Centrul medical Târgu Mureş - abilitat pentru diagnosticarea infecţiei cu COVID-19
O echipă formată din reprezentanţi ai Centrului de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş, ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş şi Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) va face, începând de miercuri, primele testări pentru identificarea infecţiei cu coronavirusul SAR-CoV-2 prin Real-Time PCR.
"Mă bucur că toate discuţiile avute cu autorităţile implicate în această situaţie au dus către o veste foarte bună pentru judeţul nostru. Datorită startului care s-a dat testărilor în cadrul Centrului de Cercetări, dublat şi de aparatul în curs de calibrare de la Spitalul Clinic Judeţean Mureş, timpul de aşteptare a rezultatelor va fi redus semnificativ", a declarat prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, potrivit unui comunicat de presă transmis marţi.
Potrivit prefectului de Mureş, în cursul săptămânii trecute, s-a decis reorganizarea activităţii în cadrul Centrului de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice din cadrul UMFST Târgu Mureş, pentru a putea realiza determinările specifice de laborator pentru diagnosticarea COVID-19.
În paralel, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a achiziţionat kiturile pentru testare, ceea ce va duce la începerea testărilor în data de 25 martie.
Managerul SCJ Mureş, dr. Ovidiu Gîrbovan, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că instituţia a achiziţionat deja şi al doilea aparat aparat specific de testare COVID-19 din judeţ, cu suma de 354.524,80 de lei care a fost obţinută din donaţiile făcute de agenţi economici şi de către persoane fizice, care urmează să sosească în această săptămână.
Cel de-al doilea aparat, care este achiziţionat de SCJ Mureş, are toate omologările şi poate prelucra 50 de probe simultan.
Pentru lupta împotriva noului coronavirus, în contul Asociaţiei pentru Spitalul Clinic Judeţean Mureş a fost adunată suma de 370.409 lei (74.082 euro), dintre care 59.698 de lei (11.940 euro) donaţii ale unor persoane fizice.
Suma rămasă după achiziţionarea aparaturii este folosită pentru echipamente şi materiale sanitare necesare diagnosticării. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suceava: Două persoane rănite, după ce au fost lovite de un cal la un târg din comuna Satu Mare
Două persoane au fost rănite după ce au fost lovite de un cal, la un târg din comuna Satu Mare, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, Dan Teodorovici. Potrivit acestuia, victimele, care au 16 și, respectiv, 33 de ani, au suferit traumatisme cranio-cerebrale. La
Iași: Reașezarea modului în care se desfășoară și realizează și finanțează gărzile, printre prioritățile ministrului Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că una dintre prioritățile mandatului său vizează gărzile medicilor și rezidenților și plata acestora. 'Una din prioritățile acestui mandat sunt, într-adevăr, reașezarea modului în care se desfășoară și realizează, respectiv finanțează gărzile. (...) Pr
Iași: Rogobete poartă discuții privind rectificarea bugetară și medicamentele pacienților oncologici
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că a discutat cu șefii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate despre problema asigurării medicamentelor pentru pacienții oncologici și că se calculează bugetele necesare pentru a fi prinse la prima rectificare bugetară. 'Am avut o discuție cu Casa Națională de As
Rogobete: Termenul final al proiectului Spitalului Regional de Urgențe Iași, adică termenul de finanțare, este 2029 (GALERIE FOTO)
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a declarat, sâmbătă, că lucrările la Spitalul Regional de Urgențe (SRU) Iași ar urma să ajungă la nivelul zero la începutul anului viitor, iar primii pacienți ar putea fi primiți în 2029. Aflat la Iași, el a precizat, în timpul vizitei pe șantierul SRU, că darea în folosință
Rogobete anunță intenția înființării la Iași a unui institut de boli imunologice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, demararea unui proiect privind înființarea, la Iași, a unui institut de boli imunologice. Potrivit acestuia, noul institut va funcționa într-o clădire dezafectată care se află în prezent în subordinea Institutului Cantacuzino. ''Am
Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia și metabolismul
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler. Aceasta arată că menținerea unui program constant de odihnă, expunerea la lumina naturală dimineața
Rogobete: Transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor
Construcția spitalelor continuă iar transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor, ci salvarea investițiilor și asigurarea finanțării necesare pentru continuarea lucrărilor, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. El a menționat că vineri la Timișoara și Giurgiu s-au semnat ordinele
Timiș: Viitorul Institut Regional Oncologic a primit ordinul de începere; va fi gata în 36 de luni
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a dat, vineri, ordinul de începere a lucrărilor de șantier pentru construirea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara (IROT), un obiectiv stringent necesar pentru întreaga zonă de vest a țării, unde incidența anuală a cancerelor ajunge la 15.000 de pacienți, din care în jur de 2.
Iași/Medic psihiatru: Trebuie să învățăm să recunoaștem semnalele pe care ni le transmite organismul odată cu trecerea la ora de iarnă
Codrina Rădulescu, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, a declarat, pentru AGERPRES, că nu trebuie să minimalizăm simptomele emoționale persistente apărute odată cu trecerea la ora de iarnă. Ea subliniază că organismul transmite semnale care trebuie recunoscute, iar pregătirea pentru schimbarea
Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi că, împreună cu echipa sa, a identificat și realocat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară. 'Am făcut acest lucru printr-o reașezare responsabilă a resurselor existente. Am identificat proiecte pentru care anu
Hunedoara: Record mondial înregistrat de o clinică oftalmologică din Deva; 130 de cristaline înlocuite într-o zi
O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial în domeniu după ce dr. Daniel Angelescu, fondatorul acesteia, a efectuat 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi, performanța fiind validată de World Record Academy. Intervențiile s-au derulat pe parcursul zilei de 21 octombrie, iar rezultatul a fost anunț
Bihor: Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția un psiholog logoped
Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția psihologul logoped Adela Hus, care subliniază că sprijinul familiei și intervenția terapeutică pot contribui la ameliorarea tulburării de fluență. Potrivit acesteia, bâlbâiala apărută în jurul vârstei de trei ani poate reprezenta o e
INSP: 81.729 de cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 12 - 18 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că în săptămâna 12 - 18 octombrie au fost raportate 81.729 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii). 'În săptămâna 12.10.2026 - 18.10.2026 (S 42/2026) au fost raportate: 81.729 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și
Cluj: UMF dezvoltă un program de neurotehnologie, care combină inteligența artificială cu medicina
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, împreună cu alte șase universități din Europa, dezvoltă un program de master pentru specialiști în neurotehnologie, care va combina, printre altele, inteligența artificială cu medicina. 'România contribuie la formarea unei noi generații
Bacău: Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei', finalist la trei categorii la 'Romanian Healthcare Awards 2026'
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși este finalist la trei categorii în cadrul prestigioasei competiții naționale 'Romanian Healthcare Awards 2026', dedicată recunoașterii excelenței, inovației și bunelor practici din sistemul medical românesc. Cele trei categorii unde este nominalizat spitalul sunt 'Echip










