COVID-19/Guvernele oferă ajutor companiilor aeriene, forţate să-şi reducă numărul de angajaţi şi zborurile
Australia şi Taiwan s-au alăturat miercuri guvernelor care sprijină financiar companiile aeriene aflate în pragul falimentului şi sunt forţate să-şi reducă numărul de angajaţi şi de zboruri, pe fondul măsurilor stricte adoptate pe plan global pentru stoparea extinderii pandemiei de coronavirus (COVID-19), se arată într-o analiză realizată de Reuters.
Criza coronavirusului a escaladat în ultima săptămână, SUA introducând restricţii cu privire la călătoriile din Europa, iar Uniunea Europeană şi-a închis graniţele. Aceste măsuri au obligat companiile aeriene să îşi reţină la sol majoritatea avioanelor, pe măsură ce numărul pasagerilor s-a redus dramatic.
Marii operatori aerieni americani au cerut Washingtonului să le acorde granturi, împrumuturi şi reduceri de taxe în valoare de peste 50 de miliarde de dolari, pentru a le ajuta să îşi revină de pe urma unei scăderi dramatice a călătoriilor cu avionul din cauza coronavirusului.
Airlines for America, organizaţia care reprezintă principalele companii aeriene americane, precum American Airlines, United Airlines, Delta Air Lines şi Southwest Airlines, a avertizat că industria are nevoie de granturi federale în valoare de 29 miliarde de dolari, dintre care 25 miliarde de dolari pentru operatorii care transportă pasageri şi patru miliarde de dolari pentru companiile cargo. De asemenea, industria aeriană solicită credite cu dobânzi reduse sau garanţii de credite în valoare de până la 29 miliarde dolari, precum şi scutirea temporară de la plata unor taxe.
Producătorul american de avioane Boeing a anunţat Guvernul că are nevoie de lichidităţi în valoare de cel puţin 60 miliarde de dolari, inclusiv garanţii de credite, după ce companiile aeriene au renunţat la comenzi pentru a-şi păstra numerarul.
Şi grupul aeronautic Airbus a indicat că ar putea avea nevoie de sprijin guvernamental dacă actuala criză va dura câteva luni, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Marţi, Airbus a anunţat că va opri producţia şi activităţile de asamblare la fabricile sale din Franţa şi Spania în următoarele patru zile, după restricţiile impuse de guverne din cauza pandemiei.
Tot marţi, guvernele din Suedia şi Danemarca au informat că vor acorda garanţii de credite în valoare de 300 de milioane de dolari operatorului aerian Scandinavian SAS.
Miercuri, El Al Israel Airlines a anunţat că a trimis în concediu fără plată 5.500 din cei 6.000 angajaţi, până pe 31 mai, în urma reducerii semnificative a zborurilor.
Conform datelor Reuters, criza a şters 41%, sau 157 miliarde de dolari din capitalizarea celor 116 de companii aeriene listate la nivel mondial.
Conform agenţiei de evaluare financiară S&P Global Ratings, numărul de pasageri pe plan global ar urma să scadă cu 30% anul acesta iar o redresare completă nu este aşteptată până în 2022 sau 2023.
Şi Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a tras marţi un nou semnal de alarmă cu privire la situaţia numeroaselor companii aeriene care sunt în pragul falimentului, apreciind că este nevoie de intervenţia rapidă a guvernelor.
"Dacă vrem să menţinem un sector aerian puternic şi capabil să faţă faţă acestei crize dificile, avem nevoie ca guvernele să acţioneze puternic şi rapid", a declarat directorul general IATA, Alexandre de Juniac.
Acesta a evaluat sprijinul guvernamental necesar pentru companiile aeriene din întreaga lume undeva între 150 şi 200 de miliarde de dolari.
La rândul său, economistul şef al IATA, Brian Pearce, a precizat că numeroase companii aeriene, afectate de suspendarea legăturilor aeriene la scară planetară, sunt în prezent afectate de o criză de lichidităţi, adăugând că trei sferturi dintre companiile aeriene dispun de fonduri care să le acopere costurile fixe pentru mai puţin de trei luni.
IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA: Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și solicită prelungirea ajutorului național tranzitoriu și după 2027
Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și a solicitat continuarea ajutorului național tranzitoriu și după anul 2027, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, a anunțat marți Ministerul Agriculturii și Alimentației de la Sofia, transmite BTA. Ministrul bulgar al Agriculturii, Plamen Abrovski, a rid
EFE: Europa își face rău singură prin sancțiunile impuse gazelor rusești, spune Putin
Uniunea Europeană (UE) își face rău singură, dar face rău și pieței globale prin sancțiunile impuse gazelor rusești, a afirmat marți președintele rus Vladimir Putin într-o intervenție la Forumul Țărilor Exportatoare de Gaze (GECF), cunoscut sub numele de ''OPEC al gazelor'', transmite EFE. ''În ultimii
India se pregătește să exporte mai multă motorină odată cu extinderea capacităților de rafinare
Exporturile de motorină ale Indiei urmează să crească semnificativ începând cu 2027, ceea ce va conferi acestei țări un rol mai important pe piețele globale, pe măsură ce rafinăriile de stat din India își extind capacitatea de procesare, au declarat marți, pentru Reuters, mai mulți reprezentanți din industrie. Acest lucru va
Decesele rutiere în UE au scăzut în 2025; Bulgaria și România au în continuare cele mai periculoase drumuri din UE
Comisia Europeană a publicat, marți, cifrele finale privind decesele rutiere în 2025, raportând 19.350 de decese cauzate de accidente rutiere, o scădere de 3% față de 2024 și un declin de 15% față de 2019, ceea ce înseamnă cu 580 mai puține decese pe drumurile europene în comparație cu 2024 și cu 3.400 mai puține în comparație cu 2019, i
Bruxelles-ul prezintă un cadru de reziliență la schimbările climatice pentru o Europă mai bine pregătită și protejată
Comisia Europeană a prezentat, marți, un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice, menit să consolideze capacitatea Europei de a anticipa, de a se pregăti și de a gestiona riscurile climatice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 75% dintre europeni locuiesc în orașe și zone urbane și simt direct impactu
O treime dintre angajați ar refuza o promovare, pentru liniștea lor sufletească (sondaj)
O treime dintre angajați ar refuza o promovare dacă aceasta ar implica mai mult stres, mai multe responsabilități și mai puțin timp liber, relevă un sondaj publicat de un portal de locuri de muncă din Croația, relatează marți agenția Hina. Sondajul portalului croat de angajări MojPosao relevă că 33% dintre respondenți ar prefera mai degrabă să dea prioritate v
Avansul capacităților mondiale de producție de energie regenerabile va încetini în acest an, spune șeful IRENA
Capacitățile de producție a energiei regenerabile instalate la nivel mondial în acest an vor fi mai mici comparativ cu cele din anul precedent, pentru prima dată în ultimii cinci ani, din cauza rețelelor de transport inadecvate și a barierelor comerciale, a declarat marți directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Francesco
UE urmărește extinderea accesului la piață pentru a contracara restricțiile comerciale, afirmă Merz în Singapore
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Uniunea Europeană urmărește o colaborare mai strânsă în ceea ce privește accesul la piața deschisă, pentru a contracara restricțiile din comerțul global, inclusiv în relația cu Asia de Sud-Est și cu statele membre ale pactului comercial Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (
Orange și-a îmbunătățit estimările de profit pentru 2026, grație creșterilor înregistrate în Africa, Polonia și Spania
Grupul francez de telecomunicații Orange și-a îmbunătățit, marți, estimările privind creșterea profitului operațional în acest an, vizând acum o majorare de peste 4,5%, grație rezultatelor solide din Africa, Polonia și Spania, transmite Reuters. Această prognoză îmbunătățită, comparativ cu obiectivul anterior de peste 4
Directorul Chiquita avertizează că aprovizionarea cu banane ieftine este în pericol din cauza fenomenului El Nino și a războaielor
Bananele riscă să devină următorul produs care se va scumpi, din cauza fenomenului meteo El Nino și a războaielor, afirmă unul dintre principalii comercianți de banane, transmite Bloomberg. 'Sectorul se confruntă cu condiții meteorologice extreme și cu perturbări geopolitice. Costurile de producție pentru fructele tropicale sunt în creștere', a d
BTA: Bulgaria susține o abordare bazată pe rezultate pentru următorul buget al UE
Bulgaria susține punctul de vedere potrivit căruia politica bugetară a UE ar trebui să se bazeze pe rezultate, a declarat luni vicepremierul Atanas Pekanov, la cea de a 7-a ediție a Forumului Economic de la Sofia, desfășurat în capitala Bulgariei, transmite BTA. Remarcând faptul că discuțiile privind următorul buget multianual al U
Bursa și moneda braziliană s-au prăbușit după victoria lui Lula da Silva în alegerile prezidențiale
Realul brazilian s-a prăbușit luni în urma realegerii surprinzătoare a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, informează AFP. În jurul orei 13:30 GMT, moneda braziliană afișa un declin de 11,02% față de dolarul american, care era cotat 5,5956 reali per dolar, cel mai scăzut nivel pentru moneda braziliană după luna
După taxa pe coletele mici, UE va impune și taxa de procesare pentru coletele provenite din țările terțe
Pentru a limita avalanșa de produse chinezești achiziționate online și pentru a consolida controalele, o 'taxă de procesare' de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP. Această taxă de procesare UE, care se adaugă la taxei de trei euro pentru coletele impo
Investițiile în Coridorul Verde sunt estimate la 22,1 miliarde de euro
Investițiile totale în proiectul Coridorului Verde, care vizează exportul de energie electrică produsă din surse regenerabile în Azerbaidjan către piețele europene, via Georgia și Marea Neagră, sunt estimate la 22,1 miliarde de euro, a informat compania responsabilă de acest proiect, Green Energy Corridor Power Company (GECO), într-o prezentare publ
Polonia și Germania vor să își intensifice legăturile economice
Polonia și Germania s-au angajat să extindă relațiile comerciale și investițiile și să colaboreze pentru a consolida competitivitatea industrială a Europei, a declarat luni ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, la cea de-a patra ediție a Forumului Economic Polono-German, care a început luni la Varșovia, transmite Reuters. Potrivit oficialului









