Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 martie 2020
Principalul eveniment intern al perioadei 9-13 martie a fost legat de măsurile speciale luate de autorităţi ca urmare a răspândirii cazurilor de Coronavirus în România şi a declarării de către OMS a pandemiei: închiderea şcolilor şi grădiniţelor pentru perioada 11-22 martie; restricţionarea activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive şi de divertisment în spaţii închise cu participarea a peste 100 de persoane, până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire; suspendarea pentru 6 luni a distribuţiei în afara ţării a medicamentelor sau a materialelor sanitare pentru tratarea COVID-19. Un alt eveniment important din această perioadă a fost depunerea de către Florin Cîţu a mandatului de premier desemnat.
CORONAVIRUS
* La 9 martie, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) potrivit căreia şcolile şi grădiniţele sunt închise, iar cursurile suspendate în perioada 11 martie - 22 martie.
* Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a recomandat, la 10 martie, flexibilizarea programului de lucru pentru părinţii care nu au cu cine să îşi lase copiii acasă, în contextul închiderii şcolilor.
* La 10 martie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că epidemia de COVID-19 este o ''pandemie''. Potrivit datelor OMS, în ultimele două săptămâni, numărul de cazuri de COVID-19 în afara epicentrului epidemiei în China a crescut de 13 ori şi numărul ţărilor afectate s-a triplat, iar totalul cazurilor a ajuns la 118.000 de cazuri în 114 ţări, cu 4.291 de decese.
* La 10 martie 2020, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor a informat că CNR a decis să recomande tuturor celor 75 de universităţi membre suspendarea cursurilor până în data de 22 martie, cu condiţia identificării unor soluţii online, acolo unde este posibil, şi sub rezerva aprobării în Consiliul de Administraţie al fiecărei universităţi, potrivit edupedu.ro.
* La 11 martie, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat un nou set de măsuri legate de noul Coronavirus:
- distribuţia în afara ţării a medicamentelor sau a materialelor sanitare pentru tratarea COVID-19 va fi suspendată pentru 6 luni;
- restricţionarea activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive şi de divertisment în spaţii închise cu participarea a peste 100 de persoane, până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire;
- instituţiile publice vor fi obligate, începând din 12 martie, să-şi decaleze programul de lucru pentru angajaţi, astfel încât aceştia să înceapă activitatea la trei ore diferite, pentru evitarea aglomerării transportului public şi reducerea riscului de infecţii.
* La 12 martie, Avocatul Poporului i-a solicitat preşedintelui României să declare starea de urgenţă, iar Parlamentului să o încuviinţeze. Avocatul Poporului a precizat că nu pune "în discuţie oportunitatea măsurilor luate până acum, necesitatea restrângerii unor drepturi, dar acest lucru este obligatoriu să se întâmple aşa cum prevede Legea fundamentală în cazul situaţiilor excepţionale".
* La 13 martie, Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat un pachet de măsuri de stimulare pentru a ajuta economia zonei euro să facă faţă şocului provocat de epidemia de coronavirus (COVID-19), relaxând şi mai mult politica sa monetară deja ultrarelaxată, majorând programul de achiziţii de active cu încă 120 miliarde de euro şi oferind credite de urgenţă pentru bănci, menţinând în acelaşi timp ratele dobânzilor nemodificate.
* Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă s-a reunit în şedinţă, la 13 martie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne. La şedinţă a participat şi premierul interimar Ludovic Orban. Premierul interimar a afirmat că trebuie pregătite spitalele care au secţii de terapie intensă şi capacitatea de a asigura tratament pentru a putea face faţă unei eventuale creşteri a numărului de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat închiderea temporară a mai multor puncte de trecere a frontierei, mai puţin tranzitate, pentru folosirea lucrătorilor vamali la punctele de trecere unde se înregistrează valori mari de trafic.
* Premierul interimar Ludovic Orban a anunţat, la 13 martie, că se va izola la Vila Lac 1 şi că toţi membrii Biroului Permanent Naţional al PNL vor intra în izolare la domiciliu, după ce senatorul liberal Vergil Chiţac a fost diagnosticat pozitiv cu coronavirus.
