Coronavirus în America de Sud: Peru desfăşoară armata, Chile închide graniţele, Brazilia nu are legislaţia necesară
Guvernul din Peru a desfăşurat luni personal militar echipat cu măşti pentru blocarea principalelor artere din Lima, relatează Reuters. Poliţia peruană a restricţionat deplasările populaţiei, iar la nivel naţional, după 86 de cazuri de contaminare confirmate, s-a implementat izolarea socială mai strictă, pentru încetinirea răspândirii coronavirusului.
În capitală, soldaţi cu arme şi căşti staţionau pe bulevardul Paseo de la Republica, o cale importantă de acces către centru, oprind toate vehiculele înainte ca poliţiştii să permită trecerea exclusiv a celor de urgenţă şi medicale.
Preşedintele peruan Martin Vizcarra a decretat duminică noaptea starea de urgenţă pentru 15 zile; frontierele ţării erau deja complet închise. Au fost suspendate unele drepturi constituţionale, cum ar fi libera circulaţie şi dreptul la adunări publice, dar guvernul a dat asigurări că va garanta continuarea activităţii supermarketurilor, farmaciilor, băncilor, serviciilor esenţiale şi transportului de mărfuri.
''Trebuie să oprim totul pentru a evita curba exponenţială a coronavirusului'', a susţinut ministrul apărării, Walter Martos, la un post local de televiziune.
În Paraguay, unde s-au înregistrat opt cazuri de COVID-19, autorităţile au anunţat că vor institui o interdicţie de circulaţie aproape totală zilnic după ora 20:00, pentru a evita aglomeraţiile. Poliţia a fost autorizată să îi aresteze şi să îi urmărească penal pe cei care nu respectă restricţia.
''Nu este o carantină, dar e cel mai aproape de asta'', a declarat ministrul de interne paraguayan Euclides Acevedo într-o coneferinţă de presă. El a precizat că va fi permisă în continuare deplasarea celor implicaţi în activităţi vitale, cum ar fi livrarea de alimente şi transporturile.
Unele state din America de Sud, printre care Argentina şi Chile, îşi închid frontierele pentru nerezidenţi. Preşedintele chilian Sebastian Pinera a anunţat că ţara sa, unde s-au confirmat 155 de cazuri de coronavirus, va interzice străinilor să treacă graniţele începând de miercuri.
Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a declarat luni că ţara sa nu dispune de legislaţie care să permită închiderea frontierelor. Într-un interviu acordat postului Radio Bandeirantes, şeful statului, care salutase duminică demonstraţiile susţinătorilor săi, a afirmat că se exagerează privind epidemia din Brazilia. El a avertizat că reacţia unor guvernatori afectează economia şi a afirmat că va discuta cu ministrul economiei, Paulo Guedes, despre sprijinirea firmelor, inclusiv a companiilor aeriene care se confruntă cu dificultăţi.
Pe continentul sudamerican numărul de infectări este în urma celui din alte regiuni ale lumii, menţionează Reuters. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel/alegeri: Ploile și inundațiile perturbă procesul de vot în sud; Comisia electorală respinge prelungirea votului
Ploile abundente și inundațiile au perturbat procesul de vot în alegerile parlamentare din Israel, în sudul țării, a relatat presa israeliană preluată de dpa. Locuitorii din deșertul Arava nu au putut ajunge la secțiile de votare marți, din cauza inundațiilor, a scris publicația The Times of Israel. Poliția a anunțat
Pezeshkian către Putin: Regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva problemele fără implicarea SUA
Președintele iranian Masoud Pezeshkian i-a spus marți omologului său rus, Vladimir Putin, că regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva singură problemele, fără implicarea Statelor Unite, pledând totodată pentru o cooperare mai strânsă cu Moscova, relatează AFP. 'Consider că suntem capabili să ne rezolvăm problemele d
Finlanda și Norvegia nu sunt mediatori pentru că sunt '100% de partea Ucrainei', declară președintele finlandez
Președintele finlandez, Alexander Stubb, a explicat marți că discuția telefonică pe care a avut-o împreună cu premierul norvegian, Jonas Gahr Store, cu președintele rus Vladimir Putin nu a fost o mediere de pace, ci mai degrabă o modalitate de a-i transmite liderului rus mesajul Ucrainei, relatează EFE. 'Nu suntem mediatori de pace,
Alegeri în Israel: Partidul principalului rival al lui Netanyahu se opune cererii de prelungire a programului secțiilor de votare
Partidul principalului rival al lui Benjamin Netanyahu a anunțat marți că se opune cererii premierului israelian de prelungire a programului secțiilor de votare, estimând că aceasta ar putea servi drept pretext pentru a contesta ulterior legitimitatea scrutinului, transmite AFP. ''Nu a survenit niciun incident excepțional ce ar j
