Companiile din industria evenimentelor culturale propun Guvernului măsuri menite să salveze angajaţii din domeniu
Cele mai mari companii din industria evenimentelor culturale, organizate în Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale (AROC), cer Guvernului consultări şi propun măsuri menite să salveze angajaţii, colaboratorii, liberii profesionişti şi familiile celor ce activează în acest domeniu de activitate grav afectat în contextul pandemiei de COVID-19.
AROC atrage atenţia asupra efectului economic şi social pe care o are această situaţie fără precedent.
"Această pandemie nu înseamnă doar anularea/ amânarea evenimentelor şi sistarea vânzărilor de bilete, ci pune sub semnul întrebării şi parteneriatele publice sau private cu sprijinul cărora reuşim să plătim salariile celor care lucrează alături de noi. Facem toate demersurile necesare pentru a transmite mesajul corect către autorităţi - acela de a analiza impactul serios pe care contextul actual îl are şi asupra acestei industrii şi de a implementa o serie de măsuri concrete menite să sprijine în următoarele luni reprezentanţii industriei culturale şi de evenimente", spune Codruţa Vulcu, preşedinte AROC, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit comunicatului citat, informările trimise către Guvernul României, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF propun măsuri fără de care industria organizării de evenimente din România se va confrunta cu o criză fără precedent.
"Este nevoie de măsuri care să vină în sprijinul organizatorilor de evenimente, companiilor de producţie şi de logistică, personalului liber profesionist ce activează în acest domeniu, artiştilor independenţi etc; în caz contrar, o industrie care s-a construit în ani de muncă se va prăbuşi în câteva săptămâni, fără a avea şanse de recuperare în următorii ani. Iar această prăbuşire va marca vieţile a zeci de mii de familii a căror viaţă depinde de veniturile generate de industrie", completează Codruţa Vulcu.
AROC îi asigură pe toţi cei care doresc să îşi vadă artiştii favoriţi că toţi organizatorii, firmele de logistică şi de producţie, companiile de bilete, artiştii şi muzicienii lucrează într-un ritm susţinut la dezvoltarea evenimentelor programate să aibă loc odată cu sfârşitul primăverii, în măsură în care restricţiile vor fi ridicate. În prezent, fac acest lucru de acasă.
Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale este formată din organizatorii celor mai mari festivaluri şi concerte din România: ARTmania (ARTmania Festival Sibiu, Blaj aLive), Asociaţia Fapte (Jazz in the Park), Asociaţia Mozaic (Mozaic Jazz Festival), Best Music Live, Electric Castle, Emagic Live (Awake Festival), NEVERSEA, Plai, SNRS (Sunwaves Festival), Summer Well, UNTOLD, Why Not Us (Street Food Festival), Wise Factor. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volumul 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', lansat la Chișinău, pe 2 noiembrie
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare Club România, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, va fi lansat pe 2 noiembrie, la Chișinău, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Universitatea de Studii Europene din Moldova.
Sibiu: Festivalul Astra Film continuă online cu o selecție de 35 de filme documentare, până pe 8 noiembrie
O selecție de 35 de filme documentare, dintre care șase premiate la Astra Film Festival 2026, poate fi urmărită online până pe 8 noiembrie, pe întreg teritoriul României, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor. Abonamentul Astra Online Pass costă 150 de lei și oferă acces la 30 dintre filmele incluse în sel
Festivalul de Film Românesc din Marea Britanie - la Colchester și Londra
Festivalul de Film Românesc din Marea Britanie revine la Colchester, pe 28 și 29 noiembrie, și Londra, în perioada 2 - 7 decembrie, pentru a promova cinematografia din țara noastră, a celebra Ziua Națională și a consolida legăturile dintre cineaști și publicul britanic. La Londra, festivalul se va deschide pe 2 decembrie cu premiera britanică a fil
Orchestra CEMAN, formată din 25 de tineri muzicieni din șase țări, concertează la București, Craiova și Pitești
Orchestra CEMAN (Central European Music Academies Network), formată din 25 de tineri muzicieni din șase țări, susține în România turneul de toamnă 'Dincolo de granițe'. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, concertele vor avea loc la București, pe 30 octombrie, la Craiova, pe 1 noiembrie, și la Pitești, pe 2 noiembrie, de la or
AnulBrâncuși/Gorj: Procesiune dedicată împlinirii a 88 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' de la Târgu Jiu
Peste 300 de persoane participă, marți, la o procesiune dedicată împlinirii a 88 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' de la Târgu Jiu.
