RETROSPECTIVĂ 2019/ CCR - de la decizii ce au schimbat cursul unor procese la soluţionarea conflictelor între Guvern şi preşedinte
Curtea Constituţională a României a pronunţat, în 2019, decizii care au schimbat cursul unor procese penale, în urma sesizărilor privind legalitatea completurilor de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi soluţii asupra conflictelor juridice între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis.
Judecătorii constituţionali s-au pronunţat în acest an şi asupra unor excepţii de neconstituţionalitate ridicate cu privire la modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penală.
***
În luna ianuarie, Curtea Constituţională a trebuit să soluţioneze un conflict juridic între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu Serviciul Român de Informaţii din 2009 şi 2016.
CCR a decis atunci că există conflict juridic de natură constituţională între respectivele instituţii, stabilind că instanţele şi parchetele vor dispune măsuri.
"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate - vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală şi vor dispune măsurile corespunzătoare", preciza CCR.
Judecătorii au explicat în motivarea deciziei că protocolul încheiat în 2009 între Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii a afectat "securitatea juridică a persoanei" şi a creat riscul încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Cu privire la protocolul din anul 2016, Curtea a motivat că, prin "atitudinea pasivă" cu privire la competenţa de control asupra SRI, Parlamentul a acceptat şi prevederi din cuprinsul documentului ce contraveneau ordinii constituţionale.
***
În luna martie, CCR s-a pronunţat asupra sesizării PNL, PMP şi USR referitoare la modificările aduse Legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, declarând-o, cu majoritate de voturi, neconstituţională.
Potrivit sesizării PNL, PMP şi USR, prin modificările aduse legii se crea un cadru juridic "privilegiat" în cazul persoanelor care săvârşesc infracţiuni de evaziune fiscală, "de natură a încuraja astfel de fapte antisociale şi nu de a descuraja evaziunea fiscală, respectiv prejudicierea statului şi, implicit, a contribuabililor".
Semnatarii sesizării susţineau că "reglementarea confuză adoptată oferă posibilitatea făptuitorului de a interpreta legea, în sensul a patru posibile cazuri de evaziune fiscală descoperite, în care beneficiază de clemenţă prin înlăturarea cercetării penale/ judecătoreşti. În acest mod este înlăturată pedeapsa pentru acest tip de fapte penale de o gravitate aparte şi echivalentă cu cea a altor tipuri de infracţiuni în care nu este aplicat acelaşi regim juridic", explicau semnatarii.
***
Pe 10 aprilie, Curtea Constituţională a României a luat în discuţie sesizarea formulată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor de la acea dată Florin Iordache, privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie.
La dezbateri, Florin Iordache a afirmat că ÎCCJ a refuzat să constituie completuri specializate, aşa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
În replică, preşedintele Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, a arătat că vicepreşedintele Camerei a formulat sesizarea cu încălcarea voinţei Curţii Constituţionale, care a stabilit anterior, cu referire la funcţia de prim-ministru, că atribuţiile constituţionale nu pot fi delegate. Anterior, ea declarase că în ultimii 15 ani au fost soluţionate de Instanţa supremă 170 de dosare care intră sub incidenţa legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
După aproximativ patru luni, judecătorii constituţionali au ajuns la concluzia că există un conflict juridic între Parlament şi ÎCCJ pe tema completurilor specializate în corupţie.
Curtea a statuat în motivarea deciziei că, în cazul dosarelor soluţionate de completurile nespecializate de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înainte de 23 ianuarie 2019, sancţiunea este nulitatea absolută.
"În ceea ce priveşte sancţiunea judecării unei cauze de un complet specializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia nespecializat este nulitatea absolută (a se vedea deciziile nr. 328 din 20 ianuarie 2004, nr. 1052 din 24 februarie 2004, nr. 1436 din 12 martie 2004, nr. 3395 din 18 iunie 2004, nr. 401 din 19 ianuarie 2005 şi nr. 32 din 5 ianuarie 2005, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală). Prin urmare, şi viceversa, respectiv judecarea unei cauze de un complet nespecializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia specializat, atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii astfel pronunţate", spunea CCR.
