Fotbal american/Coronavirus: Antrenorul echipei New Orleans Saints, primul caz pozitiv din NFL
Sean Payton, antrenorul echipei New Orleans Saints, a fost testat pozitiv la Covid-19, acesta fiind primul caz de infectare cu noul coronavirus din Liga profesionistă de fotbal american (NFL), informează Reuters.
Payton a declarat pentru ESPN că a fost testat în cursul zilei de luni, după ce s-a simţit rău, iar joi a primit rezultatul. "Am avut norocul să fac parte din minoritate, fără efectele secundare serioase pe care unii le au", a spus tehnicianul, care i-a îndemnat totodată pe concetăţenii săi să respecte indicaţiile referitoare la izolare şi să trateze cu seriozitate riscurile pentru sănătate.
În vârstă de 56 ani, Sean Payton se află din 2006 la conducerea "Sfinţilor", fiind al doilea antrenor din NFL cu cea mai lungă perioadă în fruntea unei echipe, după Bill Belichick (New England Patriots);
Sub conducerea sa, New Orleans Saints a câştigat Super Bowl-ul în 2009, iar în ultimele trei sezoane a reuşit să se califice în play-off-ul NFL.
National Football League, cea mai populară ligă sportivă profesionistă din Statele Unite, a evitat până acum un impact semnificativ al pandemiei de coronavirus deoarece se află în extrasezon. Comisarul NFL, Roger Goodell, a anunţat recent că draftul, selecţia celor mai valoroşi jucători universitari de către francize, va avea loc conform planificării, în perioada 23-25 aprilie, la Las Vegas, însă cu porţile închise.
La începutul acestei săptămâni, Gayle Benson, proprietarul echipei New Orleans Saints, dar şi al formaţiei New Orleans Pelicans, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a donat pentru fondul comunitar care îi poartă numele un milion de dolari, pentru a ajuta persoanele afectate de coronavirus.
AGERPRES (AS/autor: Mihia Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclism: Eddie Dunbar, victorios în etapa a 19-a a Turului Spaniei; Enric Mas rămâne lider la general
Ciclistul irlandez Eddie Dunbar (Pinarello Q36.5) a câștigat etapa a 19-a a Turului Spaniei, încheiată vineri în ascensiune, pe vârful Penas Blancas, la capătul căreia spaniolul Enric Mas își păstrează tricoul roșu de lider, transmite AFP. Dunbar, care a câștigat două etape la ediția 2024 din La Vuelta, a oferit echipei Pina
Fotbal - CM 2030: Gazda finalei va fi decisă 'în timp util', a anunțat FIFA
Gazda finalei Cupei Mondiale din 2030 va fi decisă ''în timp util'', a precizat, vineri, pentru AFP, Federația Internațională de Fotbal (FIFA), ca reacție după declarațiile președintelui Federației marocane, Fouzi Lekjaa, care a asigurat că ultimul act se va juca pe noul stadion din Casablanca. Coorganizatoare ale ediției din 2030
Auto - F1: George Russell, cel mai rapid în primele antrenamente libere pentru Marele Premiu al Spaniei
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) a realizat cel mai bun timp din prima sesiune de antrenamente libere premergătoare Marelui Premiu al Spaniei, etapa a 14-a a Campionatului Mondial de Formula 1, vineri, pe Madring (5,414 km), noul circuit inaugurat la Madrid, transmite AFP. Russell i-a devansat pe coechipierul său italian Kimi Antonelli (Mercedes), li
Atletism: Usain Bolt a lăudat World Athletics pentru premierea campionilor olimpici de la Paris
Legendarul sprinter jamaican Usain Bolt a lăudat decizia World Athletics de a acorda premii în bani atleților care au obținut aurul la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, transmite DPA. Organismul care gestionează destinele atletismului mondial a devenit primul care a plătit în bani medaliile obținute la Jocurile Olimpice, fiind vorba despre 50
Fotbal: James Rodriguez a revenit în Columbia și a semnat cu Atletico Nacional
Internaționalul James Rodriguez a revenit în Columbia și a semnat cu echipa de fotbal Atletico Nacional, a anunțat, joi, clubul din Medellin, citat de Xinhua. Mijlocașul ofensiv de 35 de ani a venit ca jucător liber de contract după ce s-a despărțit în iulie de Minnesota United. ''Bine ai venit, James. Ai ven
Auto - F1: George Russell admite că are nevoie de noroc să câștige titlul mondial
Pilotul britanic George Russell a admis faptul că are nevoie de noroc pentru a câștiga titlul mondial în Formula 1 în defavoarea favoritului actual Kimi Antonelli, transmite DPA. Russell a început Marele Premiu al Italiei de pe locul secund și a încheiat al doilea, în timp ce Antonelli a reușit să revină de
Fotbal: UEFA cere justiției americane să blocheze implicarea filialelor FIFA în confruntarea celor două organziații
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a cerut unui tribunal american să respingă o încercare a filialelor americane ale FIFA de a împiedica forul continental să obțină dovezi într-un potențial caz penal în Elveția împotriva președintelui organizației mondiale, Gianni Infantino, împotriva planului, acum abandonat, legat de drepturile c
Tenis: US Open va avea noi campioni la dublu masculin
Niciunul din cei patru finaliști ai probei masculine de dublu a turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, nu a mai câștigat titlul la Flushing Meadows. Perechea americano-britanică Christian Harrison/Neal Skupski i-au învins în semifinale pe principalii favoriți, Harri Heliovaara (Finlanda)/Henry Patten (Mar
Fotbal: Antrenorul lui Fenerbahce și-a dat demisia după remiza cu AS Roma, dar președintele a refuzat-o
Antrenorul echipei Fenerbahce, Ismail Kartal, și-a anunțat demisia după ce a remizat cu AS Roma, 1-1, joi, la Istanbul, în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, dar la scurt timp președintele clubului a anunțat că tehnicianul va rămâne în funcție, transmite Reuters. Ismail Kartal (65 ani) a declarat la conferința de pres
Auto - F1: Charles Leclerc a recunoscut că a 'mers prea departe' în duelul cu Hamilton la Monza
Pilotul monegasc Charles Leclerc a recunoscut, joi, că a comis o greșeală când l-a presat pe coechipierul său de la Ferrari, britanicul Lewis Hamilton, în al doilea viraj al Marelui Premiu al Italiei, duminica trecută, la Monza, transmite AFP. Hamilton a fost nevoit să iasă de pe pistă și a pierdut șase locuri după turul de î
Baschet feminin: Franța, Germania și Spania au completat careul de ași la Cupa Mondială
SUA, Franța, Germania și Spania s-au calificat, joi, în semifinalele Cupei Mondiale de baschet feminin de la Berlin, transmite AFP. Germania a produs surpriza, prin victoria în fața campioanei Europei, Belgia, cu 93-74, iar în penultimul act va juca împotriva Franței. Germania a disputat doar a doua sa Cu
Tenis: Arina Sabalenka și Elena Rîbakina vor juca finala turneului US Open
Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial, și kazaha Elena Rîbakina, numărul doi mondial, vor juca finala turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după victoriile obținute, joi, la New York, în semifinale, transmite AFP. Câștigătoare a ultimelor două ediții ale competiției de la Flushing Mead
Mexic: Autoritățile salvează opt persoane recrutate cu forța de un cartel
Autoritățile mexicane au anunțat joi că au salvat opt persoane reținute de un cartel puternic de droguri într-o clinică clandestină din vestul țării, notează AFP. Salvarea a avut loc într-o proprietate a cartelului Jalisco Nueva Generacion (CJNG), în statul Jalisco, bastionul acestei organizații care operează în î
Fotbal: Ianis Stoica a reușit o dublă pentru Estrela Amadora, în Portugalia
Atacantul român Ianis Stoica a marcat golurile echipei Estrela Amadora, care a învins-o pe Sporting Braga cu scorul de 2-1, joi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a campionatului de fotbal al Portugaliei. Braga a deschis scorul prin Gabri Martinez (5), dar Stoica a egalat în finalul primei reprize (
VIDEO Fotbal: Victorii categorice pentru Bayern și Manchester United, în Liga Campionilor
Bayern Munchen și Manchester United au obținut victorii categorice, joi, pe teren propriu, în prim etapă a Ligii Campionilor la fotbal. Bayern, semifinalistă anul trecut, a surclasat-o pe Bodo/Glimt cu 5-0, prin golurile marcate de Jamal Musiala (47), Harry Kane (61), Alphonso Davies (77), Michael Olise (83, 90+2), după