Serbia: Va trebui să luăm propriile decizii, dacă statul nu reacționează la teroare, spune Aleksandar Vucic
Fostul președinte sârb Aleksandar Vucic, care conduce lista electorală Aleksandar Vucic - Serbia Unită, a cerut marți autorităților statului să-și facă datoria și să reacționeze la actele de teroare îndreptate împotriva cetățenilor, avertizând că, în lipsa unei reacții din partea autorităților, Partidul Progresist Sârb va fi nevoit
Italia: Contul de e-mail parlamentar al șefei guvernului, vizat într-un atac informatic asupra Camerei Deputaților
Contul de e-mail al prim-ministrului italian Giorgia Meloni s-a numărat printre cele vizate într-un atac cibernetic asupra sistemelor informatice ale Camerei Deputaților din Italia, în ultimele zile, a declarat marți o sursă din cadrul instituției citată de Reuters. Oficialul nu a menționat dacă s-a reușit accesarea contului de e-m
Londra confirmă că se va realătura programului european Erasmus+ de la 1 ianuarie 2027
Guvernul de la Londra a confirmat marți că Regatul Unit se va realătura programului european Erasmus+ de schimburi de studenți începând cu data de 1 ianuarie 2027, relatează dpa. În timpul unei audieri în parlament, ministrul Hamish Falconer a afirmat că din noiembrie vor putea fi primite cererile de la tineri britanici
Italia/UE trebuie să decidă cine o reprezintă în discuțiile cu Moscova privind #Ucraina
Guvernul Italiei a făcut apel marți la numirea 'cât mai rapid posibil' a unui reprezentant european comun care să poarte discuții cu privire la războiul din Ucraina, arătându-se deranjat de inițiativa liderilor finlandez și norvegian, care l-au sunat pe președintele rus Vladimir Putin în numele națiunilor lor și nu al Europei, relatează ANSA
Protestatarii sârbi pătrund în forță într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Vucic
Mai mulți protestatari sârbi au pătruns în forță luni seara într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Aleksandar Vucic și au cerut arestarea editorului, relatează Reuters. Zeci de mii de demonstranți au ieșit luni în stradă a doua zi consecutiv pentru a sărbători victoria în alegeri a Listei St
Franța: Poliția va desfășura un dispozitiv masiv în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni
Franța va desfășura din nou un dispozitiv masiv de poliție în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni, pentru a împiedica repetarea violențelor înregistrate în timpul demonstrațiilor precedente, a declarat marți ministrul de interne francez Laurent Nunez pentru postul RTL, informează Reuters și dpa.
Liderul suprem al Iranului cere îndeplinirea condițiilor Teheranului pentru a pune capăt războiului
Liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, s-a pronunțat marți pentru asigurarea drepturilor Iranului și ale 'frontului de rezistență' regional (grupările armate pro-iraniene) prin îndeplinirea condițiilor puse de Iran pentru încheierea războiului, potrivit unei declarații publicate pe site-ul său, relatează Xinhua.
Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei
Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunțat Moscova marți, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât și în Europa, relatează AFP. 'În prezent, trei petroliere' transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Un
UE vrea să întărească Frontex și să-i extindă atribuțiile de expulzare a migranților
Bruxellesul a propus marți o amplă reformă a Frontex, Agenția europeană responsabilă cu supravegherea frontierelor, care prevede între altele creșterea numărului de agenți și extinderea atribuțiilor în materie de expulzare a migranților, relatează France Presse. Această propunere se înscrie pe linia înăspririi politicii
În oraşul ucrainean Oleşki a intrat în vigoare un armistiţiu mediat de Melania Trump
În jurul orașului ucrainean Oleșki din raionul Herson, ocupat de mai mult de patru ani de forțele ruse, a intrat marți în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump, transmite Reuters. Soția președintelui american Donald Trump a anunțat ulterior că încetarea focului se extinde în regiune. Localnicii pentru care a int
Alegeri în Israel: Gadi Eisenkot cere electoratului să trimită acasă guvernul Netanyahu
Politicianul centrist Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu în alegerile parlamentare ce au loc marți în Israel, a lansat un apel către conaționalii săi să trimită acasă ceea ce el a numit ''cel mai rău guvern'' din istoria acestei țări, transmit AFP și dpa. ''Le cer tuturor cetă














