Coronavirus: Prelungirea măsurilor de izolare este 'foarte probabil necesară' în Franţa
Prelungirea măsurilor de izolare în Franţa, peste cele 15 zile prevăzute iniţial pentru limitarea propagării noului coronavirus, va fi ''foarte probabil necesară'', potrivit autorităţilor medicale de la Paris, transmite joi AFP.
Evoluţia epidemiei ''depinde de aderarea fiecăruia la măsurile de interdicţie şi izolare'', a apreciat joi Genevieve Chęne, directoarea generală a agenţiei Sănătate publică Franţa, adăugând că o scădere importantă a propagării epidemiei ar urma să fie observată ''în două până la patru săptămâni''.
În pofida instaurării măsurilor de izolare decise marţi - limitarea teoretică a deplasărilor şi creşterea amenzilor în caz de încălcare - unii francezi continuă să iasă la plimbare, în Paris şi în provincie.
''Unii se consideră mici eroi atunci când încalcă regulile. Ei bine nu, acel om este un imbecil prin comportamentul său şi în primul rând o ameninţare pentru el însuşi'', a declarat joi ministrul de interne Christophe Castaner pentru postul de radio Europe 1.
Înregistrarea video cu o pasarelă din Paris, nu departe de Sena şi Turnul Eiffel, pe care trec numeroşi parizieni a adunat peste 2 milioane de vizualizări, provocând comentarii dure contra celor care ies să alerge sau să se plimbe.
În Franţa, epidemia COVID-19 a cauzat 89 de noi decese în ultimele 24 de ore, 3.626 de pacienţi infectaţi fiind spitalizaţi, dintre care 921 la terapie intensivă, potrivit unui bilanţ comunicat miercuri seară de Ministerul Sănătăţii francez.
În total au fost confirmate în Franţa 9.134 de cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2, a precizat directorul general pentru sănătate Jerome Salomon, care a subliniat că numărul noilor cazuri înregistrate s-ar putea dubla de la o zi la alta. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.