Sibiu: Teatrul Naţional ''Radu Stanca'' îşi suspendă spectacolele până în 16 aprilie
Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu (TNRS) a anunţat că îşi suspendă toate spectacolele până în 16 aprilie, în contextul epidemiei cu noul coronavirus, potrivit unui comunicat de presă remis marţi AGERPRES.
"Urmare a evoluţiei evenimentelor actuale din România, în contextul epidemiologic COVID-19 şi a celor mai recente decizii luate de autorităţile centrale ale statului, Teatrul Naţional 'Radu Stanca' Sibiu anunţă suspendarea tuturor spectacolelor programate în perioada 23 martie (inclusiv) - 16 aprilie (inclusiv)", se arată în comunicatul TNRS.
Potrivit sursei citate, toate spectacolele suspendate din perioada 23 martie - 16 aprilie vor fi reprogramate, pe parcursul acestui an, iar programul actualizat va fi comunicat publicului imediat ce situaţia va permite acest lucru.
"Realitatea pe care o trăim astăzi cu toţii nu mai seamănă cu nimic din tot ceea ce ştiam fiecare dintre noi. Siguranţa comunităţii din care facem parte este foarte importantă, de aceea facem apel la publicul nostru să respecte cu stricteţe toate recomandările autorităţilor centrale şi locale. Doar împreună, prin efortul individual al fiecăruia dintre noi, alături de efortul autorităţilor, vom putea să revenim la liniştea şi pacea de care avem atât de multă nevoie. În mod cert, nu ne-am imaginat niciunii dintre noi că primăvara aceasta, pe care am aşteptat-o atât de mult, va fi astfel, dar cu speranţă, gând bun şi conduită responsabilă ne vom putea bucura din nou, împreună, de teatru", a declarat directorul general al teatrului sibian, Constantin Chiriac.
Biletele cumpărate, pentru oricare dintre reprezentaţiile de până în 16 aprilie, rămân valabile pentru reprezentaţii viitoare, din acest an, ale aceloraşi spectacole. "Spectatorii care doresc returnarea contravalorii biletelor pot solicita acest lucru, până în data de 16 aprilie 2020, în agenţia teatrală (pentru biletele cumpărate din agenţie), sau online, pentru biletele achiziţionate online, în baza unui email transmis către echipa de ticketing pe adresa de mail: contact@entertix.ro, cu subiectul RETURNARE CONTRAVALOARE BILETE TNRS", potrivit comunicatului de presă.
Agenţia teatrală a naţionalului sibian va funcţiona în următoarea perioadă cu un program scurt, de două ore pe zi, de marţi până sâmbătă, de la ora 16,00 la ora 18,00. Agenţia va reveni la programul normal de funcţionare imediat ce situaţia va permite acest lucru. Adresa agenţiei este Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17 iar numărul de telefon care poate fi apelat pentru informaţii suplimentare este 0369.101.578.
Printre spectacolele reprogramate se numără şi "Faust" şi "Povestea prinţesei deocheate" regizate de Silviu Purcărete, "Camino Real" în regia lui Cosmin Chivu sau "Tom şi Jerry" în regia lui Florin Piersic Jr. AGERPRES/(AS-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciocan: Ministerul Culturii susține cu 500.000 de lei promovarea la Oscar a filmului 'Fjord' regizat de Cristian Mungiu
Filmul 'Fjord', regizat de Cristian Mungiu, va beneficia din partea Ministerului Culturii de o susținere financiară de 500.000 de lei pentru promovarea la Premiile Oscar. 'Îl susținem. O să dau două exemple: filmul care acum este favorit - și o să zic doar țara, Spania (drama spaniolă 'La Bola Negra', regia Javier Cal
Ministrul Culturii despre tabloul de Grigorescu înregistrat cu valoarea de 3,5 lei: Este o eroare umană, va fi corectată
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a afirmat, marți seară, că evaluarea la 3,5 lei a tabloului 'Peisaj' de Nicolae Grigorescu de la Muzeul Județean de Artă Prahova 'Ion Ionescu Quintus' reprezintă o eroare umană, care va fi corectată. 'Este o eroare. Bineînțeles că este o eroare. Bineînțeles că acel Grigorescu a
Volumul 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', lansat la Chișinău, pe 2 noiembrie
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare Club România, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, va fi lansat pe 2 noiembrie, la Chișinău, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Universitatea de Studii Europene din Moldova.