***
Tot în aprilie au început la Curtea Constituţională şi dezbaterile asupra sesizărilor USR, PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală.
Sesizările se refereau la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dar şi la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Uniunea Salvaţi România a depus, împreună cu PNL, două sesizări de neconstituţionalitate cu privire la proiectele de lege prin care, după cum susţineau cele două formaţiuni politice, "se aduc peste 300 de modificări nocive Codului penal şi Codului de procedură penală".
Şeful statului reclama în sesizare că această lege a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia 650/2018 Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale.
La finalul lunii iulie, Curtea a admis, în unanimitate, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală, pe motiv că Legislativul nu a transpus deciziile CCR incidente.
Judecătorii constituţionali au explicat în motivare că au luat decizia de admitere deoarece Parlamentul nu a transpus în integralitate deciziile de neconstituţionalitate luate anterior de CCR în materie penală, Legislativul neavând dreptul să facă o selecţie a acestor decizii atunci când modifică o lege.
***
În luna iunie, Curtea şi-a modificat componenţa, fiind numiţi trei noi judecători - Cristian Deliorga şi Gheorghe Stan (propuşi de Senat, respectiv Camera Deputaţilor), dar şi Simina Tănăsescu (propunerea preşedintelui Klaus Iohannis), aceştia înlocuindu-i pe judecătorii Simona Maia Teodoroiu, Ştefan Minea şi Petre Lăzăroiu.
Numirile lui Gheorghe Stan şi Cristian Deliorga au fost contestate de USR la CCR, sesizarea fiind respinsă pe 9 iunie de judecătorii constituţionali.
În privinţa lui Gheorghe Stan, şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, USR reclama incompatibilitatea acestuia, dar şi lipsa de anvergură profesională. Referitor la Cristian Deliorga, USR identifica, de asemenea, un motiv de incompatibilitate, generat de faptul că acesta nu şi-a depus demisia înainte de publicarea în Monitorul Oficial a numirii sale la CCR din partea Senatului.
***
Pe 5 septembrie a fost înregistrată la Curtea Constituţională sesizarea Guvernului în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi preşedintele României pe tema refuzului şefului statului de numire a miniştrilor.
"Este absolut incalificabil modul în care candidatul Iohannis se foloseşte de tribuna oficială a Administraţiei Prezidenţiale pentru a-şi lansa mesajele de campanie. Miercurea trecută (4 septembrie - n.r.) refuza nejustificat numirea de miniştri în Guvernul României. O săptămână mai târziu, domnul Iohannis blochează din nou numirea miniştrilor interimari în Guvernul României, refuzând de data aceasta să dea un răspuns. Suntem într-o situaţie fără precedent, o situaţie de confuzie şi dezechilibru generată de comportamentul iresponsabil şi egoist al preşedintelui", susţine prim-ministrul de la acea vreme Viorica Dăncilă.
Pe 18 septembrie, judecătorii constituţionali au admis sesizarea, stabilind că şeful statului urmează să emită "de îndată" decretele de revocare a miniştrilor, precum şi pe cele de desemnare a interimarilor.
