logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Canotaj/Coronavirus: Elisabetă Lipă - Facem apel la autorităţi să ne lase să ne pregătim pentru Jocurile Olimpice

Imagine din galeria Agerpres

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că face apel la autorităţile decidente în lupta cu pandemia de COVID-19 să permită loturilor olimpice aflate în cantonament la Complexul Sportiv Naţional Snagov să-şi continue pregătirea în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

"Toţi suntem în pregătire aici, nu a plecat nimeni. Eu înţeleg că s-a închis complexul de la Lia Manoliu, dar acolo era regim deschis, aveau regim hotelier. Încerc să ţin sportivii în siguranţă şi în pregătire, pentru că dacă îi trimitem acasă, la revedere Jocuri Olimpice, nu mai poţi să speri la ceva. A, că-i pregăteşti pentru Balcaniadă sau eu ştiu ce competiţie, da, se poate, dar nu mai poţi să ai pretenţii de Jocuri Olimpice. E ordonanţa aia militară şi ne-au băgat pe toţi la grămadă, dar aici la Snagov nu e restaurant cu regim deschis, sportivii stau izolaţi, e o cantină şi cămine, nu stau claie peste grămadă, eu spun că sunt în siguranţă. Vorbesc tot timpul şi cu ministrul şi cu preşedintele COSR, Mihai Covaliu, dar există această comisie de epidemiologie care nu-şi asumă răspunderea. Nimeni nu-şi asumă răspunderea. Toată lumea ştie situaţia noastră şi facem apel la autorităţi să ne lase să ne pregătim. Ştim că sunt o mie de alte probleme în acest moment, dar şi asta e o problemă, totuşi reprezentăm România", a declarat Lipă pentru AGERPRES.

Oficialul FRC spune că pentru a proteja sportivii există posibilitatea contractării unei firme de catering care să le aducă mâncare la Snagov.

"Eu cer autorităţilor să ne recomande ce măsuri de protecţie să luăm peste cele pe care le-am luat deja, să pună jandarmi la poartă, nu ştiu, orice, şi noi le vom respecta. Dar să ne lase să ne pregătim. Recomandaţi-ne ce să facem şi aia facem. Dacă angajaţii de complex nu mai vor să vină, COSR va angaja bucătari şi ospătari pe perioada asta şi vor sta acolo, sau angajăm o firmă de catering care să vină să ne aducă mâncare. Deci soluţii ar fi. Sportivii ne roagă să-i ţinem în pregătire şi e normal de vreme ce Comitetul Internaţional Olimpic şi japonezii spun că Jocurile Olimpice se vor disputa. Cum să întrerupem pregătirea? Dacă CIO va anunţa că se amână sau că anulează Jocurile Olimpice doar nu o să fi nebuni să stăm în pregătire", a mai spus Elisabeta Lipă.

Guvernul ia în calcul închiderea Centrelor Sportive Naţionale, fapt ce va duce la sistarea pregătirii loturilor olimpice în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo, au declarat joi pentru AGERPRES surse din mediul sportiv.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a trimis miercuri autorităţilor române o solicitare prin care să li se permită loturilor olimpice să se pregătească pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, în urma deciziei luate împreună cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, şi cu ceilalţi preşedinţi ai comitetelor olimpice naţionale europene, privind continuarea antrenamentelor sportivilor.

Conform sursei menţionate, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a încercat să susţină ideea continuării pregătirii sportivilor în condiţii speciale, de carantină, dar a primit un răspuns negativ din partea comisiei formate din experţi epidemiologi, care au considerat că riscul de contaminare este ridicat chiar şi în condiţiile propuse.

Pandemia de coronavirus ridică tot mai multe semne de întrebare privind desfăşurarea JO 2020, a căror ceremonie de deschidere este programată pe 24 iulie. Mai multe competiţii de calificare olimpică, la box, scrimă şi judo, au fost deja amânate sau anulate, provocând mari incertitudini în rândul sportivilor despre modul în care se va face calificarea la JO 2020.

În prezent, tot mai multe voci din lumea sportului au început să se pronunţe pentru amânarea sau anularea Olimpiadei de vară de la Tokyo pe motivul răspândirii coronavirusului, deşi Comitetul Internaţional Olimpic şi Comitetul de organizare a JO 2020 susţin că nu se impune o astfel de decizie.

Forul olimpic mondial, care a organizat miercuri o teleconferinţă cu responsabilii comitetelor olimpice naţionale, a repetat marţi angajamentul său de a organiza Olimpiada din capitala Japoniei în perioada 24 iulie-9 august, îndemnându-i pe sportivi să îşi continue pregătirile, în ciuda creşterii speculaţiilor referitoare la impactul virusului asupra Jocurilor. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 117

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 26-10-2026 22:10

VIDEO Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o la scor pe Sepsi OSK (5-0) și a urcat pe locul al doilea în Superligă

Universitatea Craiova a urcat pe locul al doilea în clasamentul Superligii de fotbal, după ce a surclasat-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 5-0 (2-0) în Sepsi Arena, luni seara, în ultimul meci din etapa a 13-a. Campioana a deschis scorul rapid, prin Oleksandr Romanciuk (2), de care s-a lovit practic mingea ce

Sport Intern 26-10-2026 14:39

Baschet: FRB a lansat platforma 'Acasă prin Baschet', destinată identificării tinerilor jucători din diaspora

Federația Română de Baschet (FRB) a lansat, luni, platforma digitală și aplicația mobilă 'Acasă prin Baschet', un proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, prin Programul SPORT, care își propune să identifice tinerii baschetbaliști români din diaspora și să le faciliteze accesul către echipele naționale ale Rom&

Sport Intern 25-10-2026 22:14

Tenis de masă: Elena Zaharia și Alin Spelbuș au câștigat Cupa României

Elena Zaharia (CSM Constanța) și Alin Spelbuș (CS Rapid București) au câștigat Cupa României la tenis de masă pentru seniori, competiție încheiată duminică în Sala Romsilva din București. Elena Zaharia a învins-o în finală pe Ioana Sîngeorzan (CS Gloria Bistrița) cu 3-2 (9-11, 11-7, 11-9, 3-11, 11-6).

