Alan Merrill, compozitorul celebrei piese ''I Love Rock 'n' Roll'', a murit din cauza coronavirusului
Cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Alan Merrill, în vârstă de 69 de ani, a murit în New York în urma infecţiei cu noul coronavirus, conform unui anunţ al familiei, citat de Entertainment Weekly şi Billboard.
Merrill a fost cunoscut în special pentru compunerea melodiei emblematice "I Love Rock 'n' Roll", pe care a lansat-o cu trupa Arrows, în 1975.
Melodia a cunoscut un succes uriaş după ce a fost preluată de Joan Jett & the Blackhearts, ajungând pe primul loc în topuri în 1982.
Decesul muzicianului a fost anunţat de fiica sa, Laura, pe Facebook. "Coronavirusul l-a luat pe tatăl meu în această dimineaţă", a scris ea duminică. "Am avut două minute să-mi iau adio de la el înainte să fiu scoasă afară. Părea împăcat şi în timp ce ieşeam exista încă o licărire de speranţă că nu va fi o cifră în partea dreaptă a ecranului la ştirile CNN/Fox. Am parcurs pe jos cincizeci de străzi până acasă cu speranţă în suflet. Oraşul pe care îl ştiam era gol. Simţeam că sunt singura persoană aici şi poate că, într-un fel, aşa şi eram. Când am ajuns la uşa apartamentului am primit vestea că s-a dus", a scris fiica lui Merrill.
Merrill a fost inspirat să scrie "I Love Rock 'n' Roll" după lansarea single-ului "It's Only Rock 'n' Roll (But I Like It)" al formaţiei Rolling Stones. "L-am întâlnit pe Mick Jagger de câteva ori şi ştiam că avea legături cu Rupert Lowenstein şi oameni de acest gen... personalităţi", a povestit Merrill într-un interviu acordat songfacts.com. "Mi s-a părut că "It's Only Rock and Roll" era ca o scuză pentru acei prinţi şi prinţese cu influenţă cu care se cunoştea... aristocraţia. Asta a fost interpretarea mea ca tânăr: bine, iubesc rock and roll", a declarat el.
De-a lungul carierei, Merrill a cântat şi alături de muzicienii Rick Derringer şi Meatloaf, dar s-a axat pe o carieră solo.
— Joan Jett (@joanjett) March 29, 2020
Joan Jett i-a adus un omagiu lui Merrill pe Twitter. "Tocmai am aflat vestea îngrozitoare că Alan Merrill a decedar", a scris ea. "Transmit gândurile şi dragostea mea familiei, prietenilor şi comunităţii muzicale în ansamblu. Încă îmi aduc aminte cum urmăream Arrows la TV în Londra şi eram uluită de melodia care, după mine, se arăta a fi un hit. Cu profundă recunoştinţă şi tristeţe, îi doresc o călătorie sigură pe lumea cealaltă". AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Moise, editor online: Gabriela Badea)
Foto: (c) Alan Merrill / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi
Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d
Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie
Osuarul cu rămășițele Sfântului Francisc de Assisi a fost expus publicului sâmbătă, pentru prima dată în istorie, la basilica din Assisi (centru Italia) și doar pentru o lună, cu ocazia marcării a 800 de ani de la moartea sa, informează EFE. 'În mod paradoxal, tocmai în banalitatea acestor câteva oase ră
Premiile EFA 2026: Lungmetrajul 'Sentimental Value', desemnat cel mai bun film european
Lungmetrajul 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a fost desemnat cel mai bun film european în cadrul celei de-a 38-a gale anuale a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominalizate producțiile cine
Premiile EFA 2026: Cineastul Joachim Trier a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor
Cineastul danezo-norvegian Joachim Trier, autorul lungmetrajului 'Sentimental Value', a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun regizor la cea de-a 38-a ediție a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominali
VIDEO Premiile EFA 2026: Renate Reinsve, desemnată cea mai bună actriță europeană
Renate Reinsve, protagonista filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, informează site-ului evenimentului. La această categorie au fost nominalizate actrițele Le
Premiile EFA 2026: Stellan Skarsgard, desemnat cel mai bun actor european
Suedezul Stellan Skarsgard, protagonistul filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor european la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fo




