Coronavirus: Parlamentul danez adoptă măsuri excepţionale împotriva epidemiei
Parlamentul danez a adoptat joi seară, în procedură de urgenţă, o legislaţie care îl autorizează pe ministrul sănătăţii să aplice măsuri extraordinare pentru a 'garanta controlul infecţiilor prin maladii general periculoase', potrivit textului publicat de Folketinget pe site-ul instituţiei, transmite AFP.
În baza legii, vor fi interzise adunările publice de peste 100 de persoane, iar autorităţile sanitare îi vor putea obliga pe bolnavii de COVID-19 să se supună măsurilor sanitare.
Legea, care poate rămâne în vigoare până la 1 martie 2021, îl autorizează pe ministru să interzică accesul în instituţiile publice, magazine şi supermarketuri, cămine de bătrâni, spitale şi clinici, şi să restrângă utilizarea mijloacelor de transport public.
Danemarca anunţase deja un pachet de măsuri menite să încetinească epidemia, de la închiderea şcolilor până la amânarea procedurilor medicale neurgente, măsuri prin care ţara se află practic în izolare până la 27 martie.
Funcţionarii sunt rugaţi în majoritate să rămână acasă, iar cele mai multe companii le-au cerut angajaţilor să recurgă la telemuncă, o decizie bine primită.
Cinematografele, muzeele, bibliotecile, piscinele şi majoritatea sălilor de sport sunt închise, în schimb magazinele funcţionează în continuare.
Totodată, Danemarca a suspendat legăturile aeriene cu zonele cele mai afectate de noul coronavirus şi recomandă evitarea călătoriilor neesenţiale în numeroase ţări, printre care Franţa, Germania şi Spania.
În sectorul restaurantelor, angajaţii pot fi trimişi în concediu din oficiu.
Regina Margareta a anulat evenimentele prevăzute în aprilie pentru cea de-a 80-a sa aniversare.
Danemarca, ţară cu 5,8 milioane de locuitori, a confirmat până joi seara 676 cazuri de infectare, dintre care aproape jumătate în ultimele 24 de ore. Până în prezent nu s-a înregistrat niciun deces.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EANA condamnă amenințările la adresa agenției Tanjug și a personalului acesteia
Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA) a condamnat ferm, miercuri, amenințările și actele de intimidare îndreptate împotriva agenției de presă sârbe Tanjug, membră a EANA, și a angajaților acesteia, subliniind că amenințările și intimidarea jurnaliștilor sunt inacceptabile, indiferent de eventualele dezacorduri privind deciziile editoriale.
Republica Moldova: Liderul de la Tiraspol a prelungit cu încă 60 de zile nivelul ridicat de alertă teroristă în Transnistria
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a prelungit cu încă 60 de zile alerta de pericol terorist în regiunea transnistreană. Un decret în acest sens a fost semnat miercuri, iar măsura va rămâne în vigoare până pe 29 decembrie 2026, inclusiv, relatează
SUA: A murit Dolores Huerta, lider sindical și militantă pentru drepturi civile
Activista Dolores Huerta, cofondatoare a principalei organizații din SUA pentru drepturile lucrătorilor agricoli în anii 1960 și care a schimbat viețile a mii de migranți în Statele Unite, a încetat din viață la vârsta de 96 de ani, a anunțat familia sa miercuri, transmit AFP și Reuters. ''Știm că mulți dintre v
Franța: Experți ONU, ''consternați'' de ''represiunea'' manifestațiilor studențești
Patru raportori ONU s-au declarat ''consternați'' miercuri de ''represiunea'' manifestațiilor studenților în Franța, exprimându-și regretul că răspunsul de securitate a prevalat în fața cauzelor profunde ale mobilizării, relatează AFP. ''Recursul excesiv la forță, violențele și rețineri
Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați de plănuirea unor acte de sabotaj în numele Rusiei
Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați că plănuiau acte de sabotaj în sudul Germaniei, a anunțat miercuri Biroul procurorului general din Munchen, publicația Der Spiegel relatând că ei lucrau în numele Rusiei, informează Reuters. Suspecții ar fi intenționat să incendieze o clădire sau un obiectiv din infra
Alegeri în Israel: Likud acuză partidele arabe că fură alegerile și cere să fie verificate voturile