Sport Intern 25-10-2026 21:42

Auto: Jerome France a câștigat Trofeul Poiana Brașov, ultima etapă a sezonului de viteză în coastă

Pilotul Jerome France (Nova NP01), care își asigurase deja titlul național, s-a impus, duminică, în Trofeul Poiana Brașov, etapa a opta și ultima a Campionatului Național de Viteză în Coastă. France a fost cronometrat cu timpul de 02 min 29 sec 194/1000, după 1 min 02 sec 592/1000 în prima manșă și 1 min 26 sec 602/1000

Sport Intern 25-10-2026 21:07

Auto: Simone Tempestini, campion european la echipe pentru al doilea an consecutiv

Pilotul clujean Simone Tempestini a încheiat pe locul 5 ultima etapă a Campionatului European de Raliuri (ERC), desfășurată în Portugalia, și a devenit, duminică, alături de MRF Tyres, campion continental la echipe pentru al doilea sezon consecutiv, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Românul a terminat sezonul pe poziția

Sport Intern 25-10-2026 20:56

VIDEO Fotbal: CFR Cluj a remizat cu Dinamo (2-2), în Superligă

CFR Cluj a terminat la egalitate cu liderul Dinamo București, 2-2 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. CFR a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Andrei Cordea (26) și Cristian Ignat (61), dar Dinamo a revenit spectaculos, marcân

Sport Intern 25-10-2026 20:31

Handbal masculin: Poli Timișoara s-a calificat în turul al treilea al EHF European Cup

SCM Politehnica Timișoara s-a calificat în turul al treilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup, după ce a învins echipa lituaniană Granitas-Karys cu scorul de 38-25 (19-12), duminică seara, în Sala ''Constantin Jude'', în manșa secundă a turului al doilea. Poli se impusese categoric și &

Sport Intern 25-10-2026 20:07

Scrimă: CSA Steaua a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe

CSA Steaua București 1 a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe, duminică, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din Capitală, după ce a învins-o în finală pe CSA Steaua București 2, cu 45-23. Podiumul a fost completat de CS Universitatea Craiova 1, după 45-39 în finala mică disputată cu

Sport Intern 25-10-2026 18:00

VIDEO Fotbal: Victorie la limită pentru Farul Constanța, 4-3 cu Oțelul Galați, în Superligă

Farul Constanța a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 4-3 (3-0), duminică seara, pe teren propriu, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Farul a avut 3-0 la pauză, prin dubla beninezului Matteo Ahlinvi (8, 28) și golul lui Răzvan Marincean (40), apoi Oțelul a redus ecartul prin golul lui Dominick Zator (55), la prima sa reușit

Sport Intern 25-10-2026 12:47

Fotbal: Selecționerul Gheorghe Hagi i-a convocat la națională pe Corbu, Ianis Stoica și Rareș Ilie

Selecționerul echipei naționale a României, Gheorghe Hagi, a anunțat, duminică, o listă preliminară cu 27 de jucători care evoluează în străinătate convocați preliminar pentru meciurile din noiembrie din Liga Națiunilor, potrivit

Sport Intern 25-10-2026 00:31

Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB), după victoria cu FC Rapid - Diferența azi a făcut-o echipa

Antrenorul formației de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu 4-1 din derby-ul cu FC Rapid, că diferența în acest meci a fost făcută de echipă, de unitatea jucătorilor săi. 'Primele mele două meciuri nu au fost exact ceea ce ne doream noi. Acum, în prima repriză, chiar dacă am juca

Sport Intern 25-10-2026 00:16

Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - E groaznic, am pierdut cele mai importante meciuri, cu Dinamo și FCSB

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu 1-4 în derby-ul cu FCSB, că se simte groaznic deoarece este de trei luni în funcție și a pierdut cele mai importante partide, cele cu rivalele din București. 'La noi a fost greu, a fost foarte greu. Su

Sport Intern 25-10-2026 00:02

Fotbal: Risto Radunovic (FCSB) - A fost un meci reușit, am dominat ambele reprize

Mijlocașul Risto Radunovic a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de FCSB cu Rapid, scor 4-1, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că formația sa a dominat ambele reprize ale derby-ului și că jucătorii antrenați de Laurențiu Reghecampf nu au avut nevoie de o motivație în plus. 'Un meci reușit ca echipă, am d

Sport Intern 24-10-2026 23:52

Fotbal: Alexandru Pașcanu (Rapid) - Au jucat mai bine decât noi, nu avem ce să zicem

Fundașul Alexandru Pașcanu a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că adversarii au fost superiori și că formația giuleșteană trebuie să analizeze greșelile și să aibă o reacție la următorul meci. 'E greu, un meci foarte slab făcut de noi.

Sport Intern 24-10-2026 23:49

Fotbal: Karlo Muhar (FCSB) - Nu mă așteptam să marcăm patru goluri

Fotbalistul Karlo Muhar a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de formația FCSB cu scorul de 4-1 în derby-ul cu FC Rapid, că nu se aștepta ca formația sa să marcheze 4 goluri după ce fusese condusă la pauză cu 1-0. 'Sunt cu adevărat fericit că sunt o parte din această echipă, pentru că se vede acum forța acestei echi