* Până la 13 martie, ora 13.00, în România erau 71 de cazuri de infectare cu virusul COVID 19.
POLITIC
* Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, la 9 martie, că şedinţa Parlamentului privind învestirea Guvernului Cîţu va avea loc la 12 martie, de la ora 16.00. La 28 februarie, premierul desemnat, Florin Cîţu, a depus, la Parlament, lista Cabinetului şi programul de guvernare. Singura modificare în componenţa Guvernului Cîţu faţă de cel anterior, al lui Ludovic Orban, fiind propunerea lui Lucian Heiuş pentru portofoliul Finanţelor.
La 12 martie, în ziua în care trebuia să aibă loc învestitura Guvernului Cîţu, Administraţia Prezidenţială a anunţat că Florin Cîţu şi-a depus mandatul de premier desemnat. "Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru desemnat Preşedintelui României. Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România. Sunt un om de partid şi înţeleg să fiu alături de partid şi de Preşedintele lui în momentele dificile. Cred cu tărie că pentru avea succes, în alegerile care vin, Preşedintele partidului trebuie să fie şi Prim-Ministru", a precizat Florin Cîţu.
Şedinţa Parlamentului privind învestirea Guvernului a fost suspendată, în aceeaşi zi, după ce Florin Cîţu şi-a depus mandatul. Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat, în aceeaşi zi, că depunerea mandatului de premier desemnat de către premierul Florin Cîţu dovedeşte maturitate politică în "contextul complicat" provocat de coronavirus.
În cursul zilei de 13 martie, preşedintele are consultări cu partidele politice parlamentare în vederea desemnării unui nou prim-ministru. Consultările cu partidele şi formaţiunile parlamentare au loc prin sistem de teleconferinţă, a precizat Administraţia Prezidenţială, în contextul anunţului lui Ludovic Orban potrivit căruia se autoizolează la Vila Lac 1.
* În contextul primei reuniuni a Grupului de Lucru Interinstituţional pentru evaluarea impactului economic, financiar şi bugetar asupra României generat de efectele COVID-19 (GLI-ECOROM), preşedintele Klaus Iohannis a cerut, la 10 martie, "să analizeze şi să evalueze realist" implicaţiile economice ale COVID-19 la nivel macroeconomic şi sectorial. Preşedintele Klaus Iohannis a mai declarat că "lumea se aşteaptă la un recul în economie", după ce se termină criza legată de coronavirus şi este în pregătire un plan de măsuri. Premierul interimar Ludovic Orban a declarat în acelaşi context că în urma discuţiilor din cadrul Grupului de Lucru Interinstituţional "trebuie să rezulte soluţii care să permită reducerea la maximum a impactului asupra economiei al COVID 19 şi pregătirea unor eventuale oportunităţi care apar după depăşirea acestei crize".
* Prim-ministrul interimar, Ludovic Orban, a declarat, la 10 martie, în debutul şedinţei de Guvern, că 28 iunie este data cea mai probabilă a alegerilor locale. Înaintea şedinţei Cabinetului, Orban a avut consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare, în vederea elaborării hotărârii de Guvern privind stabilirea datei alegerilor locale din anul 2020. PSD a lipsit de la consultări.
* Preşedintele Klaus Iohannis a participat, la 11 martie, la o videoconferinţă cu şefii de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene pe tema măsurilor privind gestionarea COVID-19. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că riscul unei pandemii de Coronavirus rămâne ridicat şi a subliniat că este necesar ca statele să-şi coordoneze măsurile. De asemenea, şeful statului a făcut apel la români să respecte cu stricteţe măsurile luate de Guvern. El a subliniat că protejarea cetăţenilor europeni este prioritatea zero şi că la videoconferinţă au fost discutate măsurile necesare care se impun în situaţia actuală. Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat pe românii din Italia să urmeze toate recomandările autorităţilor italiene şi să ia toate măsurile de prevenţie pentru protejarea sănătăţii, precizând că a solicitat autorităţilor române să se mobilizeze pentru a-i ajuta pe cei care solicită asistenţă.
