Orban: Problemele de infectare cu coronavirus au apărut în spitale subordonate local, nu în cele aflate în prima linie
Premierul Ludovic Orban a afirmat vineri că problemele legate de infectare cu noul coronavirus au apărut în spitale aflate în subordinea autorităţilor locale, nu în cele din prima linie - fie din cauza managerilor, fie a cadrelor medicale, fie din cauza mijloacelor de protecţie precare.
"Spitalele sunt de mai multe subordonări. În spitalele care sunt în prima linie a bătăliei cu noul coronavirus nu au apărut cazuri de îmbolnăviri şi în spitalele care erau prevăzute în linia a doua şi care vor fi stabilite clar astăzi prin ordin, astfel încât să primească pacienţi, de asemenea nu sunt cazuri. Au apărut cazuri mai ales de subordonare locală, nu vreau să dau vina pe autorităţile locale, aici trebuie să fim oneşti, uneori managerii au fost de vină, în alte cazuri au fost cadrele medicale de vină. De asemenea, un factor care a contribuit la infectarea cadrelor medicale a fost şi precaritatea mijloacelor de protejare a medicilor", a susţinut Orban, întrebat în legătură cu măsurile pe care le va lua ca epidemia să nu ajungă în spitale.
El a adăugat că există proceduri, dar, din păcate, nu au fost respectate.
"Procedurile există. În momentul de faţă, am luat măsuri: triajul. Am stabilit în multe spitale şi am pus la dispoziţie corturi în afara unităţilor de primiri urgenţe. (...) Din păcate, nu s-au respectat", a spus Orban, dând exemplu cazul de la Spitalul Universitar, unde prima persoană decedată prezenta simptome, dar s-a întârziat 48 de ore cu diagnosticarea şi nu s-a luat nicio măsură specială de protejare. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Miruță, despre noua corvetă: E un lucru fantastic ce s-a întâmplat pentru Armata Română, după 35 de ani
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat vineri, după acostarea în portul Constanța a noii nave care intră în dotarea Forțelor Navale Române, corveta 261 'Contraamiral August Roman', că 'este un lucru fantastic care s-a întâmplat pentru Armata Română, după 35 de ani'. Miruță s-a
Dan Dungaciu (AUR): Alegerile anticipate, singura soluție pentru reechilibrarea României
Prim-vicepreședinte AUR, Dan Dungaciu, consideră că organizarea de alegeri anticipate reprezintă soluția pentru 'reechilibrarea' României și pentru ca relația dintre reprezentarea politică instituțională și opțiunile cetățenilor să fie adusă într-o 'minimă concordanță'. 'Vrem alegeri anticipate nu pentru că AUR este cel mai bine
Mureșan: PSD este dezorientat pentru că vede că și-a pierdut rolul de principal partid din România
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan susține că PSD este 'dezorientat' în prezent pentru că și-ar fi pierdut 'pentru totdeauna' rolul de principal partid din România. 'PSD este acum dezorientat pentru că vede că și-a pierdut, pentru totdeauna, rolul de principal partid din România. De la Revoluție încoace, PSD a f
Budăi: Bolojan nu ar rămâne nicio secundă pe scaunul de premier demis, dacă AUR nu și-ar dori
Deputatul PSD Marius Budăi susține că Ilie Bolojan nu ar rămâne 'nicio secundă pe scaunul de premier demis', 'dacă AUR nu și-ar dori acest lucru', menționând că 'testul suprem' va fi după următoarea desemnare a unui prim-ministru. 'Liberalii din cercul premierului demis Ilie Bolojan susțin că acesta va rămâne p&aci
Peiu (AUR): Nicușor Dan a devenit garantul crizei politice, deși ar fi trebuit să fie un garant al democrației
Liderul senatorilor Alianței pentru Unirea Românilor, Petrișor Peiu, îl critică pe președintele Nicușor Dan pentru că ''a impus'' ca Guvernul să poată fi făcut din oricare partide, mai puțin AUR, și îl acuză pe șeful statului de ''aroganță'' și ''ignorarea democrației''. ''Nicușor Dan a
Decizie a liberalilor, după o întâlnire informală: PNL va funcționa în continuare conform statutului adoptat în iulie 2025
PNL va funcționa în continuare conform statutului adoptat în iulie 2025, au stabilit joi, într-o întâlnire informală, liderii partidului, după decizia Tribunalului care a s
Ministrul Culturii: Interimatul nu poate fi o formulă de administrare pe termen nelimitat; concursul de management este regula
Interimatul nu poate fi o formulă de administrare pe termen nelimitat, iar instituțiile de cultură și publicul merită manageri selectați prin concurs, cu proiecte asumate, nu conduceri provizorii transformate în obicei, a declarat ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, an
Premierul - întrevedere cu subsecretarul de stat american Allison Hooker; cooperarea strategică România - SUA, temă discutată
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a avut joi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu subsecretarul de stat pentru afaceri politice din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Allison Hooker, cu acest prilej fiind discutate evoluțiile de securitate din regiune și cooperarea strategică dintre România și SUA.