Patriarhul Daniel: Pelerinajul - izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, act de credință și de speranță
Pelerinajul la moaștele și la icoanele sfinților este izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, le-a transmis marți Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioși aflați pe Colina Bucuriei pentru a se reculege la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. 'Pelerinajul este un act de c
Turneul 'Bella voce, Bella musica': Leontina Văduva și Cătălin Răducanu - serie de opt concerte
Soprana Leontina Văduva și pianistul Cătălin Răducanu revin cu a doua ediție a turneului 'Bella voce, Bella musica', urmând să susțină opt concerte în țară și în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, turneul a început cu o avanpremieră la Institutul Cultural Român din Londra, pe 14 octombrie
AnulBrâncuși/Gorj: Participanții la Conferința 'Filosofia Formei' au subliniat importanța critică a conservării permanente a Ansamblului 'Calea Eroilor'
Participanții la Conferința Internațională 'Filosofia Formei', desfășurată la Târgu Jiu, au adoptat, la încheierea evenimentului, o declarație prin care reafirmă valoarea universală a operei lui Constantin Brâncuși, considerată un reper al modernismului și al filosofiei formei pure, și susțin continuarea dialogului interdisciplinar dintre artă, filo
Spectacolul 'K-Pop Forever!' - de la ora 20:00, la Romexpo
Spectacolul 'K-Pop Forever!', inspirat de universul K-Pop Demon Hunters, care aduce pe scenă muzica, coregrafiile și estetica unora dintre cele mai iubite nume din industrie, are loc marți, la Romexpo. Potrivit Eventim, se vor prezenta hituri emblematice ale scenei coreene: de la melodiile care au transformat BTS în lideri mondiali, la carisma Bl
Bihor: Concertul vocal-simfonic 'Clopotele', prezentat joi de Filarmonica de stat Oradea, în preajma Luminației
Filarmonica de Stat Oradea va prezenta, joi, un concert vocal-simfonic dedicat Sărbătorii Tuturor Sfinților și Luminației, marcate la începutul lunii noiembrie în comunitatea catolică, evenimentul propunând publicului o reflecție muzicală asupra vieții, morții, spiritualității și memoriei celor dispăruți, a informat, marți, instituția de cultură.
Catalogul donației și expoziției 'Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste', lansat la MNIR
București, 26 oct /Agerpres/ - Muzeul Național de Istorie a României a lansat luni seară catalogul expoziției 'Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste'. Volumul reunește o selecție de obiecte și documente din colecția donată muzeului de artistă. Evenimentul a marcat și aniversarea Corinei Chiriac, născută pe 26 octombrie 1949.
Pr. Adrian Agachi: Peste 70.000 de pelerini s-au închinat la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou
Peste 70.000 de pelerini au trecut, până acum, pe la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Până acum avem peste 70.000 de pelerini și se estimează că vor fi în total peste 100.000 până la finalul pelerinajului'
Ministerul Culturii: Attila Kim - numit Comisar al României pentru participarea la Bienala de artă de la Veneţia
Arhitectul Attila Kim este noul Comisar al României pentru participarea la Expoziția Internațională de Artă - La Biennale di Venezia. ''Attila Kim a fost numit de către ministra Culturii, Ioana Ciocan, Comisar al României pentru participarea la cea de-a 61-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă - La Biennale di Venezi
Un preot din Sibiu a fost ales președinte al unui important consorțiu academic european
Părintele Emanuel-Pavel Tăvală, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului și lector universitar la Facultatea de Drept a Universității ''Lucian Blaga'', a fost ales sâmbătă președinte al Consorțiului European pentru Cercetarea Relațiilor dintre Biserică și Stat. Alegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale de
Patriarhul Daniel: Sfinți Martiri Militari dovedesc că Armata și Biserica împărtășesc valori comune
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, luni, că Sfinți Martiri Militari dovedesc, prin pilda vieții lor, că Armata și Biserica împărtășesc valori comune. Preafericitul Părinte Daniel a participat, luni, la proclamarea sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari, la Altarul exterior al Catedralei Patriarhale,