Sibiu: Festivalul Astra Film continuă online cu o selecție de 35 de filme documentare, până pe 8 noiembrie
O selecție de 35 de filme documentare, dintre care șase premiate la Astra Film Festival 2026, poate fi urmărită online până pe 8 noiembrie, pe întreg teritoriul României, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor. Abonamentul Astra Online Pass costă 150 de lei și oferă acces la 30 dintre filmele incluse în sel
Festivalul de Film Românesc din Marea Britanie - la Colchester și Londra
Festivalul de Film Românesc din Marea Britanie revine la Colchester, pe 28 și 29 noiembrie, și Londra, în perioada 2 - 7 decembrie, pentru a promova cinematografia din țara noastră, a celebra Ziua Națională și a consolida legăturile dintre cineaști și publicul britanic. La Londra, festivalul se va deschide pe 2 decembrie cu premiera britanică a fil
Orchestra CEMAN, formată din 25 de tineri muzicieni din șase țări, concertează la București, Craiova și Pitești
Orchestra CEMAN (Central European Music Academies Network), formată din 25 de tineri muzicieni din șase țări, susține în România turneul de toamnă 'Dincolo de granițe'. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, concertele vor avea loc la București, pe 30 octombrie, la Craiova, pe 1 noiembrie, și la Pitești, pe 2 noiembrie, de la or
AnulBrâncuși/Gorj: Procesiune dedicată împlinirii a 88 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' de la Târgu Jiu
Peste 300 de persoane participă, marți, la o procesiune dedicată împlinirii a 88 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' de la Târgu Jiu.
Patriarhul Daniel: Pelerinajul - izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, act de credință și de speranță
Pelerinajul la moaștele și la icoanele sfinților este izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, le-a transmis marți Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioși aflați pe Colina Bucuriei pentru a se reculege la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. 'Pelerinajul este un act de c
Turneul 'Bella voce, Bella musica': Leontina Văduva și Cătălin Răducanu - serie de opt concerte
Soprana Leontina Văduva și pianistul Cătălin Răducanu revin cu a doua ediție a turneului 'Bella voce, Bella musica', urmând să susțină opt concerte în țară și în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, turneul a început cu o avanpremieră la Institutul Cultural Român din Londra, pe 14 octombrie
AnulBrâncuși/Gorj: Participanții la Conferința 'Filosofia Formei' au subliniat importanța critică a conservării permanente a Ansamblului 'Calea Eroilor'
Participanții la Conferința Internațională 'Filosofia Formei', desfășurată la Târgu Jiu, au adoptat, la încheierea evenimentului, o declarație prin care reafirmă valoarea universală a operei lui Constantin Brâncuși, considerată un reper al modernismului și al filosofiei formei pure, și susțin continuarea dialogului interdisciplinar dintre artă, filo
Spectacolul 'K-Pop Forever!' - de la ora 20:00, la Romexpo
Spectacolul 'K-Pop Forever!', inspirat de universul K-Pop Demon Hunters, care aduce pe scenă muzica, coregrafiile și estetica unora dintre cele mai iubite nume din industrie, are loc marți, la Romexpo. Potrivit Eventim, se vor prezenta hituri emblematice ale scenei coreene: de la melodiile care au transformat BTS în lideri mondiali, la carisma Bl
Bihor: Concertul vocal-simfonic 'Clopotele', prezentat joi de Filarmonica de stat Oradea, în preajma Luminației
Filarmonica de Stat Oradea va prezenta, joi, un concert vocal-simfonic dedicat Sărbătorii Tuturor Sfinților și Luminației, marcate la începutul lunii noiembrie în comunitatea catolică, evenimentul propunând publicului o reflecție muzicală asupra vieții, morții, spiritualității și memoriei celor dispăruți, a informat, marți, instituția de cultură.
Catalogul donației și expoziției 'Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste', lansat la MNIR
București, 26 oct /Agerpres/ - Muzeul Național de Istorie a României a lansat luni seară catalogul expoziției 'Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste'. Volumul reunește o selecție de obiecte și documente din colecția donată muzeului de artistă. Evenimentul a marcat și aniversarea Corinei Chiriac, născută pe 26 octombrie 1949.
Pr. Adrian Agachi: Peste 70.000 de pelerini s-au închinat la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou
Peste 70.000 de pelerini au trecut, până acum, pe la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Până acum avem peste 70.000 de pelerini și se estimează că vor fi în total peste 100.000 până la finalul pelerinajului'
Ministerul Culturii: Attila Kim - numit Comisar al României pentru participarea la Bienala de artă de la Veneţia
Arhitectul Attila Kim este noul Comisar al României pentru participarea la Expoziția Internațională de Artă - La Biennale di Venezia. ''Attila Kim a fost numit de către ministra Culturii, Ioana Ciocan, Comisar al României pentru participarea la cea de-a 61-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă - La Biennale di Venezi