AEP: Partidele politice - subvenții de peste 15,4 milioane de lei în luna iulie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi că a virat în luna iulie în contul a opt partide politice subvenții de la bugetul de stat în sumă totală de 15.470.004 lei. Potrivit unui comunicat al AEP, PSD a primit 5.132.818 lei, AUR - 3.035.116 lei, PNL - 2.794.483 de lei, USR - 1.983.502 lei, Partidul S.O.S. Rom&aci
Guvern: 3,5 milioane de lei alocați acțiunilor de promovare derulate prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă
Guvernul a aprobat, joi, alocarea sumei de 3,5 milioane lei, din bugetul Secretariatului General al Guvernului, către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) pentru finanțarea proiectelor de comunicare, informare publică și promovare a imaginii și intereselor românești peste hotare, precum și a acțiunilor cu caracter științific și social-cultural.
Administrația Prezidențială: Nicușor Dan a primit cadou de la Erdogan un pistol Gumusay; acesta va fi păstrat la SPP
Administrația Prezidențială a informat joi că, în cadrul Summitului NATO de la Ankara, șeful statului, Nicușor Dan, precum și ceilalți lideri participanți au primit cadou de la președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, câte o armă de foc și muniția aferentă. 'Conform licenței de export emisă de Ministerul Apărării Naționale al Republi
Marcel Ciolacu: Nu trebuie să mai ieșim la TV să spunem ce nenorocire este; atunci vom ajunge la faliment cu toții
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că reprezentanții mediului politic nu ar trebui să mai iasă la televizor pentru a găsi vinovați pentru situația actuală, precizând că o astfel de atitudine ar conduce la falimentul tuturor, în schimb ar putea asuma o relație precum cea pe care o are el cu primarul Constantin Toma, de a
Guvernul a alocat peste 20 de milioane de lei pentru protecția persoanelor relocate din azilele lui Pașca
Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, alocarea sumei de 20.028.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară, în vederea finanțării unor centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap și cămine pentru persoane vârstnice. Este vorba de persoanele care se aflau în azilele ilegale administrate de Viorel Pașca în județul Bihor.
PSD invită parlamentarii să conlucreze pentru construirea unei majorități
Partidul Social Democrat a făcut apel, joi, către toți parlamentarii și către liderii partidelor politice să adopte 'o conduită constructivă' pentru instalarea unui Guvern cu puteri depline, care să poată gestiona problemele acute ale cetățenilor și ale economiei naționale. 'PSD invită parlamentarii să conlucreze pentru construirea unei majorități
Cseke Attila (UDMR): Fiecare dintre partide trebuie să mai lase din orgolii
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, este de părere că fiecare partid din fosta coaliție de guvernare trebuie să 'mai lase din orgolii' atunci când discută despre găsirea unei soluții la actuala criză politică. 'Noi am oferit mai multe soluții, le-am spus public: în primul rând, eu cred că fiecare din aceste partide tre