Likud, partidul condus de premierul Benjamin Netanyahu, a cerut miercuri poliției israeliene și serviciului de informații interne Shin Bet să investigheze posibile nereguli în secțiile de vot din comunitățile arabe, acuzând partidele acestora că ''fură alegerile'' după ce participarea a crescut brusc în aceste localități, informează
Senatorul Flavio Bolsonaro, fugit din Brazilia, a ajuns în Statele Unite
Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, care a pierdut alegerile prezidențiale de duminică în fața președintelui în exercițiu Luiz Inacio Lula da Silva, a ajuns miercuri în Statele Unite, după ce a fugit din Brazilia, transmite dpa. Bolsonaro a putut fi văzut în imagini televizate ieșind dintr-un avion privat pe aeroportu
Tragedie feroviară în Toledo: Posibilă ''eroare umană'', după o defectare a sistemului de semnalizare
Ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, a oferit presei detalii despre circumstanțele accidentului care a avut loc miercuri în Toledo, soldat potrivit celui mai nou bilanț cu cel puțin 68 de morți, a consemnat AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo -
Serbia: Justiția va redeschide dosarul prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad
Biroul procurorului-șef al Serbiei va redeschide dosarul prăbușirii acoperișului gării din orașul Novi Sad, tragedie produsă la 1 noiembrie 2024 și soldată cu 16 decese, incident ce a cauzat proteste masive ale opoziției conducând în final la căderea guvernului, transmite dpa. Cazul Novi Sad este, potrivit cotidianului Danas, unul
Serbia: Dialogul privind Kosovo va continua, cetățenii vor decide cu privire la relațiile cu Rusia (Ilija Srdanovic)
Medicul sârb Ilija Srdanovic, aflat în fruntea Listei Studenților, mișcarea care s-a impus la alegerile legislative anticipate din weekend, afirmă că aceasta va continua dialogul privind Kosovo-Metohija și implementarea acordului de la Bruxelles - facilitat de UE și semnat în 2013 - care vizează normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Pristina, in
Summit Rusia-Africa: Președintele Putin susține că Moscova este un partener mai bun decât Occidentul ''colonialist''
Președintele rus Vladimir Putin a susținut miercuri că țara sa este un partener mai bun pentru Africa decât Occidentul colonialist care încă mai încearcă să exploateze resursele continentului și se folosește de datoriile țărilor africane pentru a le întârzia dezvoltarea, transmite Reuters. Liderul de la Kremlin și
Regatul Unit: Militantul de extrema dreaptă Tommy Robinson, găsit vinovat de hărțuirea a doi jurnaliști
Militantul de extrema dreaptă britanic Tommy Robinson a fost găsit vinovat miercuri la Londra de hărțuirea a doi jurnaliști de la tabloidul Daily Mail, împotriva cărora proferase amenințări pe rețelele de socializare, relatează AFP. Tommy Robinson, pe numele său real Stephen Yaxley-Lennon, în vârstă de 43 de ani, își va
Kremlinul exclude o prezență europeană în negocierile cu Ucraina și SUA de la Abu Dhabi
Kremlinul a exclus miercuri o prezență europeană în noua rundă de negocieri despre războiul din Ucraina care va avea loc în noiembrie în orașul Abu Dhabi din Emiratele Arabe Unite, informează EFE. ''Am convenit că negocierile tripartite cu participarea Rusiei, Ucrainei și SUA vor fi reluate'', a declarat pentr
Alegeri în Israel: Ministrul apărării denunță apelul lansat de Eisenkot către armată de a rezista presiunilor lui Netanyahu
Ministrul apărării israelian Israel Katz a denunțat miercuri apel lansat de candidatul opoziției, Gadi Eisenkot, care i-a cerut armatei să reziste eventualelor presiuni din partea premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu, care a evocat din nou amenințarea iraniană, transmite AFP. Marți, Eisenkot a subliniat că în așteptarea form
Indonezia/ ''Te urâm pe gratis!'': Proteste împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care a gestionat guvernul incendiile devastatoare
Sute de indonezieni s-au adunat miercuri în centrul Jakartei pentru a protesta împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care guvernul a gestionat incendiile devastatoare al căror fum toxic afectează mii de oameni, relatează AFP. Pe pancartele arborate de protestatari scria ''Nu există aer curat