JUSTIŢIE
* La 9 martie, DNA şi-a prezentat raportul de activitate pentru anul 2019, context în care procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a declarat că anul trecut au scăzut numărul şi calitatea sesizărilor primite de DNA de la cetăţeni şi instituţii ale statului: 718 cauze soluţionate în termen de an de la prima sesizare, faţă de 1.026 în 2018; 505 cauze soluţionate în termen de doi ani de la prima sesizare, faţă de 719 în anul 2018. Bologa a spus că printre cauze se află atacurile împotriva justiţiei, modificările legislative în materie penală, dar şi provizoratul la conducerea acestei unităţi de Parchet.
* La 10 martie, Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat motivarea deciziei din 26 februarie privind existenţa unui conflict juridic între Preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL pe 6 februarie să formeze un nou Guvern. Curtea a considerat că desemnarea lui Ludovic Orban drept candidat pentru funcţia de prim-ministru nu reprezintă ''prima solicitare'' de învestitură. În opinia magistraţilor de la CCR, preşedintele nu a respectat principiului loialităţii constituţionale la desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru fiind ignorate efectele moţiunii de cenzură care a fost adoptată cu doar o zi în urmă, ceea ce "exclude în mod obiectiv intervenţia oricărui element de natură să fi produs o schimbare de optică şi o reconfigurare semnificativă a exprimării votului în Parlament". Dizolvarea Parlamentului constituie un caz excepţional, fiind configurată de legiuitorul constituant ca soluţie extremă pentru rezolvarea unei situaţii de criză. (...) În vederea asigurării stabilităţii instituţionale, legiuitorul constituant a exclus, practic, posibilitatea "provocării" unei dizolvări a Parlamentului de către Preşedinte, a mai susţinut Curtea.
* La 12 martie, Curtea Constituţională a României a admis sesizarea formulată de Avocatul Poporului în legătură cu OUG 26/2020 privind alegerile anticipate, stabilind că este neconstituţională. CCR a constatat, totodată, că dispoziţiile articolului IV alineatul (1) din OUG nr. 26/2020, care reglementează posibilitatea organizării simultane a alegerilor parlamentare anticipate şi a alegerilor locale generale din anul 2020, încalcă dreptul de vot al cetăţeanului, prevăzut de art. 36 din Constituţie, întrucât îl pune în situaţia parcurgerii unei proceduri de votare greoaie, complicate, de natură a-i restrânge libertatea de exprimare a voinţei politice şi, implicit, efectivitatea dreptului la vot. Având în vedere că actualul Parlament şi-a început mandatul în urma alegerilor desfăşurate la 11 decembrie 2016, iar, potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (1) din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, Curtea a reţinut că adoptarea actului normativ prin care se aduc modificări legii privind alegerea Parlamentului României s-a realizat cu mai puţin de un an înaintea alegerilor pe care le reglementează, a mai precizat Curtea Constituţională.
SPORT
* Românca Simona Halep a fost aleasă cea mai bună jucătoare a lunii februarie, în ancheta realizată de site-ul circuitului profesionist de tenis feminin (WTA), graţie titlului câştigat la Dubai. Numărul doi mondial a cucerit la Dubai al 20-lea titlu din cariera sa, chiar la a 20-a ediţie a turneului, după ce a trecut în finală de kazaha Elena Rîbakina în trei seturi.
* Turneul de tenis de la Indian Wells (Statele Unite), unul dintre cele mai importante din circuitele ATP şi WTA, care trebuia să debuteze luni în California, a fost anulat din cauza epidemiei de Coronavirus, au anunţat, la 9 martie, organizatorii, citaţi de AFP.
* Conducerea clubului FC de fotbal FC Rapid a anunţat, la 10 martie, într-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial, înlocuirea tehnicianului Daniel Pancu (42 de ani) din funcţia de antrenor al echipei, ca urmare a rezultatelor slabe din primele trei etape de la reluarea campionatului Ligii a II-a.
* Fostul atacant Adrian Mihalcea a fost numit, la 11 martie, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, a anunţat managerul general Florin Prunea, citat de site-ul oficial al clubului.
