logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Capitala Spaniei deschide primul hotel pentru bolnavii de COVID-19 pentru a decongestiona spitalele

Image

Comunitatea Madrid, regiunea cea mai afectată de coronavirus din Spania, deschide joi primul hotel dotat cu aparatură medicală din capitală pentru a trata bolnavii şi a decongestiona astfel spitalele, saturate de numărul foarte mare de cazuri, informează EFE.

Potrivit ultimelor date oficiale, în Madrid s-au înregistrat 390 de decese din cauza coronavirusului şi 5.637 de contagieri, dintre care 491 se află în Unităţi de Terapie Intensivă.

Hotelul care va fi deschis joi, situat în apropierea Spitalului Gregorio Maranon, unul dintre cele mai mari din capitală, este primul din totalul de 40 care ar urma să devină operaţionale, cu o capacitate de 9.000 de paturi destinate pacienţilor aflaţi într-o stare mai puţin gravă, atât la debutul bolii, cât şi în faza de vindecare.

Prin această măsură, se va lăsa mai mult loc în spitale bolnavilor mai grav, înaintea vârfului epidemiei care - potrivit experţilor - încă nu a venit.

Şi în Barcelona mai multe hoteluri au pus camere la dispoziţia spitalelor, iar guvernul regional din Catalonia se gândeşte să le încorporeze în circuitul sanitar. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 69

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie