logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

RETROSPECTIVĂ 2019/ MJ în acest an - schimbări de miniştri şi propunerea de desfiinţare a SIIJ

Imagine din galeria Agerpres

Ministerul Justiţiei s-a confruntat, în 2019, cu schimbări la nivelul conducerii, ceea ce a dus şi la modificări de viziune asupra mai multor aspecte din sistemul judiciar, printre care şi cea privind activitatea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

La mai bine de doi ani de la preluarea mandatului, Tudorel Toader şi-a depus demisia, în fruntea MJ fiind numită Ana Birchall, iar ulterior, după venirea la guvernare a liberalilor, funcţia de ministru al Justiţiei a fost ocupată de Cătălin Predoiu.

***

La începutul lunii ianuarie, Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege pentru modificarea legii anticorupţie, pentru transpunerea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului din iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, directivă ce trebuia transpusă în dreptul intern până la data de 6 iulie 2019.

"Această directivă înlocuieşte, începând cu data de 6 iulie 2019, Convenţia elaborată în temeiul articolului K 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană referitor la protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene din 1995 (în continuare, Convenţia PIF), convenţie care a fost transpusă în România prin introducerea 'Secţiunii 41 - Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene' în Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, completarea cadrului legal realizându-se prin Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003", se preciza în proiect.

Astfel, arăta MJ, prin dispoziţiile unei secţiuni distincte, Secţiunea 41, au fost incriminate noi fapte, precum: folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor sau care au ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din aceste bugete, respectiv omisiunea, cu ştiinţă, de a furniza datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

***

Pe 14 martie, MJ anunţa că a demarat procedura de selecţie pentru numirea noului procuror-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei.

 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO



S-au înscris patru candidaţi: Augustin Lazăr, Marian Drilea, Gabriela Scutea şi Daniel Horodniceanu.

În data de 10 aprilie, imediat după susţinerea interviurilor, Ministerul Justiţiei anunţa că urmează să reia procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de procuror general al României, după ce comisia condusă de Tudorel Toader i-a respins pe cei patru procurori care şi-au depus candidatura.

O nouă procedură de selecţie a fost anunţată pentru perioada 12 aprilie - 8 mai, însă aceasta a fost suspendată după plecarea lui Tudorel Toader la jumătatea lunii aprilie şi numirea Anei Birchall ca interimar.

"Am decis revocarea următoarelor proceduri: procedura de selecţie a procurorului general şi procedura de selecţie a adjunctului la Eurojust", declara Ana Birchall pe 30 aprilie.

Pe data de 2 decembrie, Ministerul Justiţiei, condus de Cătălin Predoiu, a anunţat demararea unei noi proceduri de selecţie pentru propunerea de numire a procurorilor-şefi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie (poziţie rămasă vacantă după revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi în iunie 2018) şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (poziţie rămasă liberă după demisia lui Felix Bănilă din fruntea instituţie la începutul lunii octombrie).

Procedura se desfăşoară în perioada 2 decembrie - 22 ianuarie 2020.

Opt persoane s-au înscris în cursa pentru numirea procurorului-şef al Parchetului General: Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Gabriela Scutea, Laura Oprean, Pompiliu-Marian Drilea-Marga, Daniel Horodniceanu, Sorin Săndel Vasilache, Răzvan Horaţiu Radu

Pentru şefia DNA candidează Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu, Ionuţ Botnaru şi Nistor Călin, iar pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT - Teodor Niţă, Ioana Bogdana Albani, Elena-Giorgiana Hosu, Viorel Badea şi Daniel Horodniceanu.

***

Aducerea în ţară a fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre, din Madagascar, pentru a-şi ispăşi pedeapsa de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, a pus din nou Ministerul Justiţiei în prim-plan.

Pe 8 mai, Ana Birchall declara că Ministerul Justiţiei a primit o informare de la Biroul Interpol prin care se confirmă că Radu Mazăre a fost arestat provizoriu în Madagascar, iar două zile mai târziu anunţa că au fost primite de la instanţele româneşti documentele prin care s-a constatat îndeplinirea condiţiilor legale pentru extrădarea acestuia. În data de 20 mai, Radu Mazăre a fost adus în România, după ce o escortă formată din poliţişti români s-a deplasat în Madagascar pentru preluarea lui.

***

Ideea desfiinţării Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a început să fie luată în calcul odată cu venirea la MJ a Anei Birchall şi concretizată prin memorandumul înaintat de Cătălin Predoiu în şedinţa de Guvern din 27 decembrie.

În luna septembrie, ministrul Justiţiei de la acea dată Ana Birchall afirma că există două concluzii preliminare majoritare ale Grupului de lucru din cadrul MJ privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, care nu susţin funcţionarea SIIJ în actuala formă.

"Acum ceva vreme am constituit un grup de lucru interministerial la nivelul Ministerului Justiţiei, coordonat direct de ministrul Justiţiei. (...) Am solicitat puncte de vedere atât de la instituţiile relevante din sistemul judiciar - toate de altfel -, cât şi de la asociaţiile profesionale. Această analiză a cuprins recomandările GRECO, recomandările MCV, Comisiei de la Veneţia şi alte recomandări venite de la fiecare român care ne-a scris în această perioadă. (...) Vă spun din concluziile preliminare, pentru că sunt două concluzii destul de interesante, care au majoritatea, şi niciuna nu susţine funcţionarea în această formă a acestei instituţii (SIIJ - n.r.)", preciza Birchall.

Pe 27 decembrie, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, preciza, la începutul şedinţei de Guvern, în legătură cu memorandumul propus privind desfiinţarea SIIJ, că aceasta este o instituţie sui generis care iese din principiile de funcţionare ale Ministerului Public prin modul de reglementare a funcţionării.

El afirma că decizia Curţii Constituţionale privind SIIJ vizează compatibilitatea actului de înfiinţare a acesteia cu Constituţia, iar funcţionalitatea şi competenţele SIIJ exced competenţelor CCR.

"S-a discutat mult în legătură cu o decizie a Curţii Constituţionale prin care a constatat că secţia este constituţională, ceea ce nu contrazice cu nimic ceea ce s-a expus aici, pentru că CCR s-a pronunţat cu privire la compatibilitatea cu Constituţia, nu şi cu privire la funcţionalitatea acestei secţii şi la activitatea ei excedând competenţele CCR. Deci nu este nimic contradictoriu între toate aceste critici care au venit din partea magistraţilor, din partea organismelor europene partenere României, care au semnalat viciile de construcţie încă din start, respectiv prevederile din decizia CCR", spunea el.

Cătălin Predoiu arăta că înfiinţarea acestei secţii, prin Legea 207 din 2018 care a modificat Legea 304 din 2004, a creat o structură fără personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar contextul în care au fost promovate aceste modificări a fost unul plin de tensiune, "fără consultare publică, cu reacţii foarte virulente din partea multor magistraţi care s-au opus modificărilor". AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 104

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 23-09-2026 21:45

Crima din Vâlcea/Tânărul cercetat pentru omor, dat în urmărire; a fost emis mandat de arestare preventivă

Tânărul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul femeii care a fost găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului de la Ioneșt

Justitie si interne 23-09-2026 18:38

Crima din Vâlcea/Pete ce par a fi de sânge găsite pe o saltea în dormitorul suspectului; procurorii cer mandat de arestare

Mai multe pete ce par a fi de sânge au fost găsite pe o saltea, miercuri, în timpul unei percheziții efectuate la domiciliului tânărului suspectat în cazul de omor al unei tinere al căre

Justitie si interne 23-09-2026 16:40

Constanța: Trei tinere, cercetate penal după ce au agresat o adolescentă de 15 ani; imaginile au apărut în mediul online

O tânără de 19 ani a fost arestată preventiv, o adolescentă de 16 ani, arestată la domiciliu, și o a treia fată, de 14 ani, este anchetată, după ce în mediul online au apărut imagini cu acestea agresând fizic și amenințând o minoră de 15 ani, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate,

Justitie si interne 23-09-2026 15:08

Crește numărul aleșilor locali care își pierd mandatul după intrarea în vigoare a 'amendamentului Fritz'