* Federaţia Română de Fotbal a decis, la 13 martie, suspendarea tuturor competiţiilor fotbalistice pe teritoriul României până la 31 martie având în vedere deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă privind pericolul epidemic pe care-l reprezintă virusul COVID-19.
ECONOMIC
* Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,05% în luna februarie a acestui an, de la 3,6% în luna ianuarie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,9%, serviciile cu 3,84%, iar mărfurile nealimentare cu 2,04%, potrivit datelor publicate, la 11 martie, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
* Producţia de alcool sanitar s-a triplat în ultimele săptămâni, pe fondul apariţiei cazurilor de Coronavirus, a declarat pentru AGERPRES administratorul uneia dintre cele mai mari companii producătoare de alcool şi băuturi alcoolice din România, Cornel Şfaiţer. Potrivit acestuia, cererea de alcool sanitar pe piaţa din România a crescut semnificativ, atât din partea lanţurilor de magazine, cât şi din partea instituţiilor publice, în special a celor din domeniul sanitar. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Sofia Vicoveanca, vocea emblematică a folclorului bucovinean, aniversează 85 de ani (23 septembrie)
Sofia Vicoveanca, pe numele său de naștere Sofia Fusa, este una dintre cele mai mari și mai iubite voci ale muzicii populare românești. Artista s-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuți, o localitate aflată în apropierea Cernăuțiului, arată radiobucovina.ro. Familia ei s-a mutat ulterior în zo
PERSONALITATEA ZILEI: Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân
Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Gi
FENOMENE ASTRONOMICE: Echinocțiul de toamnă (23 septembrie)
Echinocțiul de toamnă se produce la 23 septembrie 2025, la ora 3 și 5 minute, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, moment care marchează începutul toamnei în emisfera nordică, conform Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu'' - https://astro-ursean
23 septembrie - Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)
Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual, la 23 septembrie, de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a atrage atenția asupra rolului limbilor semnelor în exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele surde. Ziua a fost instituită prin Rezoluția A/RES/72/161 a Adunării Generale a ONU, adoptată prin consens la 19 decembrie 2017, po
Președintele Nicușor Dan susține intervenția națională la Adunarea Generală a ONU (23 septembrie)
Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul lucrărilor celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele României va sus
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie
Ortodoxe Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia Greco-catolice Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catolice Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pome
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie
Este a 266-a zi a anului 2026. Au mai rămas 99 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 04 m și apune la 19 h 12 m. Luna răsare la 17 h 48 m și apune la 03 h 10 m. Echinocțiul de toamnă la 03 h și 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul Isaac Stern
Unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului XX, Isaac Stern s-a născut la 21 iulie 1920, în Kremeneț, Ucraina, în familia lui Solomon și Clara Stern. Familia Stern s-a mutat în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, când Isaac avea doar un an, conform https://theviolinchannel.co
22 septembrie - Ziua internațională a informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică (LMC)
Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică (Ziua mondială LMC/ World CML Day), o inițiativă a organizațiilor de pacienți din întreaga lume, este marcată anual la 22 septembrie pentru a crește gradul de informare cu privire la această formă rară de cancer, dar și pentru a sărbători progresele realizate în tratarea bolii.
22 septembrie - Ziua mondială fără mașini
Ziua mondială fără mașini este marcată anual la 22 septembrie și reprezintă o inițiativă dedicată reducerii, cel puțin temporare, a utilizării autoturismelor în orașe și promovării mersului pe jos, a bicicletei și a transportului public. În 2026, ziua încheie Săptămâna europeană a mobilității, desfășurată între 16 și 22 septembrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 septembrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope Greco-catolice Sf. ep. m. Foca Romano-catolice Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic Sfântul Sfinți
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 septembrie
Este a 265-a zi a anului 2026. Au mai rămas 100 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 19 h 13 m. Luna răsare la 17 h 25 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
21 septembrie - Ziua internațională a păcii
La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001
21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer
Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z
21 septembrie - Ziua Munților Apuseni
La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv













