este acuzată că restrânge libertăţile pe internet.
În decembrie, New York Times a acuzat serviciile de informaţii din EAU că au acces direct la datele utilizatorilor de ToTok, o aplicaţie de mesagerie ai cărei dezvoltatori au sediul la Abu Dhabi.
Giganţii americani Google şi Apple au eliminat ToTok din magazinele lor de aplicaţii, însă Google a reintrodus-o în ianuarie, după o "actualizare".AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Florin Ştefan, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Atentate la Damasc: Celula responsabilă pentru explozii era afiliată SI (autorități)
Autoritățile siriene au anunțat joi seară arestarea membrilor unei celule 'afiliate organizației Stat Islamic' (SI) responsabili pentru cele două atentate cu bombă care au avut loc marți la Damasc în timpul vizitei președintelui francez Emmanuel Macron, transmite AFP. 'Celula responsabilă pentru atacurile teroriste care au vi
VIDEO Iran: Ghidul suprem Ali Khamenei a fost înmormântat (IRIB)
Fostul lider suprem iranian Ali Khamenei a fost înmormântat vineri dimineață la Mashhad, a raportat televiziunea de stat iraniană IRIB, citată de AFP.
Trump l-a informat pe Netanyahu despre 'ultimele mișcări' americane în Golf
Președintele american Donald Trump a discutat joi seară cu premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru a-l informa despre 'ultimele mișcări' americane în Golf, a anunțat cabinetul lui Netanyahu, citat de AFP. Această conversație a avut loc 'în cadrul contactelor regulate' dintre cei doi lideri care au reafirmat cu
VIDEO Iran: O instalație militară de lângă Bushehr a fost lovită de un atac (presă)
O instalație militară din apropierea orașului Bushehr (sud), care adăpostește singura centrală nucleară activă din Iran, a fost ținta unui atac, a afirmat joi un oficial iranian, citat de agenția oficială IRNA, notează AFP. 'O instalație militară din împrejurimile orașului Bushehr a fost atacată și lovită de un proiectil al inamiculu
VIDEO În căutare de parteneri, Canada nu vrea 'să dea lecții' Riadului cu privire la drepturile omului
Canada, în căutare de noi parteneri pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, vrea să dezvolte relații cu Arabia Saudită și nu îi va 'da lecții de la distanță' cu privire la drepturile omului, a declarat joi prim-ministrul său, Mark Carney, aflat în vizită în această țară, notează AFP. Această deplasare a lui Mark
VIDEO Cortegiul funerar al ayatollahului Ali Khamenei a ajuns la locul de înhumare
Cortegiul funerar al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem iranian ucis în atacurile israeliano-americane asupra Iranului din 28 februarie, a ajuns joi pentru înhumare la cel mai sfânt loc al țării, moscheea Imamului Reza, unde s-a adunat o mulțime uriașă, relatează Reuters. Unii participanți purtau pancarte pe care scria 'Îl vom ucid
Spania 'a fost foarte generoasă astăzi', susține Trump
Madridul a afirmat joi că președintele american Donald Trump și-a îmblânzit retorica față de Spania, la câteva ore după ce a amenințat să pună capăt relațiilor comerciale, relatează Reuters. Motivul acestei schimbări ar fi că Trump a realizat că Spania și-a sporit contribuțiile la NATO în ultimii ani. Miercuri, la summi
Strâmtoarea Ormuz: Traficul maritim se prăbușește după schimbul de lovituri între SUA și Iran
Traficul în Strâmtoarea Ormuz s-a diminuat puternic de miercuri, în special pe ruta maritimă omaneză susținută de ONU, după atacuri care au vizat mai multe nave mai devreme în cursul săptămânii și noul schimb de lovituri între Iran și SUA, au anunțat analiștii, relatează AFP. Traficul prin această cale marit
Netanyahu: Războiul împotriva Iranului 'încă nu s-a terminat'
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat joi că războiul împotriva Iranului 'încă nu s-a terminat', adăugând că armata israeliană, în special forțele sale aeriene, sunt pregătite pentru orice scenariu, transmite agenția EFE. 'Axa iraniană este mai slăbită ca niciodată, în timp ce Israelul est
#Ucraina: Aproximativ 1,6 milioane de copii sunt supuși militarizării ruse (raport OSCE)
Aproximativ 1,6 milioane de copii care trăiesc în regiuni ucrainene aflate sub controlul Rusiei sunt expuși unui sistem de îndoctrinare și de militarizare ce ar putea fi asimilat cu persecuția ca infracțiune de război, potrivit concluziilor unui raport elaborat de experți independenți mandatați de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
SUA: Aeroportul din Palm Beach a fost redenumit după Trump
Aeroportul din Palm Beach, în statul american Florida, a fost redenumit joi după președintele Donald Trump, alăturându-se unei întregi serii de instituții, clădiri, programe guvernamentale, nave de război și chiar bancnote care poartă acum numele magnatului devenit șef de stat, relatează Reuters. Schimbarea numelui aeroportul
Germania și Danemarca intenționează să mențină pentru moment controalele la frontiera comună
Germania și Danemarca intenționează să mențină pentru moment controalele la frontiera comună, a anunțat joi ministrul de interne german Alexander Dobrindt, după o întrevedere cu ministrul danez pentru migrație și integrare Morten Bodskov, transmite dpa. ''Pentru noi, controalele frontaliere joacă un rol important în combate
Parlamentul ungar lucrează la foc continuu pentru a dezrădăcina 'mafia' lui Orban
Parlamentarii ungari nu-și pot face planuri de vacanță, întrucât trebuie să examineze un proiect de lege după altul, într-un ritm frenetic impus de noul premier Peter Magyar, care a lansat 'Operațiunea Focul Purificator' pentru a destructura sistemul politic creat de predecesorul său Viktor Orban, scrie joi AFP. La do
Incendiu la o fabrică de încălțăminte din China: Un prim bilanț indică 28 de morți
Incendiul izbucnit joi la o fabrică de încălțăminte din China, unde oamenii au rămas blocați timp de mai multe ore după izbucnirea flăcărilor, s-a soldat cu 28 de morți, un prim bilanț după ce președintele chinez Xi Jinping a evocat ''pierderi grele de vieți omenești'', transmit AFP și Xinhua. Incendiul a izbucnit î
Parlamentul European votează pentru extinderea monitorizării conversațiilor private online
Parlamentul European a votat joi pentru prelungirea temporară a permisiunii deja acordate unor companii cum ar fi Meta, Microsoft sau Google de a monitoriza conversațiile private online pentru a detecta indicii materiale cu abuzuri sexuale împotriva copiilor, informează dpa. Acordul precedent privind exceptarea serviciilor de mesagerie d














