Coronavirus: În SUA, numărul cazurilor de infectare ar putea ajunge la câteva milioane
SUA va ajunge să aibă câteva milioane de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus, iar numărul deceselor cauzate de epidemia COVID-19 în această ţară ar putea depăşi 100.000, a avertizat duminică şeful Institutului Naţional de Boli Infecţioase şi Alergii american, Anthony Fauci, relatează DPA şi AFP:
Fauci, care este consilier al preşedintelui Donald Trump pe tema coronavirusului, a declarat pentru postul de televiziune CNN că actuala capacitate de testare în SUA pentru virusul SARS-CoV-2 este relativ slabă.
El a evocat cu prudenţă un potenţial număr al deceselor care vor fi cauzate de COVID-19 cuprins între 100.000 şi 200.000.
În SUA există deja confirmate 124.000 de cazuri de COVID-19, iar numărul deceselor legate de această epidemie a ajuns la 2.190.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.