logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Austria prelungeşte restricţiile până la 13 aprilie

Image

Austria va prelungi până la 13 aprilie restricţiile impuse pentru a limita infectările cu noul tip de coronavirus, a anunţat vineri cancelarul austriac Sebastian Kurz, într-o conferinţă de presă, informează Reuters.

Austria, care a raportat mai mult de 2.200 de cazuri de infectări cu noul tip de coronavirus şi şase decese cauzate de pandemie, a impus luni restricţii severe asupra deplasărilor, ca răspuns la evoluţiile din Italia şi la creşterea accentuată a numărului de cazuri în unele dintre regiunile sale.

"Rezistaţi! Nu trebuie să încetinim (ritmul de combatere). Trebuie să continuăm cu măsurile pe care le-am luat", s-a adresat Kurz austriecilor.

Miercuri seara, întregul land austriac Tirol şi cei circa 750.000 de locuitori ai săi au fost plasaţi în carantină, izolaţi de restul ţării din cauza virulenţei epidemiei noului tip de coronavirus în această regiune alpină. Tirolul este principalul focar al bolii în Austria, cu 474 de cazuri pozitive din totalul celor 1.646 înregistrate la nivelul întregii ţări.

Joi seara, Austria a anunţat că îşi va extinde, începând de vineri, controalele de la frontiera cu Germania, Italia, Elveţia şi Liechtenstein la cele cu Ungaria şi Slovenia. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 65

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie