Coronavirus - Numărul cazurilor de infectare din Germania ar putea ajunge la 10 milioane dacă cetăţenii nu acţionează (Institutul Robert Koch)
Germania s-ar putea confrunta cu 10 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus în lunile următoare dacă cetăţenii săi nu respectă măsurile menite să încetinească răspândirea virusului, a declarat miercuri un înalt oficial în domeniul controlul bolilor, citat de agenţia DPA.
"Avem o dezvoltare exponenţială a epidemiei", a declarat la Berlin preşedintele Institutului Robert Koch, Lothar Wieler.
Oficialul a făcut apel la cei aproximativ 80 de milioane de locuitori din Germania să limiteze contactul cu alte persoane.
În timp ce Germania nu a dispus încă măsuri de carantină similare celor impuse în Italia şi Franţa, Guvernul a emis, la începutul acestei săptămâni, o serie de ordine menite să reducă drastic viaţa publică. Printre aceste măsuri se numără închiderea barurilor, a cluburilor sportive şi a unităţilor pentru petrecerea timpului liber, iar adunările religioase au fost interzise. Aproape toate şcolile au fost închise.
Guvernul german a emis avertismente de călătorie şi a dispus controale stricte la graniţele cu Austria, Elveţia, Franţa, Luxemburg şi Danemarca, deşi este permisă încă trecerea navetiştilor şi a autovehiculelor de marfă.
Institutul Robert Koch, o agenţie guvernamentală, a anunţat miercuri că aproape 8.200 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate, cu peste 1.000 comparativ cu ziua precedentă. La nivel european, acest bilanţ situează Germania în urma Italiei şi a Spaniei.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, se va adresa miercuri seara naţiunii prin intermediul televiziunii. Este pentru prima oară în cei 14 ani de mandat când Merkel recurge la această cale de comunicare, cu excepţia mesajelor de Anul Nou. Surse guvernamentale au declarat radioteleviziunii ARD, preluate de Reuters, că şefa executivului german doreşte să prezinte situaţia actuală şi să reamintească ce poate să facă fiecare pentru a contribui la încetinirea evoluţiei epidemiei. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Simona Tatu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.