Numărul aleșilor locali care își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a modificărilor la Legea integrității, printre care și 'amendamentul Fritz', a crescut la 67, dintre care 11 sunt primari. Agenția Națională de Integritate a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, o actualizare a listei cu aleșii locali al căro

Justitie si interne 23-09-2026 14:57

Bărbat trimis în judecată după ce a îndemnat publicul pe Facebook la violențe împotriva magistraților

Un bărbat din Capitală a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a îndemnat oamenii, în mesaje postate pe Facebook, la acțiuni violente împotriva magistraților. 'În luna august 2025, inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook să săvârșească infracțiuni (de violare de d

Justitie si interne 23-09-2026 13:27

Vâlcea: Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe Olt a fost identificată; un suspect e căutat

Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești din județul Vâlcea, a fost identificată, iar rezultatele necropsiei au indicat că a avut o moarte violentă, care s-a produs prin șoc traumatic și homoragic, autoritățile judiciare căutând în legătură cu acest caz un suspect, un bărbat &

Justitie si interne 23-09-2026 13:15

Fostul preot Cristian Pomohaci, vizat de noi acuzații într-un dosar de pornografie infantilă (surse)

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au efectuat miercuri trei percheziții în București, Cluj Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. ''Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în intervalu

Justitie si interne 23-09-2026 12:53

Un bulgar a fost prins în județul Dolj cu 3 kg de cocaină și 11 kg de canabis

Un cetățean bulgar în vârstă de 51 de ani a fost prins în județul Dolj având în portbagajul mașinii 3 kilograme de cocaină și 11 kilograme de canabis. El a fost reținut de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc și mare risc. '

Justitie si interne 23-09-2026 12:48

Timiș: Jandarmii au intervenit la un protest în fața casei unuia dintre suspecții în uciderea lui Mario Berinde

Jandarmii din Timiș au intervenit, în noaptea de marți spre miercuri, în localitatea Cenei, unde mai mulți oameni s-au adunat pentru un protest spontan în fața casei unuia dintre suspecții în cazul uciderii lui Mario Berinde. Jandarmeria Timiș a informat, miercuri, că s-a intervenit în urma unui apel la 112 '&

Justitie si interne 23-09-2026 11:43

Ministerul Afacerilor Interne lansează o broșură cu informații utile pentru viața de student

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, miercuri, lansarea ''STUDENT STARTER KIT'', o broșură în care vor fi regăsite informații practice, într-un format adaptat modului în care tinerii se informează și comunică. ''Fie că sunt la începutul facultății, în anii de studiu sau se pregătesc pen

Justitie si interne 23-09-2026 11:18

Brașov: Tentativă eșuată de mituire - a oferit ''bani de o friptură'' polițiștilor care au vrut să-l sancționeze cu avertisment

Un brașovean s-a ales cu o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 4 luni și 90 de zile de muncă în folosul comunității după o tentativă eșuată de mituire a unui polițist cu 100 de lei. Bărbatul a fost oprit în trafic pentru depășirea limitei legale de viteză și, când i s-a spus că va fi sancționat cu avertisment, le-a oferi

Justitie si interne 23-09-2026 10:28

CCR: Sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament - amânată pe 30 septembrie

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE.

Justitie si interne 23-09-2026 10:26

CCR amână sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă

Curtea Constituțională a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.

Justitie si interne 23-09-2026 09:31

Botoșani: Șase percheziții ale polițiștilor într-un dosar de proxenetism

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au efectuat, miercuri, șase percheziții domiciliare la persoane bănuite de proxenetism, din municipiul Botoșani, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ. Potrivit sursei citate, persoanele vizate de anchet

Justitie si interne 23-09-2026 08:53

Gorj: Tânăr arestat preventiv într-un dosar de proxenetism; au fost efectuate 5 percheziții în Târgu Jiu și Scoarța

Un tânăr de 20 de ani a fost arestat preventiv, iar față de un alt bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar, în urma celor cinci percheziții domiciliare din Târgu Jiu și comuna Scoarța, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism. ''Cei doi reținuți au fost prezentați, ieri (marți n.r.