Totodată, CCR constata că nu există conflict juridic de natură constituţională între premier, pe de o parte, şi preşedinte, pe de altă parte, generat de refuzul şefului statului de a numi miniştrii titulari propuşi de prim-ministru în data de 26 august. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Crima din Vâlcea/Tânărul cercetat pentru omor, dat în urmărire; a fost emis mandat de arestare preventivă
Tânărul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul femeii care a fost găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului de la Ioneșt
Crima din Vâlcea/Pete ce par a fi de sânge găsite pe o saltea în dormitorul suspectului; procurorii cer mandat de arestare
Mai multe pete ce par a fi de sânge au fost găsite pe o saltea, miercuri, în timpul unei percheziții efectuate la domiciliului tânărului suspectat în cazul de omor al unei tinere al căre
Constanța: Trei tinere, cercetate penal după ce au agresat o adolescentă de 15 ani; imaginile au apărut în mediul online
O tânără de 19 ani a fost arestată preventiv, o adolescentă de 16 ani, arestată la domiciliu, și o a treia fată, de 14 ani, este anchetată, după ce în mediul online au apărut imagini cu acestea agresând fizic și amenințând o minoră de 15 ani, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate,
Crește numărul aleșilor locali care își pierd mandatul după intrarea în vigoare a 'amendamentului Fritz'
Numărul aleșilor locali care își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a modificărilor la Legea integrității, printre care și 'amendamentul Fritz', a crescut la 67, dintre care 11 sunt primari. Agenția Națională de Integritate a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, o actualizare a listei cu aleșii locali al căro
Bărbat trimis în judecată după ce a îndemnat publicul pe Facebook la violențe împotriva magistraților
Un bărbat din Capitală a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a îndemnat oamenii, în mesaje postate pe Facebook, la acțiuni violente împotriva magistraților. 'În luna august 2025, inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook să săvârșească infracțiuni (de violare de d
Vâlcea: Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe Olt a fost identificată; un suspect e căutat
Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești din județul Vâlcea, a fost identificată, iar rezultatele necropsiei au indicat că a avut o moarte violentă, care s-a produs prin șoc traumatic și homoragic, autoritățile judiciare căutând în legătură cu acest caz un suspect, un bărbat &
Fostul preot Cristian Pomohaci, vizat de noi acuzații într-un dosar de pornografie infantilă (surse)
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au efectuat miercuri trei percheziții în București, Cluj Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. ''Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în intervalu
Un bulgar a fost prins în județul Dolj cu 3 kg de cocaină și 11 kg de canabis
Un cetățean bulgar în vârstă de 51 de ani a fost prins în județul Dolj având în portbagajul mașinii 3 kilograme de cocaină și 11 kilograme de canabis. El a fost reținut de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc și mare risc. '
Timiș: Jandarmii au intervenit la un protest în fața casei unuia dintre suspecții în uciderea lui Mario Berinde
Jandarmii din Timiș au intervenit, în noaptea de marți spre miercuri, în localitatea Cenei, unde mai mulți oameni s-au adunat pentru un protest spontan în fața casei unuia dintre suspecții în cazul uciderii lui Mario Berinde. Jandarmeria Timiș a informat, miercuri, că s-a intervenit în urma unui apel la 112 '&
Ministerul Afacerilor Interne lansează o broșură cu informații utile pentru viața de student
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, miercuri, lansarea ''STUDENT STARTER KIT'', o broșură în care vor fi regăsite informații practice, într-un format adaptat modului în care tinerii se informează și comunică. ''Fie că sunt la începutul facultății, în anii de studiu sau se pregătesc pen
Brașov: Tentativă eșuată de mituire - a oferit ''bani de o friptură'' polițiștilor care au vrut să-l sancționeze cu avertisment
Un brașovean s-a ales cu o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 4 luni și 90 de zile de muncă în folosul comunității după o tentativă eșuată de mituire a unui polițist cu 100 de lei. Bărbatul a fost oprit în trafic pentru depășirea limitei legale de viteză și, când i s-a spus că va fi sancționat cu avertisment, le-a oferi
CCR: Sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament - amânată pe 30 septembrie
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE.
CCR amână sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Botoșani: Șase percheziții ale polițiștilor într-un dosar de proxenetism
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au efectuat, miercuri, șase percheziții domiciliare la persoane bănuite de proxenetism, din municipiul Botoșani, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ. Potrivit sursei citate, persoanele vizate de anchet
Gorj: Tânăr arestat preventiv într-un dosar de proxenetism; au fost efectuate 5 percheziții în Târgu Jiu și Scoarța
Un tânăr de 20 de ani a fost arestat preventiv, iar față de un alt bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar, în urma celor cinci percheziții domiciliare din Târgu Jiu și comuna Scoarța, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism. ''Cei doi reținuți au fost prezentați, ieri (marți n.r.










