Coronavirus: Opoziţia poloneză cere amânarea alegerilor prezidenţiale din cauza crizei COVID-19
Candidata opoziţiei poloneze la prezidenţiale Malgorzata Kidawa-Blonska a cerut luni ca alegerile prezidenţiale prevăzute pentru luna mai să fie amânate din cauza crizei provocate de epidemia COVID-19, relatează DPA.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Polonia era programat pentru 10 mai, iar al doilea în 24 mai.
Întrucât toate evenimentele publice au fost interzise în Polonia, Malgorzata Kidawa-Blonska a solicitat amânarea scrutinului.
''Aceste alegeri trebuie să aibă loc la o dată ulterioară. Avem o criză cu care ne luptăm'', a spus Kidawa-Blonska, reprezentantă a Coaliţiei Civice (liberal-conservatoare), a informat cotidianul Rzeczpospolita.
Partidul Lege şi Justiţie (PiS, aflat la guvernare), al cărui candidat, preşedintele în exerciţiu Andrej Duda, conduce în sondajele de opinie, respinge deocamdată orice asemenea scenariu.
''Trebuie să facem totul pentru a garanta că alegerile pot avea loc pe 10 mai'', a declarat vicepremierul Jaroslaw Gowin pentru pentru agenţia de presă PAP.
Toate mitingurile electorale au fost anulate, dar mai mulţi politicieni din opoziţie, inclusiv Kidawa-Blonska, l-au acuzat pe Duda că îşi urmăreşte interesele electorale chiar şi în actualele condiţii excepţionale.
''În loc să-şi îndeplinească obligaţiile de preşedinte, el merge prin ţară şi se pune pe el şi pe echipa sa în pericol'', a subliniat Malgorzata Kidawa-Blonska.
Pe de altă parte, autorităţile de la Varşovia au propus ca unor deţinuţi polonezi să le fie dată posibilitatea de a-şi executa pedepsele la domiciliu din cauza epidemiei COVID-19. De această măsură ar putea beneficia până la 20.000 de deţinuţi aflaţi în penitenciarele poloneze.
''Propunem creşterea la 18 luni a limitei superioare a unei sentinţe sau a duratei totale a sentinţelor care pot fi executate în sistemul supravegherii electronice'', indică o declaraţie a Ministerului Justiţiei polonez.
Unii deţinuţi deja efectuează sentinţele de la domiciliu în conformitate cu regimul supravegherii electronice.
Polonia a anunţat luni că ia în considerare înăsprirea interdicţiilor pentru cetăţeni pentru a preveni răspândirea epidemiei de coronavirus, potrivit Reuters.
Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului de la Varşovia, Piotr Muller, Polonia nu exclude introducerea de noi interdicţii.
"Guvernul ia în considerare diferite opţiuni în privinţa situaţiei epidemice, inclusiv introducerea de noi limitări", a spus luni Muller la postul public de radio, fără a oferi detalii.
Până în prezent în Polonia au fost raportate 684 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi consemnate opt decese. Au fost închise şcolile, cinematografele şi alte locuri publice, a fost interzisă intrarea străinilor în ţară, iar populaţiei i s-a cerut să stea în case cât mai mult timp posibil.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șefa diplomației europene Kaja Kallas susține că revizuirea apărării UE nu trebuie întârziată
Înalta reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, consideră că planificarea pregătirii apărării europene pentru orizontul anului 2030 este 'prea târzie' și a cerut accelerarea eforturilor în fața creșterii amenințărilor la adresa Europei, transmite vineri EFE. '
Ministrul japonez al apărării reiterează că 'nu este exclusă nicio opțiune' în privința submarinelor nucleare
Ministrul japonez al apărării, Shinjiro Koizumi, a declarat vineri presei la Tokyo că guvernul său va lua în considerare, fără a exclude nicio variantă, achiziționarea de submarine cu propulsie nucleară, în cadrul discuțiilor care au loc cu privire la revizuirea Strategiei naționale de securitate și a altor două documente legate de apărare, informează age
Vicepreședinta Taiwanului face o vizită neobișnuită în Europa, dar ministrul italian de externe nu se întâlnește cu delegația de la Taipei
Vicepreședinta taiwaneză Hsiao Bi-khim, însoțită de ministrul de externe de la Taipei, Lin Chia-lung, face începând de vineri o vizită neobișnuită în Europa, pentru a participa la un forum pe teme de democrație pe insula italiană Ventotene, transmite Reuters. Vicepremierul și ministrul de externe al Italiei, Antonio Taj
Premierul finlandez Petteri Orpo va găzdui un summit consacrat Arcticii în 13-14 septembrie, la Rovaniemi
Premierul finlandez Petteri Orpo a invitat mai mulți lideri din Uniunea Europeană la un summit consacrat Arcticii, ce va avea loc în orașul Rovaniemi pe 13 și 14 septembrie, obiectivul reuniunii fiind consolidarea abordării strategice comune a UE față de această regiune cu o semnificație geopolitică în creștere rapidă, indică un comunicat difuzat pe websi
Fostul comisar european Emma Bonino a încetat din viață
Fostul comisar european Emma Bonino a încetat din viață, a anunțat vineri partidul său, 'Mai multă Europa' (Piu Europa, sau +Europa), transmite agenția de presă italiană ANSA. Fostul ministru italian de externe și fostul comisar european pentru sănătate și protecția consumatorilor avea 78 de ani. Figură istorică a
Miniștrii de externe ai Coreei de Sud și Iranului au discutat la telefon despre strâmtoarea Ormuz (Seul)
Miniștrii de externe ai Coreei de Sud și Iranului au discutat despre strâmtoarea Ormuz, în cadrul unei convorbiri telefonice desfășurate vineri, a anunțat Seulul, la doar câteva zile după ce a confirmat că analizează o 'contribuție' pentru securizarea navigației pe această cale navigabilă, informează AFP. Ministrul su
Trump nu se teme de AI, dar vrea ca SUA să fie lider în sector;mai mulți congresmeni cer creșterea reglementării
Președintele american Donald Trump nu se teme că inteligența artificială (AI) ar putea duce la dispariția omenirii, ci că SUA s-ar putea afla într-o situație 'foarte proastă' dacă nu se poziționează în fruntea cursei pentru dezvoltarea acestui sector; aceasta, în pofida avertismentelor lansate de cercetători de la Anthropic în sensul c
#11septembrie/ Statele Unite comemorează victimele atacurilor teroriste comise în urmă cu 25 de ani la New York și Pentagon
Statele Unite comemorează vineri victimele atacurilor teroriste care au lovit țara în urmă cu exact 25 de ani, relatează dpa. Președintele american Donald Trump urmează să participe la o ceremonie la Pentagon, una dintre clădirile lovite de avioanele deturnate de teroriști pe 11 septembrie 2001, alături de Turnurile Gemene din New York.
Prim-miniștrii statelor membre ale Grupului de la Vișegrad au convenit să își consolideze coordonarea înaintea summiturilor UE
Prim-miniștrii statelor membre ale Grupului de la Vișegrad (V4) - Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia - au convenit joi să își intensifice coordonarea și să identifice poziții comune înaintea reuniunilor Consiliului European, transmite vineri Xinhua. Potrivit agenției slovace de presă TASR, acordul a fost convenit la o înt&ac
Europol: Patru țări vest-europene au efectuat percheziții ce au vizat comercianții ilegali de cai
Organizația europeană de poliție Europol a participat la o serie de percheziții în patru țări vizând comercianții ilegali de cai, suspectați că au folosit documente de identitate false pentru cai de curse retrași și că i-au vândut ulterior pe aceștia pentru a fi sacrificați în abatoare în vederea consumării cărnii, transmite joi dpa.
Președintele Donald Trump încheie Convenția Republicană de la Dallas cu un apel personal de a vota în noiembrie
Președintele american Donald Trump a încheiat joi prima convenție republicană de la jumătatea mandatului cu un apel insistent către susținătorii săi de a vota la alegerile din 3 noiembrie, mergând până la a le cere acestora să își imagineze că el însuși figurează pe buletinul de vot, informează vineri EFE. 'Tr
Vicepreședintele american îi numește pe democrați 'partidul urii'
Vicepreședintele american JD Vance a numit joi Partidul Democrat 'partidul urii', în cursul convenției Partidului Republican organizată în perspectiva alegerilor cruciale de la mijlocul mandatului din noiembrie, scrie AFP. 'Democrații sunt partidul care urăște America și pe cei care au construit-o', a declarat Vance
VIDEO Putin în India pentru summitul BRICS, un indicator al conflictelor planetei
Președintele rus Vladimir Putin a sosit vineri în India pentru a participa la summitul blocului diplomatic BRICS, convocat în acest weekend în pline turbulențe geopolitice globale, de la conflictul din Orientul Mijlociu până la războiul din Ucraina, comentează AFP. Putin a aterizat la baza aeriană Palam din New Delhi, p
Siria: Nouă foști ofițeri piloți din era Assad, arestați
Autoritățile siriene au anunțat joi seară că au arestat nouă foști ofițeri piloți, dintre care trei generali, acuzați că au participat la bombardamentele ucigătoare asupra unor localități siriene sub fostul regim al lui Bashar al-Assad, răsturnat de la putere la sfârșitul anului 2024, notează AFP. În timpul celor peste 13 ani de ră
Ceuta: Marocul afirmă că niciun element nu permite implicarea sa și refuză să fie 'un țap ispășitor'
Marocul a afirmat joi că niciun element nu permite implicarea sa în afluxul de migranți către exclava Ceuta de la sfârșitul lunii iulie și a declarat că refuză să servească drept 'țap ispășitor' pentru 'reglări de conturi' în Spania, notează AFP. Aceasta este prima reacție publică oficială a Rabatului după